Plângi! [Creepypasta Story]

1.

Nu era des. Nu era rar. Doar... era.

Un vis fără început și fără sfârșit care se derula mereu la fel. Când se trezea, nu și-l amintea. Dar știa exact nopțile în care îl aveaㅡ senzațiile rămâneau. Nu îl părăseau niciodată pe deplin. La început, nu le băgase în seamă. Ca o pișcătură de țânțar, alegea să le ignore până treceau de la sine. 

ㅡAi slăbit mult rău de tot, Vic. Încă puțin și o să îți vină hainele mele.

Petrecuse trei nopți în apartamentul ei și acum ii vorbea pe un ton familiar, de parcă se știau de-o viață.

Visul ăsta, diferit de visele lui normale, nu îl avea când dormea lângă altcineva. Din momentul în care pubertatea și-a pus amprenta asupra lui suficient încât sa nu mai fie tratat ca un copil de femeile singuratice din baruri, a dormit pe unde a putut.

ㅡChiar trebuie să pleci?

Și totuși, s-a întâmplat. Singura modalitate pe care o avea pentru a se proteja devenise invalidăㅡațipise rezemat de ea și s-a trezit brusc, cu un gust amar în gură și o moliciune în oase care îl făcea să se simtă de parcă nu era o ființă umană ci... altceva; un parazit. Un intrus în propriul corp.

Dacă lucrurile erau diferite, poate ar mai fi stat. Oricum, mereu avea câte o scuză pregătită pentru a tăia contactul cu escapadele lui nocturne dar știa că Dianei nu îi păsa cu adevărat de ce pleca și când pleca. Îi plăcea sa pretindă că îi pasă.

S-a ridicat și l-a luat în brațe pe la spate.

ㅡVezi? I-a apucat încheietura și i-a pus-o lângă a ei. Încă puțin și o să mă simt iar de parcă sunt printre modele. Îți zic, Vic, nimic nu e mai rău decât să stai toată ziua printre slăbănogi! Probabil pentru că au uitat cum e sa mănânci pe bune, oamenii aia iți mănâncă spiritul și își împrăștie veninul pe unde apucă. Nu ajunge să fi și tu așa că e foarte obositor. 

Aparent, Diana a fost model. Avea câteva poze înrămate de când avea 14 aniㅡanul de glorie al carierei saleㅡpurtând rochii roz cu volănașe și machiaje complicate. Cea mai mare poză era umbrită de un ficus aproape ofilit și umplea, cu modestie, jumătate de perete. Avea o rezoluție atât de bună încât putea să-i vadă pudra și luciul de transpirație de pe nas chair și când singura sursă de lumină era veioza proastă de pe noptiera ei joasă.

Nu mai arăta deloc cum arăta atunci; prima data când i-a zis că a fost faimoasă și că apărea în tot soiul de reclame și defilări nu a crezut-o. Avea un aspect destul de comun și nu era foarte înalta. Dar, în momentele in care îl atingea așa; când își punea capul atât de aproape de al lui și când îl cuprindea gentil cu ambele mâini, își dădea seama că a fost în lumina reflectoarelor toată copilăria ei. Sa primească și să dea afecțiune îi venea într-un mod natural care și în timpul sexului se simțea impersonal. 

Și-a întors capul spre ea. Atunci când numai câțiva centimetri îi separau, îi plăcea să se uite la fața ei. Fetele aveau pielea mult mai fină și mai subțire decât băieții iar Diana, deși cocheta din când în când cu saloanele de auto-bronzare, era suficient de palidă în acea zi încât să i se vadă venele albăstrui de pe tâmple și gât.

ㅡMă jur, ești așa... nu știu. Închis în tine. Nu mă deranjează neapărat, că toată lumea vorbește oricum foarte mult, dar e frustrant uneori. Nu îmi dau seama deloc la ce te gândești! Și acum, ești așa de aproape de mine și tot nu îmi dau seama ce simți. Ah, la dracu', iar debitez toate prostiile că îmi dai spațiu pentru ele. Pe podium, aveam mereu instrucțiuni și chestii, abia aveam loc să respir. Hai, du-te odată, că dacă mai stai, iarăși te țin captiv și apoi poate încep sa zic discursuri demne de premiul Nobel pentru pace.