III. Reflecții

74 13 112
                                    


     O săptămână de zile s-a scurs de când n-am mai primit nicio veste de la familia Marillo. Într-adevăr, n-au mințit când au spus că au rupt-o definitiv cu mine. Păcat! Eram așa o familie fericită.... Deh! Treaba lor. Eu n-am intenționat să-i gonesc de lângă mine, arătându-le cât de iscusit sunt într-ale ezoterismului.

      Și-n plus, nu pot pricepe de ce în secolul XVIII oamenii încă se tem de existența magiei. Acest element mistic este lăsat de la Dumnezeu, și-apoi, oare Solomon n-a fost și el vrăjitor la rândul lui? De asta n-a fost el canonizat că se ocupa cu vrăjitoria? Da, Solomon îl slujise pe Satan, dar și-a dat seama de greșeală și a trecut de partea lui Dumnezeu. L-a respins bunul Atotputernic pentru îndeletnicirea acestuia? Nu! Dimpotrivă, l-a primit cu brațele deschise întru Împărăția Lui.

      Dar ce ironie! Cu cât stau să mă gândesc mai bine, cu atât îmi dau seama că, în ciuda faptului că seniora Juana răsfoiam mereu Biblia și cuvânta versete întregi din ea, că soacra surorii mele este o ipocrită. Adică, femeia aceea ne recita Decalogul și toate povețele sfinte, când ea nici nu crede în ele. Ce s-a întâmplat cu porunca "Iubește-ți aproapele,,? S-a dus pe apa sâmbetei! La urma urmei, se vede cum ține la apropiații ei Juana. Practică religia doar în vorbe, nu și-n fapte!

       Ah, să nu îl trec cu vederea pe Paulo Marillo-mare caricatură de om- ale cărui principii de viață sunt puternic înrădăcinate în moralitate! Ha ha! Improprie constatare din moment ce negustorul acesta vede relațiile familiale ca pe afaceri. Crede că eu nu știu că feciorul lui, Antonio, s-a însurat cu sora mea pentru zestrea ei de 150.000 de reali. Cu suma asta, el și fiul lui au întreprins o călătorie în Egipt și America Latină de unde au cumpărat mătăsuri, piei, catifele pe care le-au vândut caselor de modă din capitală și în afara Imperiului Spaniol. Și-au făcut afacerea pe zestrea Elvirei, pe care eu i-am dăruit-o din banii primiți pentru îngrijirile medicale acordate soldaților din garda regelui Filip.

     Și eu mai idiot că am lăsat-o pe sora mea să se mărite cu un sărăntoc! Habar au ei câte nopți am vegheat la căpătâiul acelor nenorociți. Să le dezinfectezi rănile, să îi îmbăiezi în apă rece ca să le scadă febra, să-i hrănești cu forța deoarece ei nu puteau să mănânce de unii singuri sau nu suportau să îmbuce ceva. Să te ocupi de 300 de persoane, plus alți 50 de peste zi, nu este nici pe departe ușor. Cu sudoarea frunții mele și mâinile mânjite de sângele acelor bieți curajoși, care s-au sacrificat pentru orgoliul a două state, am strâns real pe real ca să-i fac zestre Elvirei. Socrul și soțul cum au văzut piesele de argint, le-au și înhățat.

    Și vine Paulo și tot pălăvrăgește:

     —Marchize, dragule, a nu se confunda afacerile cu chestiunile inimii. Iubirea nu poate fi amestecată cu banii, precum realii nu pot alcătui țesuturile inimii. Înțelegi, scumpule? Un om care prețuiește dragostea înainte de orice, este moral. El iubește dragostea, iar dragostea îl cuprinde în valurile ei protectoare și grijulii. Cei care iubesc și sunt iubiți au de partea lor Protecția Divină. Pe când ceilalți, care iubesc zornăitul monedelor, sunt protejații Justiției Oamenilor. Îi îmbrățișez pe cei ce au ca deviză "Iubiți-vă și iubiți,, și îi deplâng pe jalnicii adoratori ai banului.

     Nu e așa că e o prostie să te dai ajutorul lui Eros și pe la spate să fii de partea Apatei?

    Ah, ce mizerabil!

     Ăia trei feciori ai lui sunt toți niște prostovani. Atâta că știu să scrie și să citească, că-n rest, n-au pic de cultură. Cunosc ei vreo arie? Nu! Au citit ei Iliada lui Homer? "Ce e aia?,, Știu istoria și politicile din Europa?" Așa și așa,,. Vorbesc franceză, germană sau engleză? "Cât de cât." În sfârșit, dar geografie? "Valahia e în Asia. Nu?,,

Șoaptele din întuneric Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum