Într-un mod ciudat,m-am trezit într-o cameră cu 12 insi,după ce am fost cărat cu forta de către poliție intr-un institut pe care nu îl cunoașteam.De la amețeală am cautat direct dușul si fix cum eram îmbrăcat m-am aruncat acolo si am dat drumul la apă rece in încercarea de a-mi reveni.
Ma trezesc după 3 minute cu ceea ce am presupus a fi un asistent care mă dojeneste pentru inițiativa.
După o zi descopăr că mă regăsesc în mirobolantul Obregia,secția închiși, pe scurt, pușcărie direct.
Minunat zic, pe lângă anxietatea caracteristică fix asta îmi mai lipsea.Grozav si alta nu...
Dar oricum nimic nu mai conta pentru mine deja de ceva vreme,mai precis din ianuarie anul ăsta,atunci când mi-a dispărut din senin și neanunțat de nimic,rațiunea de a trăi.
În niște mâini micuțe,cu un zâmbet timid,superbă în fiecare aspect,dar mai ales,singura persoană capabilă să îmi calmeze demonii...
Tot ce s-a întâmplat după,s-a finalizat cu această internare.
Începând cu sfarsitul,sunt Eduard și după 36 de ani de viață, am descoperit că sunt bipolar.Cu acte,iar cum am ajuns aici,păi, povestea e lungă,mă voi rezuma doar la jurnal,în speranța ca nimeni dintre voi sau cei apropiați vouă să nu aibă de-a face cu această "boală "sau in general cu nicio chestiune care să privească sănătatea atâta fizică cât și mentală.
Să pornim la drum zic...
