Han Jisung 《MinSung》

Prolog

    Am clipit des uitându-mă cu ochii măriți spre această persoană ce încearcă să-mi imobilizeze corpul de podea.

    El este Han Jisung, dusmanul meu de moarte, de care m-am îndrăgostit fără să-mi dau seama.

    — Mi-e milă de tine, dragă Minho.

    Urechile au început să-mi țiuie iar capul să-mi vâjâie cu putere. Am închis ochii și am inhalat mirosul de nicotină și ciocolată caldă pe care o am întinsă pe abdomenului ce-mi striga durere din cauza arsurii oferite cu câteva minute mai devreme de cel blond.

    Dacă știam că fiul mafiei Han o să fie prezent în clădirea abandonată a spitalului Huang Xie, n-aș fi intrat în vecii vecilor. Mare creator, te rog ajută-mă să scap de aici. Nu că m-ar deranja, felul în care stă pe mine, cu fundul pe abdomenul meu și mâinile sale ținându-mi mâinile deasupra capului. La dracu, sunt pe moarte și nu din cauza unui lucru periculos!

    Clădirea Huang Xie reprezenta un loc destul de bun pentru pânda celorlalte mafii așa că eu și subordonații mei am decis să tragem un ochi la "colegii" noștri fiind o zi destul de activă pentru ilegalități, joi. Încă din cele mai vechi timpuri ziua de joi este prea mărită pentru ziua Neleguiților.

    Palma mică și drăguță a lui Han a făcut contact cu obrazu-mi cald și umed. Capul mi s-a întors iar un râs isteric mi-a ies pe buze:

    — Cu palma asta mică vrei să mă lovești, am continuat să râd. Han Jisung, scuze, dar nu cred că lucrurile merg așa cum ai planuit. Changbin!

    Planul meu a funcționat.

    În caz că cineva este în clădire, am decis să merg singur până la etajul unu iar ceilalți să se ascundă până când le dau semnalul. Se pare că Changbin m-a urmărit oricum, l-am simțit în majoritatea timpului cum mă veghează din apropiere ca nu cumva să pățesc ceva. De parcă am nevoie de grija cuiva. După strigătul meu decisiv am auzit sunetul picioarelor urcând scările rapid.

    Han nu mai era atent așa că l-am împins făcând schimb de locuri. Ochii i s-au mărit de surprindere când capul se trânti de suprafața betonului. Nu am vrut să fac asta, nu a fost intenția mea...

    — Jisung?, am întrebat ușor parcă speriat de reacția sa.

    Han și-a întorc capul într-o parte iar atunci am putut să văd cum o lacrimă i se prelinge pe obrazul neted și rozaliu. Urechile îi sunt roșii iar buza tremurândă îi este prinsă între dinți. Respirația sacadată continua să se intensifice. M-am depărtat puțin de fața lui iar atunci a tresărit. Ochii i-au urmărit pe aici, acei ochi plini de lacrimi pe care aș fi vrut să îi sărut și să-i spun cât de mult îi port grija.

    — Dă-te de pe mine, nesimțitule! a reușit să spună printre respirațiile accelerate.

    Ce?