"Chiar și cele mai frumoase povesti de dragoste au un sfârșit..."
Reyna Shelton nu duce tocmai un trai bun la vechiul liceu, iar părinții săi dornici să o vadă fericită o înscriu la un liceu de primă clasă. Acolo viața i se schimbă radical odată cu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Deschid ușa iar un miros puternic de lavandă îmi gâdilă căile respiratorii. Înainte de a pleca spălasem pe jos. Casa era răsturnată cu susul în jos și trebuia să fac ceva în legătură cu asta.
- Vino, îi rostesc în timp ce mă apropi de scări.
- Sper că n-ai de gând să urcăm toate astea, se bâlbâie. În caz că nu vezi, blondo, sunt puțin cam amețit.
- Încearcă să faci și tu un efort! mă rățoiesc întorcându-mi capul furtunos spre el. Nu eu te-am pus să te îmbeți în halul ăsta.
Atunci când văd că nu mai are nimic de obiectat îmi îndrept privirea înainte. Ne apropiem cu pași mici spre scări, încercând pe cât posibil să-l țin în picioare. Aveam impresia că dacă îi dădeam drumul s-ar putea împrăștia pe podea la propriu.
Misiunea asta cu scările a fost cea mai grea. Mi-am dat toată puterea pe care o mai aveam doar pentru al ține pe Dalton în picioare. Un chin total. Să-mi amintesc să nu mai fac asta niciodată.
- Câte kilograme ai? mă plâng încercând să-l târăsc spre următoarea treaptă. Ești cam greu.
- Hai că nu a fost așa de greu, murmură încet atunci când am trecut și ultima treaptă.
- Nu a fost greu? întreb șocată cu mâinile pe genunchi. Vorbește în numele tău! Eu mi-am dat sufletul urcând scările astea. Poți să zici mersi că nu te-am scăpat.
Înaintăm spre camera mea, eu tot încercând să-l țin pe Dalton în picioare. Dacă nu am făcut până acum cunoștință cu podeaua, ar fi ceva minunat să facem acum.
Dacă i-aș da drumul în această secundă, la cât de beat e, l-aș vedea luând toate scările la rând.
Pășim în camera mea și închid ușa. O adiere plăpândă de vânt intră în contact cu noi, din cauza geamului deschid. Îl las pe brunet să se așeze pe pat în timp ce eu merg pentru a închide geamul.
- E prima dată când îți văd camera, rostește în timp ce se face mai comod pe pat.
- Probabil și ultima, mă întorc pe călcâie spre el. Nu am de gând să te mai car până la ea.
- Nu-ți face griji, data viitoare te car eu până aici.
Îl privesc buimacă câteva secunde în timp ce el surâde. Atunci când îmi dau seama la ce se referea ochii mei se măresc cât cepele. Pot pune pariu că o mică pată de roz se afla acum pe obrajii mei fierbinți.
Mă pun lângă el, patul lăsându-se într-o parte din cauza greutății în plus. Acesta se lasă pe spate atingând cu el cearceaful de culoare albă. Își închide lent ochi iar mâinile lui ajung pe lângă corp.
- Sper că nu ai de gând să adormi, îl împung cu degetul în brațul drept.
- Ce vrei să fac?
- Să vorbești cu mine, îl informez, de parcă ar fi logic.
- După cum observi, sunt prea amețit. Dacă mi-aș deschide gura aș scoate pe ea cele mai oribile lucruri.
- Până acum ai vorbit perfect.
Mă revoltez isterică. L-am adus la mine să-mi țină companie, nu să doarmă.
Atunci când observ că nu are de gând să mai spună ceva mă ridic brusc de pe pat și îmi iau hainele pentru a mă schimba. Atunci când trec pe lângă pat mâna lui se prinde puternic de încheietura mea.
- Unde mergi? mă întreabă.
- Vreau să mă schimb.
Spun și mă trag din strânsoarea lui. Poate e beat, dar încă are forță. Mă refugiez rapid în baie fără să-l mai las să-mi mai arunce vreo replică.
Îmi pun rapid pijamalele pe mine care conțin un tricou alb cu o inscripție pe el, mult mai larg decât ar trebui, și o pereche de pantaloni scurți, roz.
Atunci când ies din baie îl găsesc stând în picioare uitându-se la pozele ce se aflau pe măsuța de lângă perete. Erau poze cu mine când eram mică și cu părinții mei.
- Văd că te poți ține pe picioare și singur, spun, cu mâinile încrucișate la piept.
- Doar voiam să mă ți-i tu, murmură, luând o poza în mâna sa. Deci, blonda e blondă de mică.
- Știi că nu e frumos să te uiți în lucrurile altora?
Degetele lui încep să atingă poza, uitându-se atent la ea. Ochii lui se îndreaptă imediat asupra mea, azvârlindu-și degetele printre firele blonde de păr. Apucă o șuviță și o răsucește pe cele două degete. Inima a început să-mi bată mai tare în piept, de parcă ar fi dornică să iasă la vedere.
- De ce toate lucrurile frumoase sunt imposibile? îmi șoptește.
- În fiecare zi faci lucruri imposibile.
- De ce?
- Păi... pentru că îți plac.
- Atunci, înseamnă că tu ai devenit imposibilul meu preferat.
Pe piele mi-au trecut niște furnicături odată cu fiecare cuvânt rostit de el. Nici nu știu ce aș putea spune.
Îmi desprinde șuvița încâlcită în degetele lui, lasă poza din mâna pe masă și își târă picioarele până la pat. După cum văd, deja s-a acomodat în locuința mea.
- Vino, îmi indică spre locul gol de lângă el. Vreau să dorm.
- Dorm pe canapea, îl anunț încă încremenită în locul în care m-a lăsat.
- Promit că nu mă ating de tine, își ridică ambele mâini la nivelul capului, în semn de predare.
Nu prea îmi surâde ideea de a dormi pe canapea, așa că (,) corpul mi se mișcă spre locul liber de lângă el. Îmi trag plapuma până în gât iar mâinile mi se agață instinctiv de ea.
- Nu e nevoie să te sufoci cu ea, mă ironizează. Am promis că nu te ating. Chiar mă vezi în stare să încalc anumite promisiuni?
