ASCULTA-MA SI ATUNCI CAND TAC
Nici vantul,
Nici ploaia,
Nu mă mai atinge.
Nici zambetul tau,
Caci durerea inima-mi frânge.
Intreaga mea ființă dupa glasul tau zbiara,
Dupa prezenta ta,dupa ale tale buze din miere
Dorul imi fura speranța,iar rapus de durere,
Ma zvarcolesc in țărână,si mor in tacere.
Pădurea sub vântul bland ramane rece,
Privesc pierdut cum vremea iubirii mele încet trece.
Oare lumina sperante asupra mea are sa plece?
În sufletul meu amaraciune adânc inca zace.
Oh,lună, cu ale tale mandre raze!
Nu te ascunde printre nori,da mi crezare.
"Nu te pot privi in ochi caci privirea ta tare ma arde"
Ma las iar purtat de vantul blând.
M am saturat sa sufar cat zece.
Poezia mea din durere se naște,
Din ale mele foste romanțe,
Din ale mele foste si ingropate speranțe.
Pe meleaguri verzi, pe lacuri intinse si albastre,
Întins pe spate, cu gândul departe,
Privesc vag amorțit spre astre.
Număr stelele cum mi as numara zilele,
Vreau sa ajung la ele, sa le sparg,
Iar din praful lor sa iti fac un colier,
Deschide ti sufletul larg,mai larg.
Caci vreau iar in el sa ma regăsesc.
La fața de frica ma albesc,
Când cu inima altuia in palma te găsesc.
Eu cu ale mele gene grele de lacrimi la tine încă tanjesc.
Ochii mei in sânge sunt scaldati,
"Cu ce oare eu iti greșesc?"
Iar tu cu ale tale mâini delicate
Imi cuprinzi chipul,si te ineci in ale mele ape albastre.
"Al tau orgoliu pe mine greu ma atinge,
Cand tu sufletul meu cu a ta indiferentă imi stinge!"
Iar tu asemeni unei fantome diafane,
Dispari,inainte pe oglinda apei sa calci.
Te rog,la mine tu întoarce!
Luna,o lună,asculta a mea dorință,
Ingroapa ma pe malul râului,
Si da mi înapoi a mea credința.
Sa nu mai ascult glasul lor, chemarea!
Sa imi iei trupul,sa l spargi,
Sa ma faci una cu marea!
Iar tu, dupa sufletul meu sa nu plângi,
Sa regreți.
