Romanță târzie

Capitolul 1 Despre mine

Era o zi obișnuită de muncă . Când am dat să ies din ultimul salon pe care trebuia să-l vizitez, prin fața uși a trecut o tânără sprintenă , sau cel puțin după mers era tânără. Ce m-a frapat a fost faptul că avea parul lung în bucle, lăsat pe spate si era cărunt cu nuanțe argintii. Mi-am zis în sinea mea : Lasă că o să te saturi la bătrânețe de această culoare a părului !

Privind-o din urmă , m-am simțit amuzat și am început să râd în sinea mea . Apoi , dintr-o dată mi-a venit în minte o amintire din adolescență , avea un mers și statură identică cu tânăra de care eram îndrăgostit în anii liceului. Îi cunoșteam perfect mersul sprinten, deoarce o urmăream cu privirea peste tot unde o vedeam și uneori chiar îi număram și pașii pe care îi făcea, atât de îndrăgostit eram de ea. Gândul la ea m-a făcut brusc să-mi revăd filmul vieții mele.

Să mă prezint : Numele meu American este John Stone , cel din naștere Ioan Pietreanu, sunt născut în România din părinți medici, tata era un neurochirurg renumit iar mama cardiolog. Am copilărit în București în perioada comunistă, unde am și făcut primele 9 clase. De ce numai 9 ? Nu, nu am abandonat scoala, eram un elev de nota 10, doar că am părăsit țara . Să vă explic mai pe larg conjuctura plecării. Tata a fost invitat la un congres international de neurochirurgie în Berlinul de vest , lucru cam imposibil de realizat în acea perioadă. Comunitatea internatională medicală a făcut multe presiuni la nivelul Ministerului sănătății ca tata să fie trimis, deoarece avea o serie de reușite în premieră pe plan medical. După multe vizite la fosta securitate și amenințări, gen, dacă rămâi cumva pe acolo nu ai să-ți mai vezi familia, doar în poze, i-a fost aprobată plecarea, dar cu condiția să fie cazat la un hotel în Berlinul de est. Participarea sa la congresul medical era condiționată de partea Română , prin prezența unor asistenți ai tatei, care normal, erau agenți ai securității. Era considerat un om prea valoros și partidul se temea să nu fie tentat să rămână pe acolo. Lucru care , fără să am nici cea mai mică idee, tata îl avea stabilit în amănunt cu niște colegi de breaslă din Germania. Nici chiar mama nu știa nici un detaliu despre intențiile tatei, singurul lucru pe care tata a întrebat-o odată așa ca o glumă, a fost : " Dacă nu mă mai întorc în țară, mă urmați și voi ? „ Nu am să intru în detalii prea multe despre firul evenimentelor, - nici nu știu prea multe de altfel, tata a fost mereu reținut să ofere detalii despre orice subiect, mai puțin munca lui, despre care îți putea face capul calendar-, doar îmi amintesc ca am primit acasă vizita securității , care i-a comunicat mamei ca tata este dat dispărut și este considerat trădător și ea este nevoită să-i însoțească la sediu pentru declarații. Două săptămâni a fost nevoită zi de zi să le calce pragul și să dea zeci de pagini de declarații, însoțite de amenințări în cazul în care încearcă să ia legatura tata cu ea și nu raportează. Ba chiar și mai rău , a fost retrogradată la spital, din șefă de secție, la simplu medic, cu atribuțiuni de asistentă. Ulterior am aflat că și eu, ca și copil eram zilnic sub urmărire, iar cadrele de la școală trebuiau să scrie zilnic raport despre tot ce faceam sau spuneam la scoală. Într-o zi, un necunoscut i-a strecurat mamei în buzunar pe metrou , un bilețel , și i-a șoptit în treacăt : „ Un mesaj de la soțul tău, să-l distrugi după ce-l citești" . Mama a fost foarte speriată , nu știa cum să reacționeze. Știa că este urmărită și orice mișcare suspectă din partea ei , putea atrage atenția urmăritorilor, așa că în stația unde de obicei se dădea jos din metrou , pentru a ajunge acasă , era și o toaletă publică. Pe moment i s-a părut locul cel mai bun pentru a citi biletul. Intuiția nu a înșelat-o, fiind urmărită, acolo nu au intrat după ea. În bilețel tata scria că este bine, își cerea scuze pentru faptul că a rămas și ne asigura că în maxim 6 luni aveam să fim împreună din nou, deoarece se făceau presiuni la nivel de guvern , prin Crucea Roșie internațională , să ne reîntregim familia. Ne ruga să fim tari și să avem încredere în el și decizia luată. După ce a citit bilețelul, mama l-a rupt în bucățele și a tras apa la toaletă peste el. În acea noapte, a fost prima și ultima dată în viața mea, când am auzit-o pe mama plângând. Ea avea un caracter foarte puternic și nu lăsa niciodată ca emoțiile sau suferințele să trădeze starea. Pot spune că pentru mine , ca și copil, lunile de așteptare au trecut ușor și din fericire au fost doar patru. Într-o zi , mama a primit un telefon la spital să se prezinte de urgență , din nou la securitate. Acolo a fost informată ca trebuie să parăsească in 48 de ore țara prin aeroportul Otopeni și i-au înmânat biletele de avion pentru ea și mine. Aveam voie să luăm la noi doar un bagaj de mână cu strictul necesar. Nu aveam voie din acel moment să luăm legătura cu rude sau prieteni , trebuia efectiv să rămânem in locuință până aveau să vină să ne escorteze la avion. Am fost profund șocat când mama mi-a spus toate aceste lucruri . Prima data când am simțit frică, atunci am realizat cu adevărat că gestul tatei implica schimbări majore în viața noastră. Eram proaspăt intrat la liceu, îmi făcusem prieteni noi , și brusc plec fară să pot spune cuiva un cuvânt sau să-mi iau rămas bun. Dar durerea mea cea mai mare , era faptul că în acea perioadă m-am îndrăgostit prima dată de fata despre care am început să vă povestesc la început. Numele ei era Beatrice Toth, provenea dintr-o familie mixtă , tatăl maghiar și mama româncă. Era într-o clasă paralelă și mi-a atras atenția chiar din primele zile de școală. Era mică de statură , un păr blond lăsat în valuri pe spate, avea un mers sprinten , parcă dansa în timp ce umbla. Pot spune că m-am îndrăgostit prima dată de mersul ei, apoi de ea. Ca , coincidența să fie și mai mare, vreau să vă spun faptul că tata avea un coleg de facultate si de muncă, Toth Arpad, iar avea o fată pe care nu am avut ocazia să o cunosc personal, dar părinții noștri glumeau tot timpul spunând că sunt cuscri . Dar ghici ce ???? Era vorba chiar despre Beatrice, și am aflat acest amănunt doar după ce am intrat la liceu , într-o vizită la tata la servici , când era de gardă chiar cu domnul Arpi cum îi spunea toată lumea. M-a întrebat unde mergeam la școală, iar când i-am spus , a exclamat amuzat :„ Ooo cuscrule ce coincidență... și Bea este tot la aceeași școală", adică fiica lui. Apoi scosese o poză din portmoneu și ne-a arătat-o .....bombă era chiar fata de care eram îndrăgostit până în vârful urechilor. Am simțit că sunt pe punctul să leșin. Văzând că am roșit tot la față, cei doi au început să râdă cu poftă , punând reacția mea pe seama timidității. Atunci a fost prima și ultima dată când am vorbit cu colegul tatei. Dar iubirea mea pentru fiica lui a rămas... iar acum această plecare subită mi-a năruit tot universul amoros. Măcar o poză să fi avut cu ea ca amintire, binențeles , făcută pe ascuns , altfel cum .., doar nu vorbisem niciodată. Adică , ba da , odată a dat să intre la noi în clasă la o colegă care era prietenă cu ea și eu tocmai ieșeam și i-am dat voie să intre prima spunând:„ te rog , poftim intră" iar ea mi-a mulțumit privindu-mă direct în ochi. Nu pot uita nici acum privirea ei zâmbitoare și ochii ei albaștri ca cerul . A fost cea mai fericita zi din viața mea până atunci. Mult timp mi-a răsunat în urechi vocea ei cristalină spunănd : „ Mulțumesc ești amabil " Iar acum...., trebuia să plec să fug de șansa de a face cunoștintă mai bine ,și cine știe , poate ar fi avut și ea sentimente pentru mine dacă ne știam mai bine, of of. Eram un adolescent cu orgoliul rănit, mă enerva la culme gestul tatei. Dar a venit si ziua plecării , cele 48 de ore au trecut foarte repede, aveam și eu și mama doar un rucsăcel la noi cu un rând de haine , perie și pastă de dinți, și cam atât. Nici bani nu ne-au lăsat să luăm la noi, ziceau că nu vom avea ce face cu Leii la noi, iar valută, mărci germane , nu ne-au permis să cumpărăm. Singurul lucru pe care îl știam , era că ne vom îmbarca în cursa de Frankfurt , dar cine ne va aștepta acolo și unde , nu știam nimic. Nu aveam nici o veste de la tata în afară de acel bilețel primit de mama.

După trei ore fascinante de zbor cu avionul, era prima dată și era o experiență care m-a facut să uit pe moment de inima mea sfâșiată, am ajuns în Germania Federală, iar la aeroport după ce am debarcat, totul a mers ca uns, eram așteptați de un fost coleg de facultate a lui tata, plecat imediat dupa facultate din țară, de altfel am aflat după , că el a fost creierul întregii acțiuni, cu o pancartă cu numele mamei scris pe ea, apoi , după un drum cu mașina de aproape trei ore am ajuns la destinație, unde nerăbdător ne aștepta tata. Eram cu toții așa fericiți !!! Tata a scăpat și câteva lacrimi ascunse, dar eu tot l-am observat. Și uite așa am părăsit România , unde nu m-am mai întors niciodată. După cinci ani de Germania, unde am si umblat la scoală, tata a primit o ofertă de muncă în cercetarea neuronală în State, iar mama post de cardiolog primar la o clinică din același oraș cu tata. Părinții mei nu au ezitat și au acceptat pe loc oferta, așa că... din nou o schimbare majoră în viața mea, iar prieteni lăsați în urmă, iar o incursiune în necunoscut.