Tronul de cristal

Capitolul 1 - Stefan

Stefan.

ochii obositi ai lui Stefan se deschisera incet. nu stia unde se afla sau de ce il durea atat de tare capul. tot ce stia era ca noaptea frecuta fusese un dezastru. il ura pe fratele sau. de ce trebuia ca de ziua lui, sa il aduca in bordelul regatului? acum toata lumea stia ca Printul Mostenitor si-o trasese cu niste curve.

-minunat, reusi el sa ingaime.

nu se simtea bine. cineva ii pusese ceva in bautura. isi simtea inima batand mult mai repede decat de obicei. incerca sa isi foloseasca puterile. intinse mana spre un pocal de cristal. acesta se crapa, apoi se prabusi intr-o ploaie de cioburi.

puterile ii erau intacte, insa el avea o alta problema. acela nu era dormitorul sau. acela nu era pocalul sau. patul pe care statea intins nu ii apartinea. iar silueta ce il privea nu ii era cunoscuta.

-buna dimineata, tinere Elysian, se auzi o voce.

buimacit, Stefan se ridica in capul oaselor si incerca sa vada cui ii apartinea vocea. era un barbat. unul foarte atragator, ce-i drept. avea un ten deschis, aproape masliniu. ochii ii erau de un albastru viu, de gheata. parul ii era de un blond aproape argintiu, si ii ajungea pana la brau. imaginea barbatului ii aducea aminte de elfii despre care citise in cartile de povesti. poate ca barbatul din fata sa chiar era un elf.

-cine esti? intreba Stefan, aproape gemand. gatul il intepa groaznic.

-as prefera sa mi te adresezi cu "stapane" de acum incolo, spuse barbatul apropiindu-se de chipul incruntat al lui Stefan.

Filip.

tatal lui facuse cea mai mare greseala, capturandu-l pe Stefan si aducandu-l in regatul sau. se intreba daca tatal sau chiar stia de greseala pe care tocmai o comisese. nu il deranja sa aiba ca servitor personal chiar un Elysian. il incanta ideea, insa asta avea sa produca un razboi imens.

tatal lui nu stia la ce se inhama. nu stia cu ce forta se punea. cei din Elysa aveau puteri ancestrale transmise prin sange din tata in fiu si din mama in fiica. o armata ca cea din Elysa le putea face regatul faramite. tatal lui era un idiot. si il ura.

Filip intra in sala tronului, apoi se apleca in fata tatalui sau, pe care il urase cu atata pasiune de atata timp.

-fiul meu! ce surpriza placuta, exclama regele cu o nota de ironie in glas.

-tata.

-de ce esti aici? credeam ca aveai de gand sa te "distrezi" cu noul tau servitor.

poate ca preferintele tale s-au schimbat cu timpul...

-preferintele mele nu au nicio treaba cu dicutia asta, spuse Filip apasand pe fiecare cuvant. stii ca rapirea unui Elysian va aduce un razboi la portile regatului nostru. stii ca cei din regatul ala poseda puteri pe care noi nu le putem intelege. ei nu sunt ca noi. ei sunt legati de sangele ce le curge prin vene.

-stiu. si stiu si ce vrei sa obtii prin aceasta discutie. ei bine, te asigur ca regele Elysei este mort in acest moment.

respiratia lui Filip fu taiata. tatal tau era mai competent decat crezuse la inceput. acum, tot ce spera era ca cei din Elysa sa lupte pentru ce le apartinea.

-NU INTELEGI CU CE VREI SA TE LUPTI! SERVITORUL MEU TOCMAI A DISTRUS UN POCAL FARA SA IL ATINGA! striga Filip, infuriat. vocea sa reverbera in sala inalta a tronului.

fara sa ii mai adreseze un singur cuvant tatalui sau, iesi din sala tronului si urca inapoi in camera sa. nu stia de ce, dar imaginea noului sau servitor il atragea mai mult decat provenienta sa.

parca simtea nevoia sa il mai vada o data. intra in camera sa si il gasi pe barbat stand pe marginea patului. plangea?

Filip nu stia ce sa creada. ii era frica sa se apropie de el. un Elysian putea ucide un om numai prin puterea mintii, daca vroia.

-totul va fi bine, daca joci dupa regulile acestui regat. nici mie, nici tie nu ne place situatia asta, dar vom face in asa fel incat totul sa revina la normal.

Stefan nu il baga in seama. atitudinea lui il irita oarecum pe Filip. nu ii placea sa fie ignorat. cu varfurile degetelor sale subtiri si lungi, atinse manerul pumnalului, ascuns in maneca tunicii sale. era foarte priceput la asasinate. isi aduse aminte de noaptea in care omorase tot consiliul regelui. un zambet nebun ii strafulgera fata.

-tatal meu cel idiot te-a adus aici.

Stefan ridica privirile spre Filip. avea ochii rosii, din cauza lacrimilor. insa irisul ii era de un verde viu, ce ardea mocnit. Filip zabovi o clipa in plus pentru a privi in verdele acela mistic. de ce era atat de atras de imaginea mistica a Elysianului?

-il urasc pe tatal tau, sopti Stefan.

-nu esti singurul, crede-ma, spuse Filip.

***

Stefan.

nu mai fusese niciodata un servitor. nu stia ce trebuia sa faca. presupunea ca a fi servitor insemna sa stea mereu langa stapanul sau. desi pozitia in care se afla era una foarte periculoasa, nu putea spune ca ii displacea sa fie in prezenta printului Filip, chiar daca il speria. nu il pura lasa sa afle ca era Printul mostenitor al Elysei. l-ar fi ucis in primul moment.

Filip ii facuse turul castelului gigantic, in care el era ostatic. nu retinuse mare lucru, insa nici nu putuse fi atent. mintea sa se gandea la zeci de planuri de evadare. insa sirul gandurilor ii fu intrerupt de vocea stapanului sau.

-este vremea pentru baia mea, spuse Filip incet.

Stefan il privi ciudat, apoi intelese. trebuia sa il ajute sa isi faca baie? putin cam ingamfati cei din regatul asta..

dupa ce se intoarsera in camera uriasa a printului, Stefan observa ca in podeaua de marmura era sapata o cada bogat ornamentata care fusese umpluta cu apa fierbinte.

soarele rosiatic intra prin perdelele fine ce se unduiau incet in fata balconului imens din fata camerei printului, luminand camera, colorand-o in nuante sangerii.

Stefan isi lua ochii de la balcon, apoi se concentra. Filip privea foarte concentrat apa. statea cu spatele la el. Stefan se apropie de Filip, apoi incerca sa ii desfaca tunica. simtea un fior ciudat, de parca nu ar fi trebuit sa faca asta. abia atinsese sireturile fine ale tunicii, insa regreta imediat gestul.

Filip, fara niciun avertisment, scoase cele doua pumnale din manecile lungi, apoi cu miscari fluide, le atinti asupra gatului lui Stefan, care ramasese impietrit.

Stefan nu stiu cum sa reactioneze. inima incepu sa i se zbata nebuneste in piept.

-nu am nevoie de ajutorul tau, spuse Filip rece, aproape dispretuitor.

Stefan incuviinta incet din cap, insa nu indrazni sa schiteze nicio miscare. simtea lamele reci atingandu-i gatul tremurator. o singura apasare de pumnal i-ar fi fost fatala.

ochii albastri se fixara in cei verzi. pentru o secunda fulgeratoare, Filip slabi stransoarea armelor, dar apoi isi reveni.

-doar pentru ca esti servitorul meu, asta nu inseamna ca esti nevoit sa faci lucruri pentru mine. ma pot descurca si singur.

-dar un servitor bun isi ajuta stapanul, reusi sa ingaime Stefan.

pumnalele coborasera de mult inapoi in tunica albastra a lui Filip. acesta se dezbraca si intra in apa fierbinte. cu o voce ciudata, acompaniata de o privire de gheata, Filip aproape ca sopti :

-tu nu esti un simplu servitor.

***

Helau! :))

Asta e cam prima mea lucrare pe aici si sper ca o sa va placa :). Daca doriti sa votati sau sa comentati, sunteti bineveniti, of course. Parerile voastre m-ar ajuta super mult sa continui povestea. Asa ca, spor la citit in continuare! :*

in imaginea de mai sus este Stefan