Capitolul 1 (Maya)

55 3 1
                                    

Vedeam picăturile de ploaie izbindu-se de asflatul înfierbântat. Vroiam să mă bucur de fiecare picătură, să le simt căzând pe pielea mea, dar m-am mulţumit doar să întind o mână, pe care am retras-o rapid când am simţit răcoarea care venea odată cu stropii de ploaie.

M-am ghemuit într-un colţ şi atunci am observat bucata de hârtie pe care o ţineam în mână. Era un ziar pe care l-am găsit pe stradă şi din cine ştie ce motive l-am luat. Nici nu am apucat să mă uit bine la el şi am observat că un vis de-al meu s-a îndeplinit - apărusem pe prima pagină. Am început să citesc curioasă frazele:


"COPIL DISPĂRUT

Azi-dimineaţă, o fetiţă de 15 ani din Berlin, Maya Meyer a fost raportată ca dispărută de Karolina Heinkie, tutorele legal al copilei. Părinţii acesteia au decedat cu 2 ani în urmă, într-un accident rutier, şi de atunci Maya locuieşte împreună cu familia Heinkie. În momentul în care a dispărut purta o rochie gri şi sandale de aceaşi culoare. Dacă o vedeţi, vă rugăm să contactaţi serviciul de urgenţă."


Articolul era însoţit de o poză cu mine. Zâmbeam. Chiar eram fericită. Poza era făcută doar cu câteva luni înainte ca accidentul care mi-a furat părinţii să se întâmple.


M-am ridicat şi am lăsat ziarul să cadă. Frigul începea să intre în mine şi nu avea să fie bine dacă răceam. Nu, nu din cauza Karolinei. Nu cred că i-ar fi păsat de acest amănunt. Oricum avea să fie foarte rău când o să ajung acasă. Acasă. Cu câţiva ani în urmă era un cuvânt frumos, care răspândea iubire, dar acum acest cuvânt mă înspăimântă. Nu pot numi locul acela acasă. Pur şi simplu nu pot.


Am început să mă plimb, atât cât îmi permitea acoperişul să rămâm uscată. Am observat că pe latura sudică a casei erau aşezate ghivece cu flori, aşa că nu am rezistat tentaţiei ţi m-am dus să le studiez. Eram atât de concentrată, încât nu am observat că familia respectivă a venit acasă, decât în momentul în care cineva mi-a atins umărul.


Am tresărit speriată şi am început să fug, nebăgând în seamă picăturile de ploaie şi strigătele bietului om...



ShadowsUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum