Am auzit ca dragostea doare. Aici am ceva de adăugat, dragostea doare doar atunci când se termină, când doua persoane care s-au iubit, aleg își încheie capitolul și sa dea pagina. Dragostea e nespus de frumoasa la început, prima întâlnire, primul sărut, prima vacanță împreuna, primul te iubesc. Dragostea e ceva de care toți am avut parte, apoi am pierdut-o crezând că nu o sa mai simțim niciodata acest sentiment. Dar, oamenii se îndrăgostesc de mai multe ori in viața, însă doar o singură iubire îți lasă urme adânci in suflet, urme pe care nu le poți șterge toată viața. Crezi ca acea iubire o sa fie pentru totdeauna, te îndrăgostești nebunește și simți ca nu mai poți respira dacă persoana aceea nu este lângă tine. Vrei sa îl simți și sa îl auzi, vrei sa fii permanent cu el, îți clădești un viitor imaginar alături de el.
Apoi apar certurile, unul dintre voi calcă strâmb, celălalt nu îi poate ierta tradarea și ajungeți înapoi la punctul inițial, necunoscuți, dar de data asta, cu amintiri.
Și aici începe durerea, din punctul asta, iubirea doare. Pierzi nopțile plângând, gândindu-te la tot ce ați realizat împreuna. Te consumi, te distrugi pe interior. Te uiți in oglinda si vezi doar o reflexie a ta, a ceea ce ai fost in trecut. Te simți dărâmată si nu mai știi ce sa faci, cum sa ieși din situația asta. Te închizi in tine, te îndepărtezi de prieteni si îți dorești sa fii singura pentru ați plânge de mila. Simți ca ai ajung la capătul puterilor si vrei sa renunți, dar nu o faci. Drumul tău in viața trebuie sa continue cu sau fără el. Te doare sufletul când te trezești dimineața si nu vezi acel "Buna dimineața!", îți petreci ziua ca un roboțel așteptând acel "Buna, ce faci?", încă ești conștientă ca nu vei primi nimic, ajungi acasă, obosita psihic si fizic, te pui cu capul pe perna, însă pentru ultima data verifici telefonul gândindu-te ca ai primit măcar un amărât de "Noapte buna!". Însă aceste mesaje nu au venit, nici in astăzi nici in ziua următoare si nici in următoarele săptămâni.
Timpul trece si durerea pare ca dispare sau măcar se diminuează, începi sa te apropii din nou de prieteni, ieși in oraș, cunosti oameni noi. Dar nimeni nu îți poate umple golul tău din suflet, singura care poate face asta ești tu, nimeni altcineva.
Trec luni in care nu ai auzit nimic de la el, te-a blocat peste tot si asta te doare cel mai tare, însă este foarte bine. Nu are rost sa îți mai lași fostul la follow, de ce te-ar interesa? Prefer sa îl țin in amintirea mea exact așa cum îl știam eu. Cu cât trece timpul, oamenii evoluează, o sa ajungi sa te uiți la un străin care se afla in corpul persoanei pe care ai iubit-o cândva.
Durerea de după o despărțire, este foarte grea de dus, parca ai suferii de o boala gravă. Pana la urma si inima frântă, este tot ceva asemanator. Te macină pe dinăuntru, îți distruge sufletul in bucăți mici pe care tu trebuie sa le lipești înapoi.
Pot trece săptămîni, luni si chiar ani pana poti trece peste o despărțire. O sa te trezești intr-o dimineața, gândindu-te la el, dar nu o sa mai doară. O sa te trezești cu sila, dar nu fata de el, de băiatul care te-a iubit, fata de celălat el, cel care ți-a făcut cel mai mult rău posibil.
Trebuie sa trecem si prin astfel de experiențe pentru a ajunge sa cunoaștem persoana cu care vom rămâne toată viața. Iubirile din trecut, o sa ne umbrească sufletul pe tot parcursul zilelor noastre. Dar trebuie sa le acceptam si sa ne împăcăm cu ele. Nu putem șterge o iubire cu buretele, de parca ea nu ar fi existat, dar putem sa o luam drept o lecție de viața buna sau rea.
In cei 20 de ani ai mei, am avut parte de experiențe bune, dar si rele, însă doar una m-a marcat. Băiatul acesta o sa rămână veșnic in inima mea, ca iubirea vieții mele. Dar el a fost doar o lecție, din nefericire. Am avut parte de momente superbe alături de el, dar si de momente in care nu mai puteam suporta ceea ce îmi făcea.
A fost o poveste frumoasa de dragoste, una care din păcate si-a găsit si sfârșitul. Cu el nu a fost vorba de un capitol dintr-o carte, cu el am scris însăși cartea. Acum acea carte este undeva pe raftul de sus a-l bibliotecii mele, plină de praf si cu paginile îngălbenite. Nu o s-o mai deschid niciodată, nu vreau sa recitesc povestea la nesfârșit cu speranța ca va avea un alt sfârșit. Știu foarte bine sfârșitul, acel sfârșit care mi-a rupt inima in sute de mii de bucatele si care m-a lăsat sa mor pe interior.
Aceasta poveste va fi despre lecția mea de viața, despre tot ceea ce am trăit in ultimii aproape 3 ani, despre cum am învățat sa iubesc si apoi cum am ajuns in partea cealaltă, la ura. Despre cum am fost data de pământ la propriu si la figurat si la cum am învățat sa ma ridic singura de jos de zece ori mai puternica.
