||Ranile tacerii||-𝐌𝐢𝐧𝐬𝐮𝐧𝐠

Capitolul 23:Confruntarea în întuneric

Zilele treceau rapid, iar Lee Know se simțea din nou singur. Durerile de cap îi reveneau încontinuu. Uneori mai ieșea pe străzile întunecate pentru a-și limpezi mintea de toate gândurile. Uneori stătea toată noaptea până dimineața. Uneori mai întâlnea oameni bătuți pe drum și care se luau de el, uneori se bătea cu alții. În această dimineață, s-a ales cu o zgârietură adâncă de la un cuțit

Ziua era răcoroasă, iar Han a decis să ia o mică plimbare de dimineață, ca de obicei. Și-a pus căștile și a ieșit din casă. În timp ce asculta muzica, simțea că cineva îl urmărea, dar când se întorcea nu vedea pe nimeni. Și când se întorcea în fața sa, sa izbit de un bărbat care s-a dovedit a fi Lee Know, iar Han l-a lovit cu umărul în brațul său cu zgârietură.

-Auuuu.... spune Lee Know cu o față de durere.
-Ah, mă scuzați, domnu...Han când l-a văzut pe Lee Know, a înghețat și, văzându-i brațul plin de sânge, l-a durut. Dar nu a uitat ce fel de persoană era el.
-Uitați-vă pe unde mergeți, spune Lee know, continuându-și drumul, fără a-și da seama că s-a ciocnit de Han.

-Oare ce a patit? Isi spuse Han in mintea lui

Lee know simti o durere insuportabila de cap aparand din nou
-La naiba,nu din nou
Îl durea asa de tare incat a cazut la pamant cu bratul sangerand,dar nu a lesinat ,doar se simtea slabit
Han la vazut pe Lee know cazand
-Sa ma apropi de el si sa-l ajut?Nu ,nu ,nu e un criminal ai uitat?dar nu il pot lasa asa

Gandurile il saturau pe Han.
Fără să mai stea pe gânduri, Han s-a apropiat de Lee Know și și-a pus mâna pe umărul lui.Durerea din brațul lui Lee Know era evidentă, iar sângele se prelingea din rana deschisă.

-De unde ai aparut?Pleaca,n-am nevoie de ajutor.Lee Know l-a privit cu ochi întunecați

-Nu te pot lăsa așa, a spus Han cu vocea stinsă.Indiferent de ce ai făcut, nimeni nu merită să sufere în felul acesta.
Cu o hotărâre rezolută, Han și-a smuls o bucată de pânză din haina sa și a înfășurat-o în jurul brațului lui Lee Know pentru a opri sângerarea. Lee Know s-a opus inițial, dar durerea îl făcea să fie prea slăbit pentru a se opune.

În timp ce Han îl ajuta pe Lee Know să se ridice, telefonul său a început să sune. Era un număr necunoscut, dar Han a decis să răspundă.

-Alo?
-Han... ajută-mă, vocea lui bunică lui Han se auzea tremurând prin receptor. Han a rămas încremenit și și-a mascat ochii, anticipând veștile proaste.

-Bunica?... a șoptit Han, inima sa bătând cu putere în piept.
-Dacă vrei să trăieasca, vino la cladirea din apropiere
Han nu a avut timp să spună nimic înainte ca bărbatul de la capătul firului să închidă. Ochii lui Han s-au umplut de lacrimi și au început să curgă pe obrajii săi.

-Ce e cu tine?
-Tocmai am primit un telefon, Lee Know... bunica mea o să moară...a spus Han cu vocea tremurândă, cuvintele lui căzând greu pe limbă.

Lee Know se ridică rapid de jos și îi spune lui Han:
-Urmează-mă. Cei doi încep să fugă spre clădirea unde barbatul le-a spus să se ducă. Ajunși acolo, Lee Know se îndreaptă spre Han și îi spune:
-Eu voi intra primul, tu du-te la bunica ta... mă ocup eu, cred.

Dar Han nu reușește să spună ceva, deoarece Lee Know a fugit înăuntru. Lee Know se ascunde după un perete și îl privește pe bărbat. Se pare ca barvatul are urechii bune si la auzit:
-Ieși de acolo că te-am auzit.
-La naiba
Lee Know iese de după perete și îl privește pe bărbat, simțindu-l familiar.
-Ce, nu mă recunoști?, spune bărbatul. Lee Know îl privește și nu-și dă seama de ce îi este atât de cunoscut.
-Deci, nu știi? În ziua în care ti-ai pierdut părinții, nu-ți amintești de bărbatul pe care l-ai înjunghiat în gât? Se pare că acel bărbat trăiește și este chiar în fața ta. Lee Know își maschează ochii, încercând să proceseze informația.