Când s-a pornit furtuna
pe marea din inima mea,
Cerul s-a întunecat,
Și nisipul în valuri s-a tulburat,
Vapoarele cu vise nu mai ajungeau în port,
În vântul turbat,
Care venea dinspe nord.
Eu m-am oprit pe mal și, speriată, am ascultat.
Mai amabil, un talaz înspumat,
s-a oprit și m-a întrebat:
-De ce stai aici?
De ce nu ți-ai urmat,
Valsul vieții luminat?
-Care vals? Am oftat.
Simt ca nu sunt cu adevarat,
Nu știu cine sunt, ce vor toți de la mine?
De ce nu pot zâmbi oricând
Și de ce astept mereu un mâine?
De ce e furtuna,
În inima mea,
De ce marea e tristă și rea?
De ce vor toți să facă ceva,
Și nu doar privesc cerul,
Și se-ascund în șoaptă dup-o stea?
Valul s-a tot gândit,
Și apoi, și mai înspumat,
Mi-a vorbit:
-Dacă nu ar fii furtună,
Nu te-ai mai bucura,
De calmul care-i va urma.
Soarelui nu i-ai simți mângâierea,
Fără răstignire, nu ar fi Învierea.
Iubește furtuna, ca ea iți arată
Din toate, partea minunată.
Iar în liniștea care-i urmează,
Doar lumina și iubirea vibrează.
Talazul s-a îndepărtat,
Și atunci s-a întâmplat:
Marea s-a calmat,
Și s-au văzut catargele vaselor cu vise,
Porțile spre suflet îmi erau deschise.
CITEȘTI
Poezii Crepusculare
PoetryVă primesc în colțul inimii mele, unde lucrurile sunt mereu magice și oamenii zâmbesc pe stradă și zi și noapte. Aceste poezii vin de acolo, sunt poarta dintre mine și lume, dintre mine și oameni, sunt tot ce am eu mai frumos. 💕🌱🌻❤️🌸
