Cross my heart

CAPITOLUL 1

La naiba! Mă simțeam precum un pește într-o baltă contaminată cu petrol.

Stând aici, într-o poziție încordată și într-o postură impusă de însăși Claudia Martin, în timp ce Ramsey Lockwood mă studia în detaliu, mă incomoda.

Ar fi trebuit să am un oarecare exercițiu cu oameni ca el.

Problema nu se punea că mă intimida, căci încă de la unsprezece ani, după ce a murit tata, a trebuit să înfrunt cea mai urâtă față a umanității și m-am obișnuit cu ea.

Încăperea lui privată nu era neapărat mai ostentativă decât altele, dar nici prea îmbietoare nu părea.

Luxul extravagant reflectat de obiectele antice de mobilier transforma tot decorul într-un ambient rece și inconfortabil.

Lockwood se afla așezat pe scaunul lui cu spătar regesc, căptușit cu catifea roșie.

Un ecran orizontal, tactil, ocupa jumătate din masa lui de studiu, pe care el tot glisa cu degetele, căutând ceva.

Își deschisese cei doi nasturi ai sacoului croit la comandă și dedesubt vesta i se ridicase în zona pieptului, semn că îl strângea.

La un prim studiu, se observa cu ușurință că deși se apropia de cincizeci de ani, condiția lui fizică îl ajuta să mascheze oarecum vârsta.

Mama natură contribuise cu un aport semnificativ în favoarea sa. Părul negru, bogat, tuns scurt și ochii verzi-albăstrui erau aspecte care-l făceau ușor de remarcat.

— Și zici că ai fost trimis de agenția cu care colaborez, la solicitarea mea? a vorbit acesta, efectuând o analiză intensă asupra siluetei mele.

— Da, domnule! m-am arătat doar atât de umil precum îmi cerea poziția.

Intrasem în casa individului cu un profil fals, inventat de Ergo.

Lockwood ceruse protecție pentru fiica lui, aceasta fiind luată în vizor de mai multe grupări cărora le stricase afacerile cu intervențiile ei publice și nu numai.

Aș fi fost ultima persoana care să se arate interesată pentru postul ăsta, dar afurisita aia de femeie m-a ales tocmai pe mine să îndur calvarul care de abia începea.

Actele ei de caritate nu mă convingeau îndeajuns încât să nu gândesc despre ea că era doar fetița răsfățată a tatălui ei. În definitiv oamenii bogați își permiteau să fie filantropi și să se laude cu o generozitate care nu însemna nimic pentru cei de talia lor.

Pentru ei banii chiar reprezentau niște hârtii perfect dispensabile, deoarece cantitatea acestora niciodată nu se epuiza.

Probabil progenitura lui Lockwood voia doar să atragă atenția tăticului cu îndrăzneala sa.

Pesemne că-mi tot frământam mâinile, căci mișcarea aceea a atras un interes deosebit din partea lui asupra mea.

— Semnifică ceva? a fluturat indexul prin aer și la rândul meu i-am observat mâna înțesată cu inele groase din aur alb.

Se referea la tatuajele de pe degetele mele pe care le făcusem încă de la șaisprezece ani în ideea de a părea mai dur decât mă percepea lumea.

Fiind cel mai mic dintre frați, membrii familiei m-au protejat întotdeauna. Astfel că atunci când de la unsprezece ani am fost nevoit să înfrunt viața, realitatea a devenit un coșmar care nu se termina odată ce soarele răsărea.

Pe vremea aceea crezusem că niște reprezentații infantile precum un craniu, o cruce sau o coroană ar reuși să stârnească o oarecare teamă de la oricine ar fi vrut să mă agreseze.