Midnight's Poetry

Căzând iar și iar

Stau și beau până mă sting,
Inima n-o mai aprind..
Seară de seară mă vezi gândind,
De ce am suferit numai iubind?

Seară de seară prin cluburi ;
Bând shoot-uri peste shoot-uri,
Rând pe rând scăpând de gânduri
Și durerile înecate în valuri.

M-am tot întrebat..
Cum de m-am ratat?
Ce mi-a scăpat ?
Asta merit pentru că m-am jucat?

Dar n-am răspuns,
Soarele mi-a apus
Și amintirile aur nu-s;
Nu par a avea ceva de spus...

Știu că voiam să renunț.
Voiam nespus de tare fără să anunț,
Să mă ascund într-un șanț;
Plin de gânduri legate în lanț...

Dar eu numai așa mă exprim,
Știu nu-i un talent sublim.
Nu-i ceva despre care putem să grăim..
Cu acest dar ,ne mulțumim!

Nu sunt ca aceștia,
Nu sunt o persoană ce voia
Să stea puternică încât să reziste magia,
Sunt una slabă ce nu-și găsește energia...

Sunt o ratată ce nu mai vrea,
Cineva ce simte iubirea,
O persoană ce intelegea durerea
Și știe că viața nu-i ca mierea..

Asta mă tot doboară!
Poate că n-o să mai doară..
Dar sentimentul n-o să moară;
Ba din contră mă omoară!

Dar cui îi pasă, asta e,
Nu se va mai aprinde o scânteie..
Se va distruge o prietenie,
Și destrăma o armonie..

Însă, m-am obișnuit,
Am crescut și pierdut ce mi-am dorit,
Ce am iubit mi-a mai murit;
Persoana care sunt e ceea ce am zidit.

Dar nu-i ce îmi doresc,
Vreau să iubesc,
La fel de ușor să zâmbesc,
Dar nu mă mai obosesc..

Oricum nimic nu obțin,
Toți mă rețin...
Și se simte ca un venin;
Ce scriind poezii îl alin.

Așa că voi continua,
Cât încă țin la viața mea...
Doar nu mă voi încătușa;
Pentru că așa vrea lumea!