Am vorbit cu Eric și vrea să se vadă cu Olivia, nu cu Karine. I-am zis că într-o oră voi fi la el. Acum trebuie să văd ce pot face pentru a nu mă recunoaște. Îmi iau un ghiozdan în care pun alt ghiozdan și un set de haine. Mă îmbrac cu ceva obișnuit mie, iar hainele din ghiozdan vor fi cele pe care le va purta "Olivia". E atât de greu să ai două identități.
Ies din cameră și încerc să găsesc pe cineva pentru a-i spune că am niște treabă cu părinții mei. Asta ar putea merge, care sunt șansele ca ai mei să fie în ceva ședință cu părinții lor? Destul de mari, mai ales că mama mi-a vorbit de multe ori despre ei și cât de mult ar conta să-i aibă ca parteneri.
-Unde mergi?
Aud vocea lui Eric și mă bucur că m-a văzut. Mă întorc ci fața spre el și încerc să mă gândesc dacă minciuna e destul de bună.
-Niște treabă cu ai mei. Revin în câteva ore.
Îi explic, iar acesta mă aprobă și-și vede de treaba lui. Ies din casă și pornesc motorul. Locuiesc la 5 străzi distanță, va fi suficient timp să mă schimb.
(***)
M-am schimbat de haine și mi-am lăsat ghiozdanul acasă pentru a nu părea ciudat. Trebuie să merg pe jos până la ei, minunat! A insistat să ne vedem, se putea și mai rău.
Tocmai am realizat o chestie. Julia e bi, dar mereu îl ia peste picior pe Eric că e gay. Ce ascunde oare? Eric e identic cum îl știu, dar Julia complet opusă. Asta e ciudat. Dacă ar fi fost ceva de familie, amândoi s-ar fi comportat diferit, dar nu.
(***)
Bat la ușă, iar în câteva secunde, Eric o deschide. Dacă va apărea și Felix, trebuie să mă prefac confuză de existența lui. De asta nu-mi place să ajut oameni pe care îi cunosc personal.
Iese din casă, împreună cu Julia și fratele meu. Mă uit confuză la el, iar acesta încearcă să nu râdă. Sincer, și eu aș râde. Am ajuns să ne jucăm de-a șoarecele și pisica.
-El este Andre. Doar va fi și el prin zonă, nu-l băga în seamă.
Îmi explică Eric, iar, Julia, parcă scoasă din transă, începe să mă privească cu superioritate. Eric începe să meargă, eu după el. El a început să mă întrebe cum mai sunt după cele întâmplate și chestii de genul.
-Nu-i așa că-i frumos să ieși în 4? Seamănă cu o dublă întâlnire.
O aud pe Julia și mă întorc spre ea. Cea mai dublă întâlnire. Este în pericol de moarte și ea se gândește la întâlniri. Mă rog, cel mai probabil a zis intenționat pentru a-mi vedea reacția, dar mă enervează.
-Julia, știi că nu-mi plac fetele.
Îi pot vedea uimirea de pe fața fratelui meu la spusele lui Eric. Se vede că se atac doar pentru că sunt eu aici, ei se înțeleg de minune. Până și Felix observă asta, iar el nu prea e atent la detalii.
-Ar trebui să-ți placă, nu știi ce pierzi.
Și uite așa se termină discuția despre preferințele lui Eric. Începe să mă amuze acest teatru care are loc doar pentru că sunt eu aici.
(***)
Au trecut 3 ore de când Eric m-a lăsat acasă. 3 ore în care am încercat să găsesc tot ce pot despre tatuajul pe care l-am văzut. I-am trimis și tatei o descriere a sa pentru a-mi spune dacă știe ceva și mi-a spus că va căuta. Mai stau maxim o oră și mă întorc la Menendez.
Până la urmă găsesc ceva istoric despre semn și încep să citesc. Aparent, în trecut, se folosea de către Cumba, iar, în prezent, ar însemna că-l respectă pe marele Cumba și-l vor răzbuna.
Am căutat ce înseamnă Cumba, dar era ceva trib/clan care credea în dracu știe ce divinitate. Toți nebunii pe lumea asta. Am aflat ce înseamnă tatuajul, acum trebuie să aflăm și ce i-a enervat sau cine îi conduce.
Până la urmă este o mafie cu simbolul "Cumba". Ce poate fi mai dubios decât atât?(***)
Ajung înapoi la familia Menendez și intru. M-am schimbat înapoi și încerc să mă gândesc cum pot afla mai multe informații. Vreau să urc la etaj, dar aud pe cineva care mă strigă și mă întorc.
-Ai aflat mai multe chestii despre acești oameni?
Mă întreabă mama celor doi. Intru în living, alături de ea și încerc să-mi dau seama dacă e ceva ciudat aici, dar nimic. Par o familia normală de miliardari. Poate au bun-simț și n-au nasu' pe sus, dar nimic mai mult.
-Ne mai puteți arăta acea scrisoare de amenințare?
Bărbatul aprobă și pleacă din cameră, întorcându-se cu foaia în mână. Este la fel cum mi-o amintesc și este semnată cu acelaș simbol. Aceștia oameni îi amenință că-i vor tortura dacă nu opresc ceea ce-au început. Altă întrebare bună. Ce a început Menendez?
-Le-ați intrat pe proprietate? Ai început ceva proiecte de clădiri undeva? Vreți să facem ceva ansamblu de orice fel de clădire printr-o pădure?
Toți 4 se uită de la unul la altul și par extrem de confuzi. Am citit că acești Cumba își apără pământurile, iar dacă e cineva care vrea să-i venereze.
Părinții îmi spun de un proiecte pe care vor să-l anunțe cât de curând posibil. Mi-au spus zona și plec sus, în camera pe care mi-au dat-o. Am preferat să nu le spun ce-am găsit.
Poate nu trebuie să-i omorâm pe toți, ci merge cu vorba bună. Trebuie să mai cercetez, iar pentru asta voi avea nevoie de Felix.

CITEȘTI
De Fațadă
Teen FictionJulia este acea tipă cu nasu' pe sus care se crede mai importantă de cât restul "sclavilor" din jurul ei și vrea să fie tratată ca o regină... Sau poate că nu. Asta vrea să pară a fi, dar, în realitate, este complet opusul. Olivia este ciudata lice...