2

25 0 0
                                    

CE MA??? MA SĂRUTĂ????

Nu fac nimic ca un deștept ce sunt, acea domnișoară(fututa de tot orașul )bufnește în nervi și pleacă. Tipul al cărora buze aparent erau peste ale mele se desparte din sărut , eu roșu în obraji,el cu un rânjet pervers

- Ma scuzați domnița , era urgent

Fix în momentul ăla îmi primesc înghețata iar el o plătește,eu muțesc privindu-l cu ochi mari . Acesta pleacă nu înainte de a îmi face cu ochiul,îmi întorc spatele și dus am fost

Azi toată ziua nu m-am putut concentra pe nimic din cauza faptului că mă gândeam la el , nush ce am

Toată ziua a decurs așa deci m-am culcat mai devreme

Dimineața după ce mi-am făcut rutina m-am îmbrăcat într-un tricou larg alb și o pereche de blugi rupți pentru a avea de ce să comenteze profu' de istorie

Mda o zi normala de școală,aparent diriga care era și profesoara de română a demisionat, vom avea o diriginta noua:))))) . Prima ora de dirigenție și a doua română e clar sper să fie doua ore petrecute cu o bunaciune.

Clopoțelul se face auzit iar eu o aștept pe profa sexy ,în clasa intra directorul urmat tot de o persoană sexy însă clar nu e o ea ci un el . Noi ne ridicam în picioarele și salutam

-Așezați-vă copii, el este noul vostru Profesor de română și dirginte

- Bună copii, ma numesc Team și vă voi fi diriginte și profesor după cum tocmai ați aflat

Libidinosul de director a părăsit clasa și nu după mult timp am sesizat faptul că Dirigu' e tipul din parc , APARENT AM FANTEZI CU PROFU DE ROMÂNĂ

Văd deja cum toate panaramele pardon dragele și iubitele mele colege salivează după el .

- Eu propun să facem cunoștință,zice dragul meu prof de FANTEZI

Toți se prezintă și aparent ajunge la mine

- Dar tu?

- Ma numesc Liam Sam și am FANTEZI cu profi PARDON mă scuzați

Acesta chicotește și îmi face cu ochiul când se asigură că nimeni nu vede

- Acum ca va cunosc ce ați spune să îmi puneți întrebări!

Toată clasa a început sa pună întrebări despre viata lui amoroasă bla,bla,bla și uite așa au trecut doua ore

- Aparent toți ați pus întrebări însă Li nu

- Eu??

- Da, da tu!

- Păi am aflat că aveți 23 de ani și va numiți Team Thomson așa că ca nu mai am nimic de întrebat

- o haideee orice

- Ei bine....pai...l-la c-ce vârstă v-ați p-pierdut v-v-v....

- Virginitatea? Întreabă el relaxat

-D..da

- 17 ani

- Mulțumesc pentru răspuns zic eu cu capul în pământ

Imediat se suna iar toți ies din clasa următoarea ora având sport. Eu rămân ștergând tabla și deodată simt doua mâini care ard pe talia mea și un sărut pe gat, aș recunoaște acel sărut din 1000 era Time

Mă întorc cu fața spre el , el lipindu-mi talia de abdomenul lui

- M..ma scuzați

- pentru??, spune el jucându-se cu parul meu moale și alb

- Cred ca tocmai vam stat în cale

- Și dacă nu te iert va trebui să fac ceva!!

- Ce să fac?

- Ei bine , FELICITĂRI ai tras lozul câștigător îți vei pierde Virginitatea la 17 ani!!

- P...Poftim?, spun eu mergând în spate iar el venind după mine până dau de un prete

El se apropie și.......

My only "You" Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum