This...is you ?

1. Cateva portocale

Normal ca mai auzisem de expresia "intalnire cu destinul " sau poate ¨in cautarea destinului " dar in ziua aia destinul meu mi-a scapat o ladita plina de portocale pe picioare , banuiesc ca doar eu o sa folosesc expresia asta vreodata.

George, colegul meu de munca, nu avea limite in dimineata asta. Ghinionul meu era ca imi uitasem cartela pentru intrarea in cladirea de birouri si il rugasem pe el sa ma astepte la intare ca sa putem urca impreuna, numai ca George ajunsese mai devreme cu 25 de minute si acum ma grabea si pe mine.

¨Grabeste-te sau urc fara tine " am citit ultimul mesaj si eram aproape sa scot injuratura ce o aveam in minte, pe gura.

Am grabit pasul desi aproape ca alergam in timp ce ii scriam ca ajung in cateva minute, maxim 7, mai exact, cam atat faceam de acasa pana la birou.

Proasta zi in care sa port tocuri.

Intai mi-am simtit degetele de la picioare strivite de ceva greu, apoi m-am dezechilibrat si mi-am scapa telefonul in timp ce ma chinuiam sa raman pe picioare, ca la urma sa aud o injuratura colorata.

Ma izbisem destul de tare de cineva si cel mai probabil era vina mea.

-Ai noroc ca nu caram pepeni, a spus persoana de care tocmai ma ciocnisem cu o voce masculina.

Nu apucasem sa privesc si catre persoana de care ma ciocnisem, eram prea ocupata sa imi caut telefonul si sa ma vait mintal de picioare. Apoi totusi am ridicat privirea intr-un final.

Cred ca tocmai ma ciocnisem de cel mai frumos exemplar masculin din San Francisco.

-Esti bine ? ma intreaba cand observa ca nu scot nici un cuvant si probabil aratam de parca tocmai fusesem trasnita.

-Da, scuze, imi pare tare rau, e vina mea, ma grabeam si probabil nu a fost cea mai buna idee sa scriu si sa merg in acelsi timp, am explicat gesticuland probabil, exagerat.

Am privit in spatele lui cand portocalele insirate si probabil strivite, pe intregul trotuar, mi-au atras atentia. Se rostogoliosera din ladita ce si acum mi se odihnea pe varful pantofilor.

-Imi pare rau pentru portocalele tale, platesc eu pentru ele, probabil majoritatea sunt destul de strivite, am adaugat si m-am grabit sa imi caut portofelul in geanta de pe umar.

-Nu e nevoie, sunt doar cateva portocale, plus, astfel de accidente se intampla tot timpul, spune in timp ce se apleaca sa ridice ladita de pe varful pantofilor mei.

Si brusc era foarte aproape de mine, mai exact, la distanta de o ladita de corpul meu.
Era probabil cu, cel putin 30 de centimetrii mai inalt decat mine, iar eu purtam tocuri. Nu era cel mai musculos barbat pe care il vazusem vreodata insa cu siguranta avea un corp armonios, se putea observa prin tricoul negru pe care il purta.

Mi-am mutat ochii catre ai sai si speram sa nu fii observat ca il analizam.

Dar si ochii...erau cu siguranta deschisi la culoare dar nu putem sa imi dau seama daca erau verzi sau albastrii. Aveam nevoie sa ma apropii mai tare de el ca sa ii pot observa mai bine dar asta nu era posibil fara ca el sa ma declare cel putin dubioasa.

-Apropo, eu sunt H, spune si ma scoate din momentul meu de analiza, in timp ce o mana mi-o intinde iar pe cealalta si-o trece prin parul castaniu, lung pana la umeri si usor ondulat.

H ? Atat ?

-Isa, ii intind mana inapoi, oferindu-i varianta scurta a numelui meu cum, cu sigurnta si el facuse.

Imi zambeste si ma priveste in ochi. Ma intreb daca si el incearca sa isi dea seama de culoarea ochilor mei, dupa ce zaboveste
cateva momente privindu-i.

Imi simt telefonul vibrandu-mi in buzunarul din spate al pantalonilor iar ideea ca George ma asteapta imi loveste realitatea ca o piatra in cap. Uitasem complet de graba in care ma aflam.

-Trebuie sa plec dar, inca o data, imi pare rau, raman datoare pentru risipa facuta, spun si in timp ce incep sa merg pe trotuar  ocolind cu grija portocalele.

-Nu iti face griji, spune zambindu-mi in continuare intr-un mod parca lenes, si imi face usor cu mana apoi .

Merg usor pana ce reusesc sa dau colut de unde incep sa alerg pana la cladirea de birouri.

Nu stiu cine mai poarta tocuri prea curand, dar stiu clar ca eu nu.

Ajung intr-un final la George care ma imi arunca o privire disperata si care bate din picior pe asflat exact ca in desenele aniamte. Aproape ca m-a bufnit rasul, dar am preferat sa nu ii rad in fata dupa ce m-a asteptat atat timp.

- Femeie, cum poate sa iti ia atat de mult timp sa ajungi aici ? Stai la cateva strazi distanta! Nu imi spune ca ai reusit sa te ratacesti pana si aici, spune facand referire la cum m-a pierdut acum 2 ani in Madrid cand am plecat impreuna cu el si alti cativa colegi in vacanta .

-Doar taci, nu imi strica ziua, cred ca tocmai am intalnit cel mai frumos barbat din lume.