Blestemul Iubirii

Capitolul 2

Am deschis ochii speriată, simțindu-mi inima pulsându-mi puternic în piept. Tocmai avusesem un coșmar, un vis care avea legătură cu femeia aceea misterioasă numită Catherine.

— Courtney! Scumpo, ești bine? glasul mamei mele mă provoacă să oftez la momentul intrării ei în camera mea.

Mama era singura persoană care știa despre coșmarurile mele. Ea nu știa că nu le puteam considera tocmai niște coșmaruri, dar le caracteriza ca fiind un lucru perfect normal. Totuși, nu s-a putut obișnui cu țipetele mele prin somn care se datorau acestor vise.

— Nu-mi spune că din nou am țipat prin somn, am căscat frecându-mi ochii cu palme.

— Chiar sunt surprinsă că nu ai țipat prin somn, m-a anunțat așezându-se la marginea patului meu.

— Atunci de ce ești aici? m-am încruntat nedumerită.

— Nu aveam somn și am văzut că este aproape ora la care trebuie să te trezești, mama mi-a zâmbit și a ridicat din umeri.

Alarma își făcuse simțită prezența în cameră și mi-am dat ochii peste cap la auzul acesteia. M-am întins pentru a o închide în timp ce m-am ridicat încet din pat.

— Mulțumesc pentru că mi-ai dat trezirea, i-am spus pe un ton sarcastic.

*

Am coborât la masă imediat după ce mi-am ales o ținută decentă pentru școală, fiind întâmpinată de mirosul îmbietor de clătite.

— Atât de dimineață mâncăm o bombă calorică? am întrebat amuzată de încercarea mamei mele de a ține dietă.

— Nu m-am putut abține, a ridicat din umeri ducând una dintre clătite în dreptul buzelor.

M-am așezat la masă și am început să mănânc puțin grăbită de timp deoarece nu mai aveam mult timp până trebuia să plec către liceu. Totuși, unul dintre avantajele de a fi singură la părinți era că nu trebuia să împart mâncarea cu altcineva și rămânea destulă pentru mine.

—Ai dormit bine? mama m-a întrebat privindu-mă cu atenție.

— Să spunem că da, am răspuns indiferentă.

Relația mea cu mama s-a răcit considerabil de la plecarea tatălui meu de acasă, mai precis de când au divorțat. Părinții mei au divorțat când aveam vârsta de zece ani, iar de atunci am rămas sub tutela mamei mele. Nu am mai reușit să avem aceeași comunicare ca înainte după acel eveniment nefericit, întrucât dădeam vina pe ea pentru neînțelegerile dintre ea și tata.

— Și o să te găsesc acasă când vin de la liceu? am privit-o cu speranță, pregătindu-mă să plec către școală.

—Nu pot să îți promit nimic, scumpo, mi-a răspuns cu privirea fixată în farfurie.

— Bineînțeles, am pufnit simțind cum tristețea îmi inundă trupul.

Știam că nu era vina ei pentru programul încărcat pe care îl avea la serviciu, mai ales fiind asistenta unui medic chirurg în cadrul spitalului, dar simțeam nevoia să petrec mai mult timp cu ea.

*

În cantina școlii era o gălăgie de nedescris, ca de obicei. Aruncând o privire printre mesele special amenajate pentru elevii dornici să mănânce i-am observat pe prietenii mei care îmi făceau semn să vin către ei, dar și pe Hugh care mă invita să mă așez lângă el. Pentru a nu atrage privirile prietenilor mei asupra mea m-am așezat lângă ei, făcându-i semn din priviri lui Hugh să ni se alăture.