VOL. II din seria „Declin premeditat"
Două suflete menite să se întâlnească și blestemate să nu poată fi împreună.
James și Evelina luptau împotriva destinului și, mai ales, unul împotriva celuilalt. Planul Raiului de a-i ține separați funcționase...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Château de Chambord, Franța
16 mai 1561
James își mușcase interiorul obrajilor pentru a-și înăbuși un căscat. O oboseală generală îi înmuiase picioarele, însă vocea enervantă a cancelarului Michel de l'Hôpital îl ținuse treaz. Trecuse doar o zi de la încoronarea lui Carol al IX-lea, însă Caterina de' Medici primise regența până ce regele avea să ajungă la vârsta majoratului. James era aproape convins că relația dintre ea și Michel se consumase la un moment dat printre așternuturile reginei mamă, însă avea să profite de informație la momentul oportun.
Caterina recitise corespondența și își agitase dramatic mâinile în aer. Se uitase neliniștită la cancelar, care afișase pe sub barba scurtă un zâmbet încurajator. Bănuiala lui James se confirmase; mâna lui Michel coborâse pe talia subțire a reginei într-o atingere subtilă, dar fermă. Regina se înroșise și se îndepărtase repede, făcându-și vânt cu un plic.
— Blestemați să fie protestanții! izbucnise ea. Să ne amenințe țara cu asemenea revolte!
Michel își lăsase descurajat brațele să cadă pe lângă corp. Deși ceruseră să li se aducă cina în sala de conferințe, nimeni nu se atinsese de ea. Pentru a-și păstra cumpătul, cancelarul înghițise forțat o bucățică de păun prăjit pe care se străduise să o mestece fără zgomot; se întărise și avea textura asemănătoare cauciucului.
— Nu vă puteți preda, Maiestate, o dezaprobase James. Veți ajunge în ștreang.
Regina își dusese mâinile la piept. Nu era o femeie ușor impresionabilă și nici sensibilă, însă asemenea conflicte i-ar fi putut contesta regența. Privirea ei albastru-cenușiu îngheța totul în jur. Câteva bucle mari și șatene îi ieșiseră din cocul împletit. Chipul ca de marmură rămăsese perplex și în stare de șoc. Michel se dezmeticise rapid și reușise să o prindă înainte de a cădea. O migrenă puternică îi sfâșiase tâmplele. Părul arămiu, tuns scurt, i se zbârlise pe ceafă. Etala în spate o viață în care fusese loial Franței, în care pusese patria mai presus de intimitatea lui, însă regina fusese întotdeauna punctul său nevralgic. Cămașa sa subțire de in fusese trasă în lături de Caterina, care se sprijinise de el, încercând să își aranjeze la loc cocul desprins, iar cancelarul prinsese în obraji o culoare pe care nu o mai avusese până atunci. Luptase pentru multe lucruri, mai puțin pentru amor.
James urmărise plictisit scena, fără a interveni. Plasase intenționat îndoiala în sufletul reginei. Unitatea religioasă a poporului fusese divizată de propaganda răspândită de protestanți, iar rigiditatea cu care Caterina trata tensiunile dintre clase accentuase discordiile. Prestigiul regal nu o ferise de furia propriului popor. Catolicii o voiau înlăturată de la conducere, iar protestanții – moartă.
— Lord Adams, există vreo șansă ca Vaticanul să ne susțină cauza? întrebase Michel, ajutând-o pe regină să se așeze.
James își prinsese teatral nasul între degete, părând să cugete profund la întrebarea cancelarului. Preluarea tronului de către protestanți era o alternativă cu care se putea obișnui. Se săturase de toți habotnicii mânați de frica unui Dumnezeu nemilos și răzbunător. Reforma lui Martin Luther fusese începutul divizării celor două facțiuni religioase, o speranță a acelora care îndrăzniseră să gândească liber și neinfluențați de tradiționalismul oficialităților eclesiastice.
