O fată......specială

Partea a doua

Da. Cam de aici începe cartea cred. Hai s-o facem și pe asta.

Totul a început când avea cinci ani. Stătea la grădiniță cu cea mai bună prietenă a ei. Se cunoșteau de doi ani. Se juca cu ea, când a venit educatoarea să îi spună că o mută la grupa pregătitoare. Era foarte încântată de schimbare, dar îi părea rău după prietena ei. Când s-a mutat în grupa pregătitoare, nu mai cunoștea pe nimeni. Era ''tipa cea nouă''. Fetele din grupă nu o plăceau, era mică, destul de grăsuță, dar era drăguță. Probabil invidia era de vină. Ea încerca să se înțeleagă cu toți, să îi facă să râdă. Nimeni nu îi acorda atenție.

Când a ajuns acasă, după săptămâni bune petrecute în grupa pregătitoare cu noi ei colegi, s-a pus în pat și a început să plângă. De atunci, a făcut cheastia cu plânsul zilnic, chiar și acum o face. 

Abia aștepta să termine grupa pregătitoare, nimeni nu o băga în seamă. Era pur și simplu dată la o parte pentru că era ''diferită''. Când a terminat grupa pregătitoare, au făcut serbare cu diplome. A păstrat diploma mult timp. Când a intrat în clasa întâi, credea că va începe mult mai bine decât la grădiniță. Așa a și fost. Nu era în stare să-și desfacă eugenia. A mers la o blondă și a zis:

-Hei. Îmi poți desface și mie asta dacă te rog?

Fetița blondă a zâmbit. I-a desfăcut-o și i-a răspuns cu lacrimi:

-Credeam că nu te voi mai revedea! Cum a fost în grupa pregătitoare? Ți-am lipsit?

Atunci și-a dat seama că era prietena ei. Știa că vor fi împreună mult timp de acum. Pentru ea părea o eternitate. O eternitate petrecută cu cea mai bună prietenă. Ceea ce nu știa, era că avea să mai fie prietenă cu multe fete și băieți. Ia prietenia lor se va destrăma încet. Au trecut lunile, au trecut 4 ani. În acești 4 ani, ea s-a împrietenit cu o altă fată. Noua ei prietenă era șatenă, cu ochii verzi, slabă, era mereu alături de ea. Se ajutau mereu. Pe de altă parte, vechea ei prietenă, este ''sora'' unei fete din clasă. După cum am zis, ele nu mai erau atât de bune prietene. Dar încerca mereu să o ajute, să fie alături de ea.

Când au intrat în clasa a 5-a, nu știau că aveau să se certe, să se înjure și alte chestii. O luăm pe rând. Fata cu ochi albaștrii, acum fuma, era tot timpul tristă, retrasă în lumea ei, alături de prietena ei cu ochi verzi și păr șaten; vechea ei prietenă era cu o fată nou-venită. Acum ele aveau grupul lor, ea pe al ei. Pot zice că învăța destul de bine la început, atâta tot că pleca de la orele de sport cu prietena ei, ca ea să fumeze. Nu o prea interesa de absențe, știa că dacă învață nu e problemă. Prietena ei, curioasă, a rugat-o să o învețe să fumeze. Normal că a fost de acord. Dar a fost ceva mai greu. Era iarnă, ea avea un pachet de PallMall verde. Mentolat, iarna; proastă combinație pentru lecția de fumat. I-a zis cum să facă și a început să tușească. Vreo 10-15 minte a tușit până ce a băut niște apă. Nu s-a învățat minte și a mai încercat. Până la urmă, după încercări grele, a învățat să fumeze ca tot omul. Ea fuma Dunhill negru, cealaltă PallMall verde sau negru. 

La școală, fetele mai mari, se luau de ea pentru că era diferită de celelalte. Cu niște ochi minunați, un corp.. generos din toate punctele de vedere aș putea să zic. O făceau curvă, proastă, incultă, retardată și alte derivate. Toate astea au dus-o la tăiatul încheieturii, abdomenului și picioarelor. Da, a ajuns într-o fază depresivă. Nimeni nu și-a dat seama de asta. Era doar clasa a 5-a, nimeni nu se gândea că poate e ceva. Purta mereu negru, că cică ''slăbește''. Mergea tot timpul cu capul în pământ, nu vorbea mai cu nimeni. Era timidă. Se uita de multe ori în oglindă și plângea. Nu-i plăcea ceea ce vede în oglindă. Începea să-și deteste corpul. Începea să se deteste pe ea însăși. Singura care știa toate astea era prietena ei cu ochii verzi. Ea știa că țigara nu e bună. Dar observa cum ''Ochi-Albaștri'' trage din ea ca și cum ar inspira din ea viață. Fuma doar pentru a-și scurta viața. ''Ochi-Verzi'' și-a deschis și ea mintea prea devreme. Observa că în familia ei nu era nimic bine. După un timp părinți ei s-au despărțit. 

Amândouă erau depresive. Amândouă fumau ca să scurteze sentința vieții. După un timp își puteau vorbi prin priviri. Nu erau nevoie de cuvinte pentru a știi ce gândește cealaltă. Se simțeau bine doar ele două și niște cărți, alături de țigări și cafea. Amândouă erau niște copii bătrâni. Niște copii la care li s-au deschis ochii prea devreme. Și așa au trecut zilele, săptămânile, lunile.. Ochi-Albaștri mergea acasă, plângea, nu dormea nopțile, dar se strpduia să învețe bine la școală. Încerca să își construiască o mască ''fericită'' pe chipul ei trist. Era tot timpul cu zâmbetul pe buze, părea a fi fericită. Însă doar ea știe, atunci când era singură, ce era în sufletul său de copil chinuit.