Un singur motiv.

2-Nu ai ce sa ii faci.

***Dimineata următoare de dupa înmormântarea lui Madison***
Aghhh...soneria inervanta a iPhone-ului meu ma dispera. Ma ridic încet dar nu pot mai mult din cauza a ceva ce ma tine legată de pat. Cand ma uit mai bine vad mana lui Christian in jurul taliei mele. Jur dacă nu e cel mai bun si dragut var din lume. Ii dau mana încet jos de pe mine iar el bolborosește ceva si se întoarce cu spatele la mine. Iau telefonul si vad ca ma suna Alexa. Nu am mai văzut-o de vreo 3luni de zile.
- Buna, Jade! Ce faci?
- Buna,Alexa! Ii răspund somnoroasa. Acum M-am trezit,tu?
- Bine. Am auzit de tragedie. Condoleanțe! Imi pare foarte rau pentru Madison. Spune trista.
- Multumesc. Spreciez gestul.
- Tu ce mai faci? Cum te simți?
- Bine. Totul e bine...cred.
- O sa fie bine, ai sa vezi. Oricum nu te-am sunat ca sa te întristeze mai tare decât esti.
- Atunci de ce? Spun zâmbind si pot sa jur ca isi da ochii peste cap.
- Te-am sunat sa îți spun ca maine ajung acasă! Da ai auzit bine. Vin acasă maine dupa 3 luni si jumătate in sfarsit am sa-mi cad familia si prietenii.
- O doamne! Si abia acum imi spui?
- Nu am putut mai repede. Nu mai aveam numărul tau ți lai schimbat acum câteva zile si nu te-ai gândit ca poate vegheat ta prietena are nevoie de el. Dar l-am luat de la Mark.
- Ok. Pai ma bucur. Ne vedem maine,da?
- Bineînțeles! Am sa vin pe la tine dupa ce merg pe la ai mei,Ok?
- Ok. Pa! Ne vedem maine.
- Pa, Jade!
Închid apelul si ma las cu totul pe pat. Încep sa ma gândesc la diferite chestii banale dar nu prea mult deoarece se aude ceva. Oh, Chris se mișca. (Asta a sunat ciudat)Întinde mana spre mine si cand vede ca sunt pe pat zâmbește si isi deschide ochii.
- Neata, Somnorosule. Spun zâmbind.
- Buna dimineata surioara.Spune si ma săruta pe frunte.
- Mai rau ca tata. Ii spun iar el chicoteste.
- Cum te simți? Devine îngrijorat.
- Si uite asa sa dus si cu starea mea de bine dupa multe zile de Tristețe si plâns.
- Scuze dar doar vroiam sa stiu. Imi pare rau dacă te-am suparat. Imi zice si ma îmbrățișeaza strâns la piept. Eu ajungând cu capul in scobitura lui.
- Nu e nimic Chris. Doar ca nu va trece asa de repede. Dacă ma gândesc mai bine, nu va trece niciodată, dar durerea se va amerioliza in timp,nu?
- E bine ca gândești asa, Jade. Ma bucur ca nu esti rea si închisă in tine. De-obicei asa pățesc multe persoane care pierd pe cineva apropriat. Se închid in ei sau mai grav.
- Bine ca nu am devenit nebuna. Chicotesc dar ma opresc cand vad ca el e inca serios.
- Nu glumesc. Oricum hai sa terminam cu asta. Ai dormit bine?
- Da domnule. Multumesc foarte mult.
- Nu ai pentru ce. As face orice pentru familia mea dar mai ales pentru tine surioara si tu stii asta. Spune si ma săruta iar pe frunte.
- Ce noroc am de time, Chris. Nici nu îți imaginezi.
- Aici greșești. Eu am noroc de tine. Tu mai ajutat cu toate belelele in care intram. Tu esti dura familiei, iar Mad este...era cea buna care ne scotea pe noi din probleme. Spune zâmbind. Atunci cand am pus hârtie igienica in toate cabinetele de chimie si biologie din scoala si Madison nea scos din problema asta fara sa stie nimeni, îți amintești. Frate, erati doar doua fetițe de 15 ani iar eu căpitanul echipei de fotbal. Ce vremuri.
- Uitate la tine ce bătrân esti! Ai 23 de ani, omule. Spun râzând. Cand a trecut asa mult timp? Parca a fost ieri cand am intrat in liceu împreuna cu Madison iar tu ai venit in vârf cu toată echpa ta de fotbal si ne-ai facut cunoștința cu ei. Si imi mai amintesc ca ne-ai promis ca nimeni nu o sa se atingă de nou doua. Ai fost asa de aspru. Spun iar el doar rade.
- Aspru? Dar atunci cand Mike vroia sa se atingă de tine, nu am fost aspru ,nu?
- Nu o sa uit niciodată faza aia. Ii ramân dator lui Alexander pentru aia. Nici nu stiu cum a putut sa faca faza aia ,dar ma bucur ca a făcut-o.
- Stii...lăsând asta. Nu îți e foame? Ma întreaba zâmbind dar eu nu pot sa ma abțin si bufnesc in ras. Dupa câteva secunde începe si el sa Rada dar nu am pot opri. Mama intra deodată cu tata pe usa si se uita la noi nedumeriți.
- Am auzit zgomote si nu știam ce se intampla.
- Poate ați auzit stomacul lui Chris. Spun neputând sa nu mai rad.
- Trebuia sa ma gândesc si la asta. Spune râzând mama.
- Nu e vina mea ca am 23 de ani si imi e foame! Nu mai radeți! Spune serios.
- Ok. Spun dar ma uit la fata lui di iar încep sa rad. Esti prea comic, frate! Spun si in secunda următoare sunt jos pe covor.
-Acum cine e comica? La cuvintele aste toti încep sa Rada inclusiv si eu.
- Multumesc mult, frățioare. Nici nu îți imaginezi cat de mult te iubesc. Spun si ma ridic in picioare. Mergem in Bucătărie? Ii întreb si toti aproba.
- Haide. Spune adorabilul meu verișor coborând din pat si intreptandu-se spre usa. Vii? Ma întreaba iar eu doar pornesc spre scări. Ajunsă in Bucătărie simt un miros de ceva minunat. Clătite.
- Cime a facut clătitele? Întreb.
- Eu. Spune tata mândru.
- Ce tata bun avem...am. Spun mai mult ultima parte pentru mine si ma pun la masa. Ce mai așteptam? La mâncat. Spun si iau o clătită si pun nutella pe ea. Are un gust uimitor. Tata chiar stie sa faca mâncare delicioasa.
***peste 4 ore***
- Esti gata? Intra Christian in camera la mine îmbrăcat cu o pereche de pantaloni negri rupți in genunchi, un tricou alb simplu si o pălărie neagră pe cap.
- Da. Spun si ma uit inca o data in oglinda. Port niște blugi albaștri închiși la culoare, un tricou negru cu o inima albă mica in partea stânga sus si o eșarfa subțire in jurul gâtului. Chiar dacă e cald afara nu vreau sa ma răcesc din cauza vântului.
- Arați bine. Spune zâmbind si imi întinde mana. Vii? Ma întreaba si aprop din cap. Am hotărât sa ies putin din casa pentru a ma recrea. Nu pot sa stau închisă intre patru pereți mai ales in camera pe care o împărțeam cu sora mea.
-Si tu. Dar pălăria aia ar sta mai bine pe capul meu, sa stii. Spun zâmbind iar el chicoteste.
- Poftim vicleano. Imi înmânează pălăria. O pun pe cap si ma uit la el. Da ai dreptate. Îți sta mult mai bine. Spune zâmbind. Ii Multumesc si ies din casa .
- Unde ai vrea sa mergi?
- As vrea sa merg in parc. Oricum e abia ora 1 Si nu e prea multă lume deci o sa fie mai bine,nu?
- Cum zici tu. Asta e ziua ta, dar maine o sa fie cum vreau eu.
- Sa o crezi tu. Maine vine Alexa si vrei sa fiu acasă cand va venii la mine.
- Alexa? Ma întreaba înghețând in sec. Acea Alexa? Alexa Ross?
- Scuze. Nu credeam ca vei reacționa asa. Stați sa va informez. Ei doi au avut o relație timp de vreun an dar sau despărțit deoarece...ei bine nu stiu de ce dar au avut motive banale rau.
- Nu e nimic. Oricum am trecut peste.
- Nici tu nu o crezi. Nu ai mai fost cu o fata de cand te-ai despărțit de ea adica de aproape 2 ani, Chris. Nici macar nu stiu de ce va-ți despărțit.
- Pai...ne-am cam distanțat. Ea vroia sa plece si nu o puteam obliga sa rămână deci am fost de-acord sa ne despartim pentru binele tuturor.
- Si sa fiți de-acord înseamnă sa plângeți 2 saptamâni la rând fara sa va opriti?Sa tipati si sa distrugeți tot ce va este in cale? Sunt eu idioata câteodată dar nici chiar asa. Nu cred ca am cunoscut vreodată un cuplu mai minunat decât al vostru si credema nici macar tata si cu mama nu va întrec si ei sunt siropoșii ai dracului dar voi erați perfect si poate cine stie veți fi din nou.
- Cum adica?
- Esti mai mare decât mine. Ar trebui sa îți dai seama. Deci dacă nu o sa încerci sa o recucerești cand va veni am sa te bat. Si credema nu glumesc. Tu inca ții la ea, se vede. Dar sa nu faci vreo prostie. Eu te voi ajuta.
- Esti malefică. Spune privindu-mă ciudat.
- Stiu. Spun zâmbind. Nici nu am observat ca am ajuns in parc pe timpul conversației. Ma așez pe o banca si Chris lângă mine. Observ niște copii jucându-se cu o minge fotbal. Ma uit la ei si abi atunci vad ca o minge vine cu viteza înspre mine.