2093 - Misiune pe Terra

~Capitolul IV~ Braken's Story

Braken povesteste:

Eram bucuros ca oamenii nu au disparut, dar de ce naiba l-au trimis pe blegul asta aici? Chiar daca are "mutatia" asta, nu va supravietui mult. Nu mi se pare in stare... Cum a ajuns el lider?! Trebuie totusi ajutat. In timp ce gaseste el supravietuitori, voi cauta piese pentru a construi un comunicator. O sa luam noi cumva legatura cu oamenii de pe Pandora...

Ma gandeam la chestia asta, dar ma intrerupe Erick.

-Deci, cum scapam de ei?

-Faceti doar liniste, vor pleca la un moment dat...

Vedeam pe fata lui ca vrea sa pornim. Oricum nu mai aveam ce face aici... Si asa merg in fiecare zi cate 4 kilometri pentru a gasi hrana si apa. Incep sa imi adun proviziile si sa pregatesc armele, cand vad ca usa se misca din nou.

-Nu intelegeti sa faceti liniste!?

Dintr-o data se sparge usa. "Armata" aceea de zombi incepe sa intre.

-Fugiti sus! Acum! Iau armele si vin si eu!

Din fericire m-au ascultat. Pe cand sa urc, sunt tras de picior. Scap armele si cad. Dintr-o data apare Zoey. Era o femeie din grupul meu de supravietuitori. Nu stiu cum, ma salveaza, dar armata o prinde pe ea. Piciorul meu era rupt. Nu puteam sa fac nimic. Imi trecuse prin cap o amintire...

(amintirea lui Braken)

"Eram mic, aveam doar 12 ani. Eram cu mama in baza supravietuitorilor. Imi era foarte foame, dar imi mancasem deja portia, iar mama la fel, altfel mi-ar fi dat-o. Ma durea stomacul. Mama, neavand ce sa faca, a furat o portie in plus pentru a mi-o da. Am mancat si m-am facut ca mi-a ajuns prima portie. Oare cine nu a mancat? A da, Kay, seful nostru. Eram panicat, la fel si mama. Dintr-o data se face liniste.

-Cine a intraznit sa ia 2 portii? Sper ca stiti ca nu avem prea multe resurse.

Trece pe langa noi, eu mai aveam putin din bucata de carne, nu eram in stare sa o mai mananc... A fost cea mai mare greseala pe care am facut-o.

-Aha.. Wendy, copilul tau e un mare hot... Ce facem noi cu hotii?

Mama tacea.

-Nu avem nevoie de hoti aici. Abia supravietuim asa.. Cum ar fi sa ne furam intre noi? Am muri pe rand. Hotii nu sunt acceptati. Suntem obligati sa-l dam afara.

Mama se repede la el.

-Lasa-l in pace! Nu el e de vina! Il durea stomacul, asa ca am fost nevoita sa-i fac rost de mancare.

-Bun, deci nu vrei. Aici multi nu vor multe. Asta e... Regulile sunt reguli.

Dintr-o data apar doi oameni care ma iau, indreptandu-se inspre acoperis, de unde urmau sa ma arunce. Mama se impotriveste si il loveste pe Kay, il imobilizeaza si ameninta ca daca nu ma vor lasa in pace, il omoara. Barbatii scot pistoalele si le indreapta inspre mama. Incerc sa ii lovesc, dar ma arunca in spate. Intr-o fractiune de secunda o impusca pe mama si o arunca de pe acoperis. Eram foarte panicat, nici nu imi dau seama, ca sar dupa ea. Spre norocul meu am cazut pe o gramada de oameni care au fost exclusi din rezistenta noastra. Nu puteam sa fac nimic pentru a o salva. Era moarta. Imi sterg lacrimile, ii scot pistolul din buzunar si trag inspre acoperis. Nustiu cum l-am nimerit pe Kay direct in cap. Ii iau mamei lantul de la gat, lant pe care il am si acum ca amintire si fara sa mai stau pe ganduri fug."

Zoey era moarta. S-a sacrificat pentru mine. Pe cand sa ma prinda nenorocitii aia apare Erick si ma salveaza. Ajungem pe acoperis si ne balicadam acolo, Erick trantind un panou pe usa, si facand un zid din bucati de caramida. Acum nu mai aveam nici mancare. Foarte frumos...