Paradisul Meu Întunecat

PROLOG

Libertate...

20 Noiembrie, ziua în care nu voi lăsa pe nimeni sa o strice. Ziua din care începe înumaratoarea inversă. 365 de zile pana voi fi liberă. Azi este petrecerea de ziua mea. 20 de ani de închisoare și manipulare. Dar peste fix un an, aveam sa fiu libera ca pasarea cerului. Aveam sa cutreier toată lumea. Sa cunosc oameni noi, locuri noi. Sa pot vorbi cum vreau eu și sa le spun totul în fata fără ca nimeni sa mă mustreze pentru asta. Sa îmi termin studiile într-o scoală adevărată. Sa nu dau explicații pentru fiecare actiune pe care o fac. Aveam sa iubesc pe cine vreau. Aveam sa fiu liberă....

O ciocănitură în ușă răsună, semn ca a venit timpul sa cobor. Mă mai privesc odată în oglinda și trag aer în piept. Deschid ușa și dau nas în nas cu mama.
,,Mamă" este foarte mult spus după felul în care mă tratează. O urăsc, urăsc pe toată lume din această casă. Urăsc tot neamul ăsta. Fiecare membru în parte. Niște prefăcuți, dar nici eu nu sunt prea departe. Ma prefac de la 5 ani. Mereu trebuie sa par plina de viață. Sa stiu cand să tac din gura și când să vorbesc, și cat sa vorbesc. Sa mă îmbrac mereu cum se cade și niciodată indecent. Sunt plina de toate chestiile astea, deși am crescut cu ele și ar trebui sa mi se para normal, și așa a fost până să îmi dau seama cat de manipulată eram. Și Dumnezeule! Am aflat în cel mai îngrozitor mod posibil.
Sora mea, Sarah LaRoss, era cu 4 ani mai mare ca mine. Era cea mai talentată mincinoasa posibilă. Mereu reușea sa fuga seara de acasă fără a fi văzută. Și mintea pe toată lumea atât de bine.

Aveam doar 15 ani când am găsit-o pe Sarah moartă în cada plina cu apă sângerie. Era un coșmar ceea ce văzusem. Am început sa țip și sa alerg către cadă. Avea zâmbetul pe buze, iar sângele îi țâșnea din partea încheieturilor. Și atunci mi-am dat seama ca se tăiase la vene. Iar la cat de slăbită era și după roșul intens al apei mi-am dat seama ca stătea de ceva vreme aici. Mi-a spus sa nu îi las sa mă controleze și sa fug cu prima ocazie care îmi este dată. Îmi spunea cu vocea pe cale sa se stingă ca, nu avea sa fie niciodată fericită dacă mai trăia. Mi-a mai spus sa nu îi cred niciodată. M-a atenționat ca, dacă aveam sa fiu fata pe care o vor ei, voi sfârși la fel ca ea. Iar atunci mi-a spus sa o iert ca mă va lăsa sa trec singura peste asta și ca nu a fost suficient de puternica încât sa reziste pentru mine. După, ochii i s-au închis și nu i-a mai deschis.

          A trebuit sa pierd singura soră pe care o aveam ca să îmi dau seama, a trebuit să-mi pierd sora ca sa îmi dau seama ce fel de oamenii sunt.

— Zâmbește Karisa! Îmi ordonă.

— O sa zâmbesc când ajungem jos.

— Nu fi nesimțită!

Mă trage de brat ca sa încep sa merg pe hol. Merg cu ea pe urmele mele. Cobor treptele și examinez încăperea. Toată sufrageria este plina de rude și oameni pe care nu îi cunosc. Când cineva se apropie de mine, mama mă înghiontește semn ca este timpul sa îmi pun masca pe față. Zâmbesc asa cum am fost învățată.

— La mulți anii, verisoară!

Cred ca în aproape toate familiile se afla acea verișoara. Cea care barfitul este a doua ei natură, nu o poți niciodată opri din vorbit și cam insuportabilă. Ei bine noi o avem pe Zira. Este putin mai pitica decât mine, par lung și închis, iar ochii căprui.

Ii zâmbesc, iar ea ma sărută pe fiecare obraz. Ar fi fost de seama cu sora mea dacă ea ar mai fii trăit. Uneori ma simt invidioasa când mă gândesc ca ea are dreptul de a face tot ce o tine capul. Poate spune lucrurilor pe fata și nici nu se dă înapoi din a o face. Ăsta e singurul lucru care îmi place la ea. Deși uneori e mai bine sa îți păstrezi părerile pentru tine, ea ți le spune fără tragere de inima. Asta apreciez la ea. Este singura sinceră din toți oamenii pe care îi cunosc. Majoritatea fiind familia mea.