Capitolul 12

478 29 3
                                    

*Luis în poză*


KATE POVESTEȘTE

Am încercat să mă târăsc,să mă ridic,să fug,însă toate încercările mele disperate de a scăpa s-au dovedit a fi în zadar. Frica mi-a fost amplificată în momentul în care corpul mi-a fost potolit de palmele greoaie ale bărbatului care mi-a dat viață. A început să mă lovească cu palmele peste față,iar apoi apoi a coborât spre abdomen,dar de data asta pumnii înlocuind palmele. Nu înțeleg de ce face asta,de ce mă torturează în halul ăsta dacă eu nu i-am făcut nimic. Acum câteva ore totul era bine,iar acum sunt bătută de propriul meu tată într-o pădure a dracului de întunecată. La un moment dat,am început să aud cu ecou replicile tăioase ale tatei,iar ceea ce am putut distinge au fost doar 3 cuvinte: 'Curvo,nu sunt...'.

Mă trezesc așezată pe o suprafață moale într-o cameră destul de primitoare care seamănă cu cea a unui hotel ieftin. Cred că am fost leșinată câteva ore fiindcă nu cred că cineva ar avea un hotel în mijlocul pădurii. Dar cum am ajuns aici ? Cine m-a adus ? De ce aici și nu la un spital ? Vânătăile,care sunt la vedere,de pe mâini și picioare cred că sugerează oricărei persoane că am nevoie de îngrijire medicală. Încerc să mă ridic din pat,însă forța mea fizică a dispărut subit. Sunt trântită involuntar de propriu-mi corp pe suprafața tăricică a saltelei îmbrăcate cu așternuturi simple,banale care emanau praf la fiecare mișcare a mea. Un zgomot aproape imperceptibil mă anunță că ușa acestei camere s-a descuiat. După cum intuiam,pe ușa micuță din lemn intră un bărbat total necunoscut,dar care arată foarte bine,exagerat de bine pentru un nemernic care mă ține încuiată.

- Ooo,ce onoare ! S-a trezit prințesa ! spune ironic în timp ce bătea din palme.

- Tu cine ești ? îl întreb puțin agitată din cauza prezenței sale impunătoare.

- Ce e,păpușă,ți-e frică de mine ? întreabă în timp ce se lăsa pe marginea patului pentru a fi mai aproape de mine,probabil,pentru a-mi analiza reacțiile mai de aproape. Dau din cap dezaprobator,însă starea de nervozitate și ochii măriți nu-mi prea făceau gestul credibil. Își trece o mână peste piciorul meu și spune:

- Ce nenorocit e Forbes ăsta ! Cum să lovească o așa fată frumoasă ? mormăie parcă dorind să nu-l aud și fiind foarte concentrat în a-mi analiza picioarele. Eu mă aplec spre gătul lui și încep să-l sărut ușor. Și-a lăsat puțin capul pe spate,semn că-i place curvei masculine ceea ce îi fac. Îmi duc buzele până la urechea lui și îi șoptesc:

- Atunci nu fi și tu un așa mare nenorocit și lasă fata frumoasă să plece !

Abia îmi termin propoziția și simt cum gamba mea este sfâșiată de durere. Pumnul său este încleștat peste o vânătaie proeminentă și dureroasă.

- Să nu mai încerci vreodată să mă seduci ca să-ți dau drumul ! îmi spune dur privindu-mă fix în ochi. Frica se amplifică,iar durerea este aproape insuportabilă. Doamne,câtă forță să aibă un băiat ? Îmi dă drumul și simt o ușurare mică,dar durerea încă persistă. Se ridică brusc de pe marginea patului și pleacă lăsându-mă singură cu 1000 de întrebări fără răspuns.


LUIS POVESTEȘTE

Eu îmi fac griji,iar ea probabil se distrează de minune. Bine,Kate,dacă așa vrei să fie,așa o să fie ! Mă ridic din fotoliu și încep să caut prin puținele haine din dulap ceva lejer. Nu durează mult până găsesc o pereche de blugi și un tricou alb cu imprimeu albastru. Îmbrac rapid obiectele vestimentare,îmi aranjez părul,mă parfumez și cobor scările. Când mă încalț apare Sophia care mă întreabă de Kate.

- Hai nu-mi spune că-ți pasă de ea ! îi spun răutăcios.

- Nu-mi pasă,fraiere,dar mă plictisesc că nu am pe cine să enervez. spune și ea la rândul ei pe același ton răutăcios.

- Păi Andrew te lasă să te plictisești ? o întreb în timp ce făceam niște gesturi care imitau actul sexual. Sophia îți dă ochii peste cap plictisită,iar mai apoi revine cu privirea asupra mea. Fără să mai stau cu ea la povești,o anunț că plec și o sărut spontan. Buzele noastre parcă au scos scântei atunci când s-au atins,iar acea senzație de fericire parcă-și face din nou apariția. Mâinile blondinei se încolăcesc în jurul gâtului meu,iar mâinile mele îi lipesc spatele firav de perete. Sărutul devine din ce în ce mai intens,moment în care decid că-i timpul să plec pentru a o înnebunii puțin. Mă desprind de ea și fără să mai spun un cuvânt ies pe ușă și mă îndrept spre mașina mea care e parcată în fața casei. Pornesc motorul și plec în grabă spre unul din cluburile mele.

Parchez mașina în fața clubului,îi dau cheile valetului și intru rapid înăuntru unde sunt întâmpinat de fum,fete îmbrăcate provocator și muzică la maxim. Nu-mi vine să cred cât de dor mi-a fost de lumea asta palpitantă pe care am abandonat-o pentru o virgină nenorocită. Mă așez la bar,sunt servit cu ce am comandat,un whisky cu gheață,iar un vechi 'coleg de breaslă' mă bate pe umăr într-o manieră prietenească. Ne salutăm ca băieții,discutăm puțin despre ce s-a mai întâmplat în lipsa mea,iar dintr-o dată discuția devinde din ce în ce mai interesantă atunci când îmi spune că are o nouă fată special pentru mine. Abia aștept s-o cunosc pe fata care-mi va satisface toate poftele la noapte.


Vreau să fac multe,să nu simt viața cum trece !

Aștept părerile voastre ! Vă pup :*

I am secretly a physco bawdy ~+18~Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum