Fiecare femeie s-a gândit, măcar o dată în viață, cum o să arate în ziua nunții sale. De mică mi-am imaginat cum o să fie rochia, voalul, cu ce flori o să fie împodobită biserica și, evident, cum o să arate mirele.
Visam la un bărbat care să-mi facă toate poftele, care să fie iubitor, amuzant și cu care să pot purta o discuție inteligentă. Îmi imaginam plimbări lungi pe malul Tamisei, pe timp de vară, în timp ce iarna m-ar fi învățat să patinez pe apa înghețată a râului. Iernile aveam să le petrecem la moșia de la țară, iar primăvara urma să ne întoarcem la casa din Londra. Nu doream un bărbat bogat, pentru că, se știe, cu cât omul are mai multe avuții, cu atât este mai sărac sufletește. Îmi doream un bărbat normal, nu cu un statut important în societate. Îmi doream pe cineva, punct!
Dar toate acestea erau niște vise puerile, inocente și nerealizabile. Învățasem prea devreme că nu tot ce-ți dorești ți se și întâmplă și că, dacă vrei cu adevărat ceva, trebuie să lupți pentru asta.
Pentru mine nu a luptat nimeni. Părinții mei m-au abandonat de mică în fața ușii unui orfelinat, răpindu-mi toate visele și viitorul pe care putea să le plăsmuiască o fetiță.
Se spune că prima amintire pe care o ai este cea care ți-a produs cea mai mare bucurie. De foarte multă vreme, răscoleam în cufărul meu cu amintiri fericire, dar nu puteam găsi nimic mai îndepărtat de venirea mea la orfelinat. Prima mea amintire nu era deloc fericită, dimpotrivă. Îmi amintesc cum stăteam împreună cu treizeci de copii de vârsta mea într-o cameră minusculă și întunecată. Paturile erau atât de apropiate încât li se suprapuneau marginile, dar pe noi nu ne deranja. Ne imaginam că suntem pe un covor uriaș magic și că, atunci când o familie ne vizita, urma să plecăm cu ei. Însă pentru o vreme totul a rămas neschimbat, ne aveam una pe alta și prietenia noastră. Îngrijitoarele încercau să ne învețe să citim și să scriem, pentru că aveau impresia că un copil educat avea să fie adoptat mai repede, dar nici asta nu ajuta. În schimb, ne-a oferit nouă o modalitate de distracție; în fiecare seară, făceam cu rândul, citind din cartea de povești.
Dar pe măsură ce creșteam, am realizat că nicio amintire fericită nu a apărut, iar când prietenele mele au început să plece, am știut că nu aveam să le mai văd vreodată; ele aveau să șteargă cu buretele timpul petrecut la orfelinat, pentru a colecționa amintiri frumoase. Îngrijitoarele știau și ele că nu aveam să plec cu o familie, iar după un timp nu le-am mai întrebat de ce nimeni nu mă vrea și am acceptat situația. Când am împlinit 17 ani, directoarea m-a chemat în biroul ei și mi-a spus că sunt prea mare, că nicio familie nu o să adopte o tânără femeie, așa că mi-a scris o recomandare, în care detalia buna mea purtare, rapiditatea cu care învățam lucruri noi și abilitățile de croșetat și de cusut, apoi m-a urcat într-o trăsură, cu destinația Academia de Însoțitoare a domnișoarei Winter.
Mi-am petrecut patru ani învățând despre etichetă, despre cum se toarnă ceaiul, în ce ordine se servește și cui, despre cum trebuie să te adresezi corect unei persoane cu rang superior și multe alte detalii care m-au făcut ceea ce sunt astăzi.
Lady Greta Wright a intrat în viața mea ca o furtună. În multe feluri, a fost salvatoarea mea, pentru că, după patru ani petrecuți la Academie, nicio doamnă sau domnișoară nu mă alesese ca însoțitoare și urma să fiu dată afară. Mi-a oferit un acoperiș deasupra capului, haine, mâncare și un salariu decent în schimbul companiei mele. Era o văduvă singuratică și puțin excentrică, dar nu era ceva cu care să nu mă pot descurca. Așa că atunci când m-a anunțat că trebuie să împachetez totul, pentru că dorește să-și renoveze casa, nu am mai stat pe gânduri. Femeia făcea asta de cel puțin două ori pe an, așa că nu era o noutate pentru mine, dar când mi-a spus că o să stăm la nepotul ei, ei bine, asta a fost o noutate.
De obicei, stăteam la una dintre surorile ei, dar, surprinzător, ambele își renovau casele în același timp, iar cum nepotul nu prea stătea în casa de la oraș, li s-a părut o idee bună să se mute toate trei acolo, fără știrea nimănui. Muream de curiozitate să văd reacția nepotului când avea să își dea seama că fusese invadat, iar acest lucru aveam să-l văd foarte curând.
*
Abia așteptam să ajung acasă. Călătoria s-a dovedit a fi productivă, dar lungă. Investițiile mergeau bine, dar din când în când trebuia să merg personal să le supraveghez, doar era vorba despre foarte mulți bani. Aveam totuși noroc cu lord Oskar, tatăl lui Hayden, cel mai bun prieten al meu. Omul avea o minte strălucită când venea vorba de afaceri, iar parteneriatul cu el mi-a adus doar beneficii.
Am coborât din trăsură imediat ce a oprit în fața casei mele și abia așteptam să mă relaxez cu un pahar de brandy și un trabuc bun la mine în birou. Dar imediat ce am pășit în casă, nu liniștea m-a întâmpinat, ci o gălăgie feminină foarte deranjantă.
— Daniel, te-ai hotărât, în sfârșit, să vii acasă! a spus mama, ieșindu-mi în întâmpinare.
— Bună ziua și ție mamă! am spus, îndreptându-mă spre ea. Cu ce ocazie îmi înseninezi umila locuință? am întrebat-o poznaș.
— Termină cu dulcegăriile! a spus, ascunzându-și zâmbetul.
Am clătinat din cap și am plecat pe urmele mamei, în antreu. Oare ce mai punea la cale femeia asta? Ultima dată când am fost plecat, am găsit toată casa renovată, de la vopsea până la cel mai mic detaliu de interior.
Trebuia să înceteze cu implicarea asta forțată în viața mea. Pentru numele lui Dumnezeu, eram duce și membru în Parlament. Dacă aflau colegii sau prietenii mei că mama îmi conducea viața cu o mână de fier, aveam să fiu batjocura lor, toată veșnicia.
Ceea ce am văzut m-a făcut să mă opresc și să mă întreb dacă am intrat în casa care trebuia. Ba chiar am ieșit în stradă să văd numărul de la intrare.
Eram la numărul potrivit, numărul 28, dar ceea ce am găsit în interior nu-mi amintea deloc de ceea ce am lăsat înainte să plec. Cufere pline, mai mult ca sigur, cu veșminte femeiești, servitoare și însoțitoare, mătușile mele și cățeii lor și, ca să pună capac, valetul meu ascuns după o grămadă de lăzi și de lădițe, care amenințau din moment în moment să se prăbușească pe podea.
CITEȘTI
Zeița ducelui ( vol II )- Seria Amor{PUBLICATĂ}
Historical FictionCând minciuna te poate apăra de trecut, ai risca totul pentru a fi cu persoana iubită, deși nu poți fi onestă cu ea? Ai înșela pentru a-ți atinge scopurile, deși știi foarte bine că minciuna are zilele numărate și te ajunge numaidecât? Rosemarie Add...