Trandafirul iubirii (Short Story)

Trandafirul iubirii

  Îmi aduc aminte de un băiat scund și inocent, care avea părul șaten, moale și cu o strălucire de toată frumusețea, de zici că te orbea instant si te lăsa fără aer. L-am văzut pe acel băiat când eram în parc cu prietenul meu, încercând să se apropie de grădina cu flori, călcând pe un covor verde și des, plin cu fire de iarbă moi și catifelate, plutind parcă pe un nor pufos și fin la atingere.
   Băiatului, care se numea Cristi, îi plăcea să citească și să studieze despre florile delicate și cu o semnificație unică precum trandafirul. Dintotdeauna și-a dorit să exploreze tainele florilor, mai ales tainele ascunse pe care trandafirul roșu le avea, deoarece acesta credea că o să găsească o cale de a intra într-o lume mai veselă și mai plină de viață decât lumea reală, unde să se refugieze în pace și liniște sau unde să fiu un zeu al florilor.
   Ceilalți oameni râdeau de el din cauza asta, însă nu și-a pierdut niciodată speranța în ceea ce privea visul său cu motive florale și încă lupta pentru a-l transforma în realitate, nepăsându-i de ceea ce i se zicea.
   În acel moment, eu și cu prietenul meu am decis să-l spionăm, căci era dubios faptul că el intra în acea grădină fără permisiune și să studieze atât de mult florile, în special trandafirii. Înțeleg că era pasionat de flori, însă de trandafiri mai mult, dar era prea mult să te furișezi pentru a studia niște flori lipsite de strălucire și care mai aveau puțin și se ofileau.
   Prietenul meu observa că apunea soarele și dorea să plecăm de acolo, însă voiam să mai stau și să văd cum se încheia filajul nostru.
       “Andrei, eu cred că ar trebui să mergem acasă și să uităm de toată întâmplarea asta.” Zicea Mihai, fiind speriat de tot ceea ce urma să se întâmple pe sub nasul nostru.
        “Nici vorbă, Mihai! De ce dorești să plecăm exact acum, când vine cea mai interesantă parte al acestui filaj? De ce?”
        “Deoarece este al naibii de terfiant și simt că o să fim prinși, dacă nu plecăm acum de aici.”
        “Poți să pleci, dacă asta îți dorești cu adevărat. ORICUM NU AVEAM NEVOIE DE AJUTORUL TĂU PÂNĂ ÎN ACEST PUNCT!!!” răbufneam din tot sufletul.
     Și așa prietenul meu a plecat, după ce a dat cu piciorul unei posibile experiențe de neuitat, dar asta nu este important acum. *Haideți să ne întoarcem la povestea noastră!*
     Când am aflat ce făcea Cristi în jurul trandafirilor, am fost șocat de-a dreptul, căci el rostea o incantație bizară prin care o invoca pe zeița care a dat naștere florilor. Era vorba de Chloris, o zeiță care a contribuit împreună cu alți zei la conceperea florilor. De exemplu, vântul de primăvară Zephyr a dat norii la o parte, iar Apollo a înflorit trandafirul, în timp ce zeul războiului, Ares, i-a făcut spini ca armă de apărare. Trandafirii, mai ales cei roșii, erau emblematici și simbolizau iubirea pătimașă, fiind puri și fragili.
   Deodată, Cristi terminase incantația și apărea o entitate dubioasă, plină de viață, palidă și angelică în același timp, fiind îmbrăcată într-o rochie roșie de catifea, care avea paiete pline cu cristale Swarovski, lăsând lumina să contribuie la strălucirea lor intensă și radiantă. Acea entitate era Chloris, zeița florilor, care avea un trandafir roșu pentru alesul inimii ei.
     Se spunea că această zeiță era în căutarea iubirii sale adevărate, care trebuia să semene cu Zeus în toate privințele, dar care să aibă în curaj molipsitor și de fier.
     Se pare că băiatul pasionat de flori era alesul inimii zeiței Chloris, după ce aceasta a văzut curajul lui în a face incantații în locuri întunecate și interzise. Chloris urma să-l ceară în căsătorie și să-i ofere un destin de neuitat, asta fiind pentru tot restul vieții sale.
           “Iubirea mea, sunt aici! Vino și iubește-mă până când moartea ne va despărți!” a zis Chloris.
           “Zeița Chloris, tu ești? Și chiar îți dorești ca eu să fiu soțul tău?” întreba Cristi, fiind nedumerit și entuziasmat la un loc.
           “Da, eu chiar îmi doresc asta și nimic mai mult, muritorul meu!”
           “Nu cred! O să fiu soțul unei zeițe?!! Ce tare!!!”
           “Așa este. Vino cu mine acum și ia acest trandafir, ca semn al iubirii mele veșnice pentru tine...”
    Cristi acceptase trandafirul oferit de Chloris și a plecat ca prin magie cu zeița suavă și plină de viață, pe culmile unei noi vieți de trăit, fără să mai privească înapoi, nepăsându-i de durerea pe care o va lăsa după plecarea sa din această lume crudă și plictisitoare.
    De atunci, nu se mai știa nimic de băiatul pasionat de flori sau de Chloris, însă nici eu nu mai știam nimic de niciunul dintre ei doi, iar în acel moment, am decis să păstrez pentru mine acea întâmplare amoroasă neprevăzută, pentru tot restul vieții, chiar și în mormânt.