Aripi de Inger

Cripta

Nu puteam sa ma misc.Aveam incredere in el.Daca Aron patea ceva? Daca era mort sau mai rau? Nu eram in stare sa respir. Brusc totul s-a incetosat si am lesinat.M-am trezit si m-am ridicat in picioare buimaca dar prefacandu-ma ca nu s-a intamplat nimic. Printre dintii inclestati de furie si fata arzandu-mi nu am spus decat: 

-Sa-l prindem pe ticalos. 

Am iesit din pensiune trantind usa in urma mea cand am simtit o mana pe umar. 

-Nu poti pleca asa usor,a spus Elisa.-Priveste-ma!-Si ce o sa poti face tu?Singura singurica nu ii esti de niciun ajutor lui Aron.

 -Ai dreptate.Ar trebui sa mergem impreuna.-Hai sa o luam pe doamna Enobaria si sa plecam.Am mers o vreme prin padure pana am dat de cripta veche din cimitir.

Mereu m-a inspaimantat cripta aceasta si nu stiu de ce.Nimeni nu stie cine este ingropat aici.Nu am auzit decat presupuneri.Uneori cate o gasca de adolescenti se imbarbateaza sa intre in cripta dar nimeni nu a mai iesit pana acum.Am intrat incet si am pasit pe scarile de piatra coborand in adancul pamantului tot mai mult. Am aprins lanternele pe care le-am luat cu noi ca sa putem vedea. Elisa a dat cu piciorul intr-o pietricica,aceasta facandum-a sa pun instinctive mana pe cutitul prins la cingatoare. Pietricica a facut un zgomot infernal avand in vedere linistea care ne invaluia. Dupa o vreme sirul de scari s-a oprit si am ajuns langa un sicriu fara capac.ne-am apropiat asteptand sa vedem oasele unui om dar nu era nimic acolo. Am prins curaj si am pus mana in sicriu sa vad daca este ceva acolo dar mana mea s-a afundat tot mai mult pana am ajuns la umar si tot nu simteam fundul cosciugului.-Nu cred ca este un sicriu oarecare,am spus eu.

 -Normal ca nu este,a spus doamna Enobaria,este poarta iadului.Eu pana aici pot sa merg dar mai am ceva ce trebuie sa va dau. A scos dintr-un buzunar doua lantisoare de argint si ni le-a dat. O sa va apere de ce este acolo si o sa va ajute sa va intoarceti.A plecat incet si ne-a trimis peste umar o ultima privire de ramas-bun. 

-Acum ce facem?,a intrebat Elisa punandu-si colierul la gat.

 -Cred ca o sa coboram.-In iad?-Pentru Aron,da.Nu trebuie sa vi cu mine daca nu vrei. 

-Esti prietena mea,nu am de gand sa te las singura.,a spus ea imbratisandu-ma.M-am apropiat usor si am sarit.Am cazut dupa 30 de secunde de "plutire" dar nu m-a durut deloc.La scurt timp a cazut si Elisa.-Mai bine luam o scara. 

-Ca bine zici.Am mers vreme indelungata pe un drum pavat cu pietre pana am dat de o lumina.Nu era cine stie ce lumina,doar palpaia,dar puteam sa-mi dau seama ca daca ne vom apropia ne va orbi-Si acum ce facem?,a intrebat Elisa cu o voce tremuratoare?

 -O luam tot inainte.-Te-ai ticnit?-Am ajuns pana aici.

 -Dar cred ca acela este iadul. 

-Si cred ca acolo este si Aron. 

-Bine,sa mergem,a spus Elisa hotarata strangand cu putere lantisorul ei. Am inaintat usor si am inchis ochii cand lumina adevenit prea puternica. Cand i-am deschis am vazut ceva ce m-a facut sa-mi pierd mintile. Aron era era in mijlocul unui cerc de foc sangerand din rani adanci. Pe chip nu i se putea citit decat durerea.  Cand m-a vazut a devenit ingrijorat si tot ce a spus a iesit sub forma unei soapte ragusite.  

-Este o capcana. Chiar in acel moment un sarpe de foc m-a atacat pe mine si pe Elisa cu gura larg deschisa si cu coltii la vedere. Ma asteptam sa fim inghitite sau sa ardem asa ca am inchis ochii si am incercat sa par neinfricata dar...nu s-a intamplat nimic. Cand am deschis ochii am vazut ca sarpele se transformase in pulbere argintie. Colierul incepea sa mi se incalzeasca usor si stralucea. Ce ma bucur ca doamna Enobaria mi l-a dat.

 -Esti bine?, am intrebat-o pe Elisa ingrijorata iar ea a probat din cap.Am dat sa ne apropiem da Aron dar am fost inconjurate de un cerc de foc. Se facea din ce in ce mai cald dar nu asta ne ingrijora pe noi. Incepusem sa auzim tipetele neomenesti ale sufletelor si am stiut ca asta insemna un singur lucru...