Part. 7

16 0 0
                                    

Uneori, fără să vrei sau conștient, rănești. Trădezi omul tău drag și odată cu asta lucrurile se schimbă fără a le putea întoarce înapoi. Nimic nu mai e la fel, încerci să repari niște cioburi, calci pe ele și mai tare suferi,iar apoi îl lași să plece, cu un aer înfumurat și orgolios. Abia când devii conștient de ce ai pierdut, chemi înapoi, abia atunci înțelegi că asta e imposibil. Cum e imposibil să uiți, să scoți din tine pe cineva care s-a prins de piele, de suflet, de inimă? Atunci dacă ești femeia care îl iubește cu adevărat, îi vei dori binele, indiferent de cum vor sta lucrurile. Îți va fi greu, vei regreta, dar vei ști că dragostea trece dincolo de timp. Vei găsi doza de tărie pentru a-ți recunoaște vina și de dragul lui să dorești un singur lucru celei care acum e lângă el: să aibă grijă. 

Tu să ai grijă de el așa cum aș fi vrut să am eu grijă, dar nu am știut! N-am știu că toate lucrurile mai puțin bune se strâng acolo undeva și într-o zi ies la suprafață, n-am știut să preîntâmpin durerea din ochii lui când a plecat, n-am știut să-i fiu alături când avea nevoie, nu doar când vroiam eu. Neștiind asta, nu am avut argumente să îl păstrez la fel de fericit ca-n prima zi. A suferit, a plâns, s-a luptat și apoi a plecat. Tu să ai grijă să nu sufere niciodată, te rog! Tu să îl iubești frumos, așa cum eu îl iubesc acum: sinceră și recunoscătoare, fără a-i cere să se sacrifice penru mine. Odată am făcut asta și regret,de atunci am cam uitat cum e să cucerești, să vezi un zâmbet șiret în colțul gurii, să oferi fără să primești ceva în schimb. M-am trezit goală pe dinăuntru și plină de amintiri. Mă iubeam pe mine mai mult decât pe noi și asta a fost prostia vieții mele, dar tu să iubeşti ceea ce sunteţi împreună, nu ceea ce eşti tu singură. Să ai încredere în el, mai târziu o să devină cel mai bun prieten al tău, o să îi poţi spune orice,şi să nu te temi, e cea mai bună persoană din lume atâta timp cât îi eşti aproape şi îl respecţi. El a fost omul meu de încredere și tocmai pe el l-am trădat şi l-am făcut să sufere... Tu cel puțin să ai încredere! Pentru că eu n-am avut, iar el ar fi meritat toate laudele din lume. Tu să ai grijă de el! Să-ți fie drag, să-ți pese, să îl iubești frumos. Cât despre noi...a fost al meu, am fost o proastă, l-am pierdut. 

Tu să nu faci ca mine niciodată!!! 



Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Jun 10, 2015 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Lessons for youUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum