Floare Albastră

27 aprilie 1995

N.a.: În timp ce citiţi acest capitol porniţi şi melodia. Cred că ar fi mult mai bine ^^. Vă mulţumesc. :D

"Tu, obiect ce-mi vei permite să rescriu acea parte mai puţin ştiută de lume a existenţei mele.. Tu, ce-mi vei deveni prieten şi în acelaşi timp singurul martor al suferinţei mele ce o port mai bine de un deceniu.. Tu, micul meu sfetnic, micul meu slujitor.. Nu, nu slujitor, ci frate.. Da, frate.. Pentru că nu am avut parte de unul, tu vei deveni unul.
Ascultă aici, dragul meu frate, ascultă cum eu, fratele mai mare, duc o bătălie în sufletul şi mintea mea. O bătălie ce a început în urmă cu mulţi ani şi care se va sfârşi cu moartea mea. Nu am regrete. După mine regretele sunt făcute pentru cei care au sufletul întunecat şi psihicul slab. Psihicul... Ea nu dădea nicio dovadă cum că ar suferi, deşi ştiam şi simţeam cum vitalitatea i se scurge din trupul firav. Te întrebi, poate, cine este această 'ea' ce-mi tulbură gândurile şi-mi distruge ceea ce a mai rămas din spiritul meu. Ei bine, dragul meu camarad, numele ei îl am scris pe piele, îl am încrustat, ca o cicatrice ce nu se mai vindecă, pe întreaga mea fiinţă. Cum ai putea să uiţi un astfel de nume? Spune-mi prietene. Un nume mai puţin întâlnit, un nume atât de suav şi de dulce de-ţi încântă toate simţurile. Spune-mi prietene... Poate şi tu ai cunoscut cândva un astfel de nume.
Fiinţa mea iubită, draga mea... Myra.

Şi acum îmi aduc aminte...
Nu pot să te mint, aşa că o să-ţi spun sincer. Eram doar un adolescent de şasptesprezece ani când am cunoscut-o cu adevărat. Dar totul începuse pe când aveam vreo zece ani, iar ea opt. Eram în Piaţa Eyredin din oraşul meu natal Galway alături de mătuşa tatălui meu, doamna Judith O'neil. Îmi plăcea să ies zilnic prin oraş să văd ce mai este nou şi să-mi fac amici cu care să împărţim dulciurile de la cofetăria familiei Glasgow. Fiind dintr-o familie cu un statut social înalt şi cu afaceri importante în Dublin, eram cunoscut prin toate cartierele. Nu pot să neg faptul că nu de puţine ori am avut neplăceri cu anumiţi bătăuşi ai şcolii unde învăţam. În fine, astfel de detalii sunt mai puţin importante.
Cum îţi prezentam şi mai sus, eram,în Piaţa Eyredin când am întâlnit-o pe EA, cea de care-mi va depinde restul zilelor mele. Nu ştiu de ce nu mi se părea prea ieşită din comun; era slabuţă, îmbrăcată într-o salopetă scurtă din polyester cu modele florale, şi cu o pereche de săndăluţe din piele negre. Îşi ţinea părul cărămiziu şi creţ într-un coc. Însă ceea ce mă atrăsese la ea în acea clipă erau ochii: negrii ca tăciunele. Erau magnetizanţi, misterioşi şi atât de întunecaţi. La vârsta aceea nu prea ştiam cum să-mi gestionez gândurile, aşa că m-am trezit spunându-i:
- De ce ai ochii aşa de negrii?
Ea şi-a aţintit privirea spre mine şi mi-a răspuns scurt şi puţin sec:
- Pentru că aşa m-am născut.
În clipa aceea eram destul de supărăt, căci nu primisem un răspuns pe măsura aşteptărilor unui copil mic şi prost în vârstă de zece ani. Aşa că am continuat:
- Da, dar te puteai naşte şi altfel.
- Da, dar nu eu am ales cum să mă nasc, ci părinţii mei.
- Şi totuşi...
Ea îşi întoarse privirea de la mine. Rămăsese aţintită asupra unei băncuţe libere din apropierea noastră. Continuă:
- Hai pe bancă. Şi-mi arătă cu degetul direcţia. Peste câteva secunde stăteam unul lângă celălalt. Ea oftă şi îmi zise:
- Ţie ţi-ar plăcea să călătoreşti?
- Da. Dar unde?
- Nu ştiu. Peste tot, cred. Eu aş vrea să merg în New York sau Los Angeles, ba chiar şi în Texas şi New Jersey.
- Deci tu ai vrea să călătoreşti în Statele Unite.
- Nu neapărăt, doar că ai multe de vizitat acolo. Iar tatăl meu de câte ori pleacă în State, îmi trimite cărţi poştale şi-mi aduce, la întoarcere, multe suveniruri. Este căpitan de vas.
- Tatăl meu este om de afaceri.
- Oamenii de afaceri sunt plictisitori. În acel moment voiam să mă ridic de pe bancă şi-i să ţip la ea.'Oamenii de afaceri nu sunt plictisitori', gândeam eu. 'Într-o zi o să ajung şi eu ca tata.'
La un moment dat un strigăt dulce de femeie se auzi.
- Myra, scumpo, haide. Trebuie să plecăm.
Fata cu ochii de tăciune se ridică de pe bancă şi-i înaintă spre femeia care tocmai o strigase. Era mama ei.
- Acum. După câţiva paşi se întoarse spre mine şi continuă: mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine. Şi cu astea spuse, îşi prinse mama de mână şi se făcu nevăzută.

Acum, dragul meu frate, spune-mi tu... Cum să nu te îndrăgosteşti de o aşa fiinţă?"

Deci, acesta este primul capitol. :D Sper să vă placă. Spuneţi-mi dacă ar mai trebui să scot sau să mai adaug ceva. ^_^ Orice sugestie şi orice mustrare este bine venită. xD