Cap. 01 |

17 6 0
                                    

               𝐏𝐞𝐫𝐢𝐜𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐧𝐮 𝐯𝐢𝐧𝐞 î𝐧𝐭𝐨𝐭𝐝𝐞𝐚𝐮𝐧𝐚 î𝐧𝐟ăț𝐢ș𝐚𝐭 𝐜𝐚 𝐮𝐧 𝐦𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐮𝐫𝐢𝐚ș

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

               𝐏𝐞𝐫𝐢𝐜𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐧𝐮 𝐯𝐢𝐧𝐞 î𝐧𝐭𝐨𝐭𝐝𝐞𝐚𝐮𝐧𝐚 î𝐧𝐟ăț𝐢ș𝐚𝐭 𝐜𝐚 𝐮𝐧 𝐦𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐮𝐫𝐢𝐚ș. 𝐔𝐧𝐞𝐨𝐫𝐢, 𝐞𝐥 𝐬𝐞 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐧𝐝𝐞 î𝐧 𝐮𝐦𝐛𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐛𝐭𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐩𝐚𝐫𝐞𝐧ț𝐞𝐥𝐨𝐫. — 𝐖𝐚𝐥𝐭𝐞𝐫 𝐇𝐚𝐠𝐞𝐧

ÎMI rod plictisită unghiile de la mâna stângă și privesc pierdută pe geamul liceului Hartford. Cerul și-a ascuns albastrul încă de azi dimineață și a îmbrăcat o nuanță mohorâtă de gri, urmând ca în final, ploaia deasă să atingă zgomotos pământul. Pe străzi, umbrele se conturează împotriva fundalului cenușiu al orașului, iar frunzele copacilor își pleacă capetele sub povara picăturilor.

Aproape că pot simți mirosul asfaltului ud cum se răspândește-n aer, iar atmosfera cum devine revigorantă. Oamenii se adăpostesc sub umbrele lor și Edinburgh își îmbracă haina de mister, cu străzi înguste și clădiri cu arhitectură georgiană, ferestre înalte și frontoane decorate. Iar în ciuda melancoliei oferită de vremea de afară, eu mă simt liniștită.

— Vă reamintesc că examenul final constă în 20% din acest proiect, pe care vă rog să-l luați în serios. Pauză! vocea profesorului Eastwood mă trezește la realitate și observ zarva care s-a creat în jurul meu în mai puțin de un minut.

               Fiecare își apucă cărțile și se îngrămădește mai apoi pe ușă clasei. Decid și eu într-un final să părăsesc sala de curs și îmi arunc caietele în rucsac, ignorând dezastrul din interior. Singurul lucru interesant pe care îl am la mine este aparatul de fotografiat, un Nikon D7500 cu obiectiv, pe care l-am primit cadou de la sora mea în urmă cu câțiva ani.

Fotografia este pasiunea mea, o terapie pentru suflet. Prin obiectivul meu, transform fiecare cadru într-o poveste vizuală, imortalizând emoții și amintiri într-un colaj de imagini memorabile. Fiecare click este o călătorie în lumea senzațiilor, iar în spatele fiecărui persoane din pozele mele, se ascunde un colecționar de vise, tind eu să cred.

               — În sfârșit este vineri, o aud pe Harmony cum suspină lângă dulapul meu.

               Strâmb din nas la vedere unui sandwich cu brânză stricat ce se află printre mormanul de cărți și îi acord prea puțină atenție celei mai bune prietene ale mele.

— Ce film vedem în seara asta? mă întreabă curioasă și își aranjează geanta pe umăr.

               Abia acum îmi îndrept privirea către ea și aproape zâmbesc. Harmony Devon este o adolescentă cu o sensibilitate rafinată și o abilitate de a înțelege emoțiile celorlalți. Cu părul închis la culoare, unduindu-se grațios în jurul feței ei, și ochii expresivi, de un verde intens, care-i reflectă adâncimile gândurilor sale. Trăsăturile-i sunt fine, având o siluetă delicată și o înălțime care nu depășește 1,55 cm. Poartă uniforma liceului, o fustă bleumarin în carouri și o bluză polo albă pe care se regăsește emblema instituției de învățământ.  

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: May 17 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

BEFORE I SLEEPUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum