PrologDemult, trăia o familie remarcabilă. Erau fraţii Clayborne, şi îi uneau legături mult mai puternice decât sângele.
S-au cunoscut când erau mici şi trăiau pe stradă, în New York City. Sclavul fugar Adam, hoţul de buzunare Douglas, pistolarul Cole şi escrocul Travis au supravieţuit apărându-se unul pe altul de celelalte bande care făceau prăpăd prin oraş.
Când au găsit în gangul casei lor o fetiţă abandonată, au jurat să-i asigure o viaţă mai bună şi au pornit spre vest.
În cele din urmă, s-au stabilit pe un teren căruia i-au spus Rosehill, în inima teritoriului Montana.
Singurile îndrumări pe care le-au primit în timp ce creşteau fetiţa au provenit din scrisorile mamei lui Adam, Rose. Ea a aflat despre copil din scrisorile pe care i le scriau din toată inima, căci acolo îşi destăinuiau temerile, speranţele şi visele, iar ea, în schimb, le-a dăruit, pe lângă sfaturi, ceva ce niciodată nu mai avuseseră - iubirea şi îngăduinţa necondiţionate, de mamă.
În timp, fiecare a ajuns s-o considere propria lui Mama Rose.
După douăzeci de ani, Rose li s-a alăturat. Fiii şi fiica ei erau, în sfîrşit, mulţumiţi. într-adevăr, sosirea sa a fost o ocazie de bucurie.
Fiica ei se măritase cu un om cumsecade şi aştepta primul copil, iar fiii ei deveniseră bărbaţi în toată firea, puternici şi onorabili, fiecare având succesele sale proprii. Dar Mama Rose nu era încă pe deplin satisfăcută.
Deveniseră prea adânciţi în obiceiurile lor de burlaci, ca să-i fie pe plac. Întrucât considera că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri, nu-i mai rămăsese să facă decât un singur lucru.
Avea să se amestece în viaţa lor.
Vremea trandafirilor
Nu s-a-ntâmplat pe timp de iarnă grea
Iubirea noastră drum când şi-a ales;
La vremea trandafirilor era -
Trecând în cale, proaspeţi i-am cules!Nicicând acel soroc nu s-a-ncruntat
La-ndrăgostiţii cei fără de pată:
O, nu - căci lumea s-a încununat
Cu flori, când ne-ntâlnirăm prima dată!Thomas Hood (1798-1845)
CITEȘTI
Un trandafir alb
RomanceContinuare la Trandafiri pentru ea. Povestea lui Douglas și a Isabelei! Carte scrisă de Julia Garwood.