Am o obsesie pentru frumusete. In mare parte obsesia mea cuprinde corpul meu. Sunt constant dezamagita de felul in care arat. Si faptul ca nu ma multumesc cu corpul meu, ma face sa intru intr-o depresie morbida. Stiu cum arat, imi stiu defectele, iar faptul ca ceilalti imi tot repeta cat de imperfecta sunt, ma demoralizeaza complet. Familia imi spune ca arat bine, corp de fotomodel. Insa in mintea mea asta suna a anorexie. O problema stabila in capul meu e felul in care arat. Multi imi spun ca sunt oarba, ca arat bine si ca multe fete ar platii sa arate ca mine. BULLSHIT. Urasc sa fiu slaba. La un moment dat imi uram atat de mult corpul incat nu ma puteam privii in oglida mare asa ca ma uitam numai in oglinzi mici, care imi aratau doar fata.Ati spune ca da e slaba dar se poate ingrasa, GRESIT. O alta mare problema, dupa corpul suplu, sunt kg pe care continui sa le pierd. Am tinut un regim de o luna de pe 4 ianuarie pe 4 februarie , in urma caruia am reusit sa ating greutatea normala comparativ cu varsta si inatimea mea, dar dupa aceasta perioada, continuam sa mananc normal, dar pierdeam kg . Continuam sa pierd in greutate, dar mancam, am inceput sa mananc mai mult dar eu tot pierdeam in greutate. Si am realizat ca problema slabitului era stresul si tristetea obisnuita. Totusi inca nu am reusit sa imi mentin greutatea, iar acest lucru ma tulbura. Urmeaza banchetul iar eu sunt si o fire emotiva. Pana acum nu m-am afisat in rochita din cauza rusinii, pentru ca am niste picioare extrem de subtiri, iar spre deosebire de colegele mele care arata impecabil, o sa ma fac de ras.In principiu m-as face de ras doar in fata colegilor mei, dar acum am aflat ca banchetul se desfasoara intre 2 sau chiar 3 scoli, a mea si inca doua. Ma gandesc deja sa nu imi mai caut rochita , ci sa aleg varianta "pantaloni".
