îmi e imposibil sa ma ridic din pat ca și cum plapuma mea e un vis care ma tot răsucește în portocale mucegăite
mereu am fost blocat în saltea
de unde am putut privi 5 ani în viitor spre un cer foarte subțire ca un cearceaf pătat cu sori roșii
luminoși a căror lumina se lovea constant de ochiul meu de sticlă
și ma întrebam
ce e un curcubeu
dacă nu o lacrima strivita și desfăcută în cinci petale a calor culori poți doar sa le simți în vis
ce e o stea dacă nu măna mea ca o sfera
ce e inima mea dacă nu eu și cine sunt pana la urma cine vreau sa fiu pe cine vreau sa exist
CITEȘTI
portocala vieții mele
Poesíadespre textile sau alte chestii care prind forma unei lovituri în genunchi zeama care se rotește pe un ax pana ma strivește 18-19
