După cum, cu siguranță, ai remarcat și tu, începuturile sunt cele mai complexe. Puțin prea multa sare - prototipul alimentar de ordin ipotetic nu se mai încadrează in standarde.
Prea putin piper și tot ce ai condimentat până la respectivul punct al existenței tale s-a pierdut în derizoriu, în începutul sfârșitului.
Încotro îți dirijez pașii pe drumul de hârtie placat cu litere negre ca tușul meu preferat? Te-aș minți de aș da un răspuns altul decât vom afla împreună.
Aspectul care mă pune frecvent pe gânduri implică relația începuturi - sfârșit. De ce ,,începuturi" și nu ,,început"? De ce sigularul ,,sfârșit" in detrimentul pluralului ,,sfârșituri"? Consider că avem atâtea posibilități, câți atomi. Un număr infinit de șanse cu direcția Început.
Ajungi la Început, pe postul camaradului lui de călătorie, până remarci că meriți mai mult, că potențialul tău poate fi antrenat în sud-vest, nu în nord-est. Începutul nu te lasă în derizoriu, ci tu decizi să pleci. El își vede de drumu-i singuratic, orientându-și pașii în sensul inițial.
Astfel, eu am, tu ai, ea/el are, noi avem, voi aveți si ei/ele au o groază de începuturi. Pe de altă parte, un singur Sfârșit este valabil. El marchează finalul sentinței la viață.
YOU ARE READING
În cădere liberă
KurzgeschichtenAcum, la împlinirea unui număr de ierni echivalent triplului factorialului de 4, mă pot uita pe geam ca să îmi urmăresc trecutul. Văd cum își face drum prin zăpadă. Observ cum urmele pe care le lasă se impregnează adânc în propria-mi existență.
