Ploua. Mereu am crezut ca atunci cand ploua e vremea perfecta pentru a sta in casa, cu playlist-ul cu melodii triste pornit la maxim in carti si scriind. Scriind pana nu mai pot.
Mereu mi-a placut ploaia. Stropii reci sunt ca niste lacrimi ce se deplaseaza incet si cad pe pamant. Poti simti starea de tristete in atmosfera, dar si de usurare, intr-un fel.
Cand privesti picaturile de apa ce se scurg usor in josul ferestrei este indemnat automat, pur si simplu, la gandire, la meditare. Ca un robot. Gandire…despre ce? Presupun ca subiectele difera de la persoana la persoana.
E ciudat. Te-ai gandit vreodata ca, poate chiar in aceste moment, cineva se gandeste la tine? Doar poate. Iar poate tu ai fost prea ocupat sa ii observi pe altii – te-ai gandit la el/ea, nu? – si poate nu ai observat ca persoanele carora chiar le pasa de tine sunt, in fapt, chiar langa tine. Mereu au fost. Dar tu, desigur, ai fost mult prea ocupat; ca intotdeauna. Unele persoane ar trebui, pur si simplu, sa-si deschida ochii, larg.
Stii ce e ‘dragut’? Momentul acela cand realizezi ca o persoana in care ti-ai pus toata increderea si de care iti pasa nu da doi bani pe tine. Nu te uraste, dar nici de placut – nu te place.
Desi acel ‘buna’ urmat de un zambet din partea lui/ei nu inseamna nimic, pe tine te face sa ai fluturi in stomac, sa sari in sus de veselie dupa ce pleaca si sa-I zambesti ca un idiot. Trist, nu? Mda.
Dar stii ce este si mai trist? Momentul acela cand il/o placi, dar persoana in cauza considera ca sunteti doar prieteni buni si atat. Dar toti stim ca, tu si cu persoana iubita nu veti putea fi niciodata ‘doar prieteni’. Sau cel putin din punctul tau de vedere.
Si da, exista un caz si mai dezolant de atat. Devii foarte melancolic cand va placeti, va vedeti, zambiti, radeti, dar nu aveti niciodata curajul sa va impartasiti sentimentele. Sunteti prea sfiosi, prea nesiguri. Nu credeti niciodata ca sunteti destul de frumosi, slabi, draguti, inalti. Dar cum ne vad, oare, ceilalti? Daca ceea ce vedem in oglinda zilnic este o iluzie, o minciuna?
Niciodata nu credem ca cineva ar putea simti ceva pentru noi, prin simplu fapt ca nu putem percepe acest lucru. Pur si simplu refuzam sa ne imaginam ca, acolo chiar este cineva care se gandeste la noi.
Suntem o multime de oameni singuratici si tristi, intr-o lume mare, pustie, care nu ne va intelege niciodata. Uneori dam de dinafara de fericire, iar alteori vrem doar sa ne inchidem intr-o camera, sa plangem pana nu mai avem lacrimi ramase si sa nu mai iesim de acolo…niciodata. Dar oare este bine? Un lucru cert este ca a ne schimba pentru a ii face pe plac cuiva ar fi defectuos.
Orice fiinta e perfecta in felul ei. Defectele fac o persoana perfecta. Daca toti am arata la fel, care ar mai fi rostul? Ramaneti asa cum sunteti si totul va fi bine. Si daca nu, atunci incercati maine.
Stii momentul ala in care te intalnesti cu el/ea intamplator pe strada? E minunat…Dar indescriptibil. Cuvintele sunt de prisos. Totusi, e amuzant; te gandesti ca este destinul cel ce a pus asta la cale. Este ca si cum asa a fost scris.
“Daca va veti intalni din nou, inseamna ca a fost sa fie.” – intelepte vorbe.
Dar ce este defapt iubirea? Eu cred ca e un joc. Un joc in care zambesti, plangi, te distrezi, descoperi lucruri noi. Un joc in care de multe ori ajungi sa fi ranit, sa te simti infiorat, sa crezi lucruri incerte. Totul suna gresit.
Dar oare poti fi vreodata, cu adevarat fericit?
Cand a fost ultima data cand ai zambit ? Si nu, nu ma refer la zambetele false schitate in fiecare zi. Vreau sa spun: cand a fost ultima data cand ai zambit cu adevarat? Ce s-a intamplat? Sigur erai fericit, sau doar incerci sa-ti spui singur asta, in speranta ca intr-o buna zi vei crede? Poate.
Hei. Poate am exagerat putin. Poate ca este de la ploaie. Imi da starea asta de tristete si melancolie. E ciudat.
