Capitolul 29

185 40 3
                                    

Rezolvandu-si toate minciunile și secretele dintre ei, adolescenții se hotăra sa îl viziteze pe "rege" împreună, aceștia știind acum tot adevărul

Dar înainte de asta, Jungkook avea sa vorbească cu familia sa, baiatul aflându-se în biroul părinților sai de câteva minute munte, bunicii sai fiind și ei prezenți

Plimbându-se dintr-un loc în altul, Yona își făcea griji,părinții săi mereu au fost mai duri cu fratele sau

Și nici nu era de mirare, mai ales când el avea sa fie următorul conducător al familiei, numele Jeon se afla în palma sa

Trăgând cu urechea, acum ca el și Jungkook aveau totul ce ținea de ei la comun, Kyun încerca să între în gândurile băiatului, ii era teama

Auzind ușa biroului cum se deschise, aceștia își observa prietenul, Jungkook privindu-i oarecum amuzat

- Ce stați asa speriați? Întreba el la mișto

- Ce au zis? Întreba Yona îngrijorată

- Ți-au făcut scandal, nu? Întreba și Kyun

- Se așteptau la asta. Începu el. În viata mea anterioara tot asa am făcut, nu au fost prea uimiți când au auzit. Continua

- Și cu moștenirea? Întreba Taehyung serios

- Eu am fost declarat capul familiei Jeon și tot eu voi rămâne, nimic nu s-a schimbat. Spuse Jungkook mulțumit

Oftând ușurați, Yona sării în bratele fratelui sau, era fericita ca situația a decurs bine, poate mai bine decât ar fi crezut

Mutandu-si privirea către Kyun, Jungkook ii făcu cu ochiul, baiatul zâmbindu-i

- Ai scăpat basma curata. Sosotii Ryumi către prietenul sau, baiatul râzând

- Atunci ne mai rămâne un singur lucru de făcut. Spuse Jimin privindu-i

- Memoria mea. Spuse Taehyung scurt

- Haideți la mașini, "rege" sigur ne așteaptă. Spuse Jungkook, adolescenții ieșind din conac cu pași grăbiți

Urcând fiecare în mașina sa, băieții pornii împreună, locul unde locuia bărbatul nu era departe de zona conacului lui Jungkook

Trecând câteva minute bune, adolescenții ajunseseră, locuința acestuia părând mult mai sinistra pe lumina zilei

Intrând pe poarta, Taehyung deschisese imensa ușa a clădirii, un bărbat aparandu-le în fata

- Domnul va așteaptă. Spuse el făcându-le semn către etaj

Aprobând, Jimin o lua înainte, baiatul știa deja unde se afla biroul acestuia, bărbatul avand ușa deschisa

- Ati ajuns mai repede decât m-am așteptat. Spuse el stand cu spatele

- Am venit aici pentru ca ai spus ca ma vei ajuta. Spuse Taehyung serios

- Și asa voi face. Zise întorcându-se, bărbatul analizându-i pe cei doi din fata sa

Privind-o pe Ryumi, acesta își amintea de ea destul de clar, în toate vietile sale o cunoscuseră, fata fiind exact cum și-o amintea el, perechea perfecta pentru Taehyung

Mutandu-si privirea către băiat, expresia sa se înmuia vizibil, baiatul era leit mamei sale, femeia pe care el o iubea

Numele sau a fost ales de el, dar niciodată nu a avut ocazia sa îl strige, "Kyun" era ca un ecou în capul sau, unul pe care abia dacă îl auzeai

Auzise despre starea băiatului atunci când Jimin ii povestise, dar nu crezuse niciodată ca femeia ii va ascunde asta de el, îngrijorarea ei era admirabila

Red Blood || K.TH ffUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum