Pfaa... credeați că prima zi de liceu e ușoară? Haha, așa am crezut și eu. Credeam că totul e roz, totul e ușor, va fi floare la ureche...însă se pare că floarea a crescut și a devenit floare în ureche... Mă rog, voi incepe cu începutul.
.
.
.
Mama:
- Rapiddd, o să întârzii la liceuuu, haideee, repedeee!!!
Eu:
- Nu te teme mama, nu voi întârzia:)
După cum poate v-ați dat seama, azi era prima zi de liceu ,,5 septembrie" o zi, cum altele mai rar, o zi în care viața mea avea să se schimbe mult prea mult pentru a-mi da seama.
Ora 9:00
Sunt deja în curtea liceului..
- Doamne câta' plodu' pe aici!!! Cum e posibil?
- Stai că încă nu cred că au venit toți! îmi spune tata în spatele meu în șoaptă.
- Mai sunt???
- Cred că da.
Sunt atâția copii, unii au fețele atât de cunoscute, dar cu siguranță 'doar mi se pare', alții au niște fețe noi...care îmi inspiră ceva bizar...nu în modul bun:)
Uite că ajunse timpul să mergem și în sala de clasă, despre diriginta mea, vă spun că pare de treabă, deși e ea mai în vârstă, are acel ceva ce îmi inspiră siguranță.
Clasa noastră era așa mareee, dar era plină ochii de bănci, nici nu aveai unde să te uiți, încât erau bănci peste tot..
Mai era un singur loc când am ajuns eu în clasă, și acela cred că e locul meu..fuck, locul din fața catedrei:) hai că dea, e bine
Am vorbit cât am vorbit cu diriga, apoi i-am dat buchetul de crini și am plecat să-l caut pe tata. Gândul meu oricum putea gândi doar ceva ,,dacă profesoara e alergică la crini?"..eh..asta e, riscul meseriei.
După ce am ieșit din sala de clasă, l-am văzut pe tata, care mă aștepta sub scări, sau mai bine zis la parter, am vrut sa fug către el, însă în acel moment am văzut un tip, doamne ce frumos era. Deși cred că era doar a 9-a sau a 10-a, era atât de mare, încât era de două ori cât mine, o pitică de 1.60, care abia știe în ce lume trăiește.
Am analizat băiatul intr-atât de bine, încât puteam jura că semăna cu cineva cunoscut...oare e...?
