Dimineața asta cred că a fost cea mai nașpa dimineață, dar să începem cu începutul.
,,Vin-o aici pitico, te iau eu în brațe, iar băiatul blond mă cuprinde într-o îmbră..."
- Trezește-te vei întârzia! urlă mama la mine
Ce doamne e cu gălăgia asta? Unde e blondinul? Unde a dispărut?
- Nu auzi? Coboară!
Asta e mama? Cum? Nu e posibil...eram la liceu..
- Hai odată, nu mă face să urc la tine!
- Vin acum mama..
Îmi pun rapid ochelarii la ochi și merg către mama, oare ce s-a mai întâmplat?
- Ai uitat că ai liceu? spune mama zâmbind
- Stai așa...ce zi e azi?
- 6 septembrie iubita, ai școală azi...
- Și de ce nu mi-ai zis mai rapid?!!!!
Îmi aleg repede o îmbrăcăminte, îmi fac rapid un machiaj, și fug spre microbuz, care deja mă aștepta...
Urc în microbuzul, iar în întâmpinare mă așteaptă șoferul, normal că microbuzul era gol, eram prima de pe listă care urca.
Am urcat în locul din față, dar mai apoi am optat pentru locul din spate, lângă colegul meu 'Ionuț', mă rog, fostul meu coleg...
Toate au fost bune și frumoase, până când...
- Cum ziceai că o cheamă pe fata aia? zise Darius
- Mara 'Burete'! exclamă Ionuț cu o seriozitate aparte
- Când am zis eu asta? încep să râd zdravăn
- Mă, nu mai fiți proști, cum o cheamă?
- B u r e t e! Burete! zice Ionuț începând și el să râdă cu mine
Toate bune și frumoase, am continuat cu criza noastră de râs, până când...
- Nu vrei să-ți rup pantalonii mai tare în genunchi?
- Lasă-mă, nu vezi că sunt deja rupți. îi spun eu râzând
- Păi da vreau să-i fac și mai la modă, știi ce fain ți-ar sta?
Iar atunci, i-am dat un singur cot stâng lui Ionuț, i-am dat la coaste:) da, doare, însă...
- Nu mă mai gâdilaaaa, gataaaa, scuzee!! îl implor pe Ionuț să se oprească din a mă gâdila
- Tu ai început, nu eu!
Ajunge partea când trebuia să cobor, am coborât din microbuz, iar acum trebuia să aștept autocarul, și faza era că...e deja și 20, cred că l-am ratat...Îl sun pe tata, îi intră căsuța vocală, o sun pe mama, nu răspunde, ce drq mă fac? Sunt în mijlocul străzii, ce fac??? Iar atunci apare un autobuz mare, de vreo 2-3 metrii și oprește în fața mea...Nu deschide nici o ușă, pur și simplu așteaptă. Copii din autobuz se holbau la mine, sigur nu cu el trebuie sa merg... însă fix atunci s-au deschis ușile. Nu știam exact dacă el e microbuzul cu care trebuie sa merg, sunt boboacă, deci da...am mers și l-am întrebat pe șofer ,, Duceți cursa către Raco?" iar el îmi spune un simplu da și urc în autobuz. Toți se uitau așa straniu la mine, nu cunoșteam pe nimeni...oh...va fi o săptămână lungă.
Au mai ajuns câțiva elevi, care mergeau tot cu acest autobuz..STAI CE??? DENIS?? CE CAUTĂ EL AICI??? Va fi un an groaznic, sau mai bine spus, 4 ani groaznici:) Cât despre Denis, el este fostul meu, l-am iubit atât de mult, dar acum pur și simplu îl displac, nu mai simt nimic pentru el, nu spun că îl urăsc, dar îl displac pur și simplu.
Era 7:44, iar telefonul îmi suna, era colega mea de bancă, m-a sunat speriată că nu mai ajung, i-am spus să mă aștepte ieri, deci da...
Timpul a trecut și era deja 7:54, iar eu încă nu am coborât din autobuz..însă fix acum oprește autobuzul, dar nu în stația în care trebuia să oprească de obicei, stația unde mi-a zis tata că va opri, așa că, era să mă rătăcesc, nimic mai mult:) dar mna, tot ayaye, oricum deja ziua era stricată și mai erau doar 2 minute până se suna.
Am ajuns în clasă la fix înaintea profesorului, aveam matematică, dar profesoara asta nu era prea ok mintal, se îmbracă de parcă ar avea 20 de ani, și are fața de 70 de ani, însă eu am crezut că are 32 de ani, până când mi-a zis că are o fată de nuj câți ani, oricum, mai mare ca mine.
Orele de matematică au trecut, iar apoi venise ora de fizică, și cum nu aveam încă un profesor de fizică, o oră am stat fără să facem ceva, pur și simplu m-am plictisit, însă următoarea oră, profesoara de limba română și-a făcut apariția în sala de clasă...E o fire atât de aprigă, nuj ce e cu ea, dar nu-mi place, pur și simplu e prea agresivă, deși pare inocentă, dar ce sa zic, e soția domnului Bota:) profu nașpa de istorie.
Hai că orele au trecut cum au trecut, însă tot nu știam cum voi ajunge înapoi acasă, deoarece nu m-am uitat atent la numărul autobuzului și na, greu de zis...
Până la urma urmei am urcat într-un microbuz, dar ghiciți cine stătea în spatele meu...Denis:)
