Capitolul 11

148 25 6
                                    

𝔜𝔬𝔲𝔯 𝔅𝔩𝔬𝔬𝔡: 𝔐𝔶 𝔖𝔦𝔫

Plimbându-se vesela prin mulțime, Hary observa ca Haneul nu se mai afla lângă ea, fata privind în stânga și în dreapta confuza

Lovind doua persoane din spatele sau, cei doi băieți o privii amuzați, aceasta dându-și ochii peste cap

- "Scuze". Spuse unul dintre ei la mișto, cei doi așteptând scuzele fetei ca a dat peste ei

- Te scuz. Ii răspunse ea neinteresanta

- Ma iei la mișto cumva? Întreba el revoltat

- Ha, ești de la acel conac. Spuse al doilea, erau renumiți pentru puterea și influentele lor

- Iar voi habar nu am cine sunteți și nici nu ma interesează, pardon. Spuse ea dându-i la oparte

Prinzând-o de mana, băiatul ii rânji enervat, fata din fața sa îl scotea din sărite

- Ai idee cu cine vorbești măcar? Întreba al doilea revoltat, acesta prinzandu-i o șuviță de păr, mana sa coborând către umărul fetei

Vrand sa spună ceva din cauza panicii, Hary se oprii când observa mana băiatului prinsa de alta, acesta strangandu-i bratul

- Dar tu ai idee pe cine tocmai ai pus mana? Întreba Jung serios, bărbatul își observa fiica în mulțime

Privindu-l șocați, băiatul încerca să își tragă bratul dar strânsoarea bărbatului era mult prea puternica, statura acestuia ii depasa cu mult peste

- Vorbeam cu ea doar... Se baga al doilea speriat

- Eu nu asa am văzut. Pufni bărbatul la mișto. Va sugerez sa va țineți mâinile acasă, asta dacă nu vreți sa rămâneți fără ele. Continua dându-i drumul, băiatul ținându-se de brat, îl durea teribil

- Ne pare rău domnule, scuzati-ne. Spuse cei doi plecând grăbiți

Mutandu-si privirea către fiica sa, Hary încă era socata, nu ii venea sa creadă cât de scârboși pot fi unii nobili, și asta doar din cauza familiei lor

- Haide la Haneul. Spuse el luându-și fata, cei doi ajungând la ceilalți

Văzând expresia fetei, Haneul o privii îngrijorată, Jung o insotise

- Ai pățit ceva? Ii soptii ea, credea ca bărbatul ii făcuse ceva

- Doi ciudați s-au luat de mine. Ii răspunse revoltata, Haneul dându-și seama ca bărbatul o ajutase

Povestindu-le și lor incidentul, Jungkook strânsese din pumni, cât timp ei vor fi plecați cele doua fete vor rămâne singure, și clar nu erau în siguranță aici

Dar noroc cu legătura acea, oricând se putea întoarce la ele, Jyuk privindu-le pe cele doua

- Asigurați-vă ca nimeni nu o sa va mai deranjeze cât timp noi nu suntem. Le spuse el. Iar ție, îți sugerez sa ai grija în mod special. Continua către Haneul

Aprobând, Haneul auzii fluierul, bărbații începând sa se adune, vânătoarea avea sa înceapă

Urcând pe cai, cei trei dispăruse odată cu ceilalți bărbați în desimea pădurii, femeile rămase intrând în castel sau așezându-se la masutele de afara, Hary oftând

Mergând către bancuta de lângă lac, cele doua privii apa limpede, cerul inorat reflectandu-se în el

- Știi, nu vreau sa fiu bagacioasa, dar de ce port acest colier dacă celelalte nu l-au avut? Întreba Haneul direct

Your Blood: My Sin ll JJK ffUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum