Act venetian - Camil Petrescu

III - 7

ACEIASI, NICOLA urmat de CELLINO

CELLINO (intră și, după ce se inclină în fața lui Pietro, descoperă pe Alta, tresare și rămâne cu privirea asupra ei. Este îmbracat sobru cu o mantie neagră pe el; nu mai poartă peruca, fața îi e palidă, privirea infrigurată): Am venit să dau socoteală pentru ceea ce socotiți că este de dat socoteală.

PIETRO (rece): Ce socoteală doriți să dati?

CELLINO (care privește mereu stânjenit spre Alta): S-ar putea să gândiți că sunt vinovat de cele întâmplate și în cazul acesta repet căa sunt la dispoziția d-voastră (apoi stânjenit) aș fi dorit totuși ca să nu mai întâlnesc pe această doamnă și mai ales aș fi dorit să vorbim fără ea.

PIETRO (bărbateste, liniștit): Ești atât de bună să ne lași singuri?

ALTA (nu ascultă, nu vorbește, rămâne nemișcată): ??

PIETRO (stăpânindu-și iritarea, se scuză către Cellino): Sunt foarte nemulțumit de această întâmplare. Consider-o totuși absentă. Nu e decât un cadavru. Ai vorbit adineaori de o presupusă vină a d-tale. Nicio clipă nu m-am gândit să te învinuiesc pe d-ta de ceva în toată întâmplărea asta neplăcută.

CELLINO: Poate că totuși aveți vreo îndoială asupra rolului pe care l-am jucat în această imprejurare? Ați avut, când am fost aici, cuvinte pline de dispreț și ironie pentru ceea ce pe drept cuvânt ați numit lașitatea mea.

PIETRO: N-am niciun motiv să neg cele ce ți-am spus atunci. Îți repet și azi că lipsa dumitale de curaj în acea zi a fost dezgustătoare, iar pentru felul dumitale de a-ți trăi viața am și azi cel mai adânc dispreț Dar cu atât mai mult nu te pot socoti vinovat de cele întâmplate în seara aceea. În genere, nu văd cum ar fi amanții preferați, vinovați, față de bărbații respectivi, bineînțeles câtă vreme nu au întrebuintat mijloace nepermise. În ceea ce mă privește, niciodată nu am considerat-o pe acea femeie un soi de infirmă care poate fi păcălită, o biată neputincioasă de care poate abuza cel dintâi tânăr lipsit de scrupule... O femeie superioară poate să seducă ea pe cei din jurul ei, dar nu să fie sedusă ca o pasare cu pene. Toată mândria mea era că femeia, pe care o doream și o prețuiam, să fie dorită și prețuită de toată lumea. Nu m-ar fi mulțumit să știu că nu mă părăseste numai fiindcă nu are prilejul, ci tocmai fiindcă, oferindu-i-se tot, nimic nu o mai poate ispiti în afară de mine.

CELLINO (a rămas în gol): Mărturisesc în clipa asta că...

PIETRO: Nu numai că dorințele din jurul ei nu mă puteau supăra, dar o clipa dacă aș fi bănuit că nu e virtual în afară de orice șovăire, aș fi căutat eu să o supun la grele încercări. Toată dragostea e un act de preferință, credeam eu, restul nici nu merită o privire măcar. Te-a preferat pe d-ta, d-ta ai acceptat, nu văd care ți-e vina aici. Nu, pentru altceva am trimis să te caute.

CELLINO (uimit, răsturnat în presupunerile lui, gata să se prabușească, se dă un pas înapoi): Ați trimis să mă caute pe mine? (nu-și poate reveni).

PIETRO: De trei săptămâni, Nicola te cauta prețutindeni. A fost și la Padua și pe Brenta, la Trevizo, apoi la...

CELLINO (uimit mereu): La început, timp de trei zile am venit în fiecare zi în jurul palatului Excelenței Voastre. Când am înțeles cum ați reactionat, am plecat din Veneția, copleșit cu totul. Ca și când aș fi auzit glasuri nemaiauzite de mine și de nimeni până atunci. Am fost lângă Chioggia, la o vie pe care o am acolo moștenită de la mama mea, aveți să vedeți de ce (acum însă revine, mereu surprins și iritat). Dar mai întâi aș vrea să știu de ce m-ați căutat atât de stăruitor?