Până la ultima suflare și dincolo...

Cap.5 Adalwolf

Adalwolf

  Simt frigul din încăpere intrându-mi adânc în piele, nu dau prea mare importanță acestei senzații deoarece știu că în sufletul meu este mai rece, pot concura cu iernile din stepele înghețate ale Siberiei și tot aș ieși învingător detașat.Am pierdut acea flacără care îmi ardea în întreaga ființă atât de tare încât transforma în rai tropical orice îndoială,acea flacără care mă impulsiona să descopăr în fiecare zi câte o piesă din acest tablou care redă imaginea sensului vieții.A fost stinsă de fiecare glonț care a sfârtecat nemilos pieptul unui copil nevinovat,de obuzele care au sfărâmat ziduri între care se nășteau speranțe și visuri ,de imaginea cadavrelor camarazilor mei care au fost înghițite fără milă de pământul înfometat al tranșeelor, atât de adânc încât nici măcar nu s-a îndurat să lase în urmă măcar o bucată din trup pentru a avea dreptul la o îngropăciune decentă.

Aceste imagini blestemate mă vor bântui până candela din ochii mei se va stinge și dincolo de moarte,sunt disperat,pentru că știu că nu mai am mult timp,știu că voi plăti lacrimile amare ale unui popor întreg cu sângele meu,fiecare picătură de sânge ce-mi aparține va fi cerneala care va împodobi pietrele de marmură cu numele sufletelor nevinovate.

Și ce va fi dincolo?Ce mă va aștepta după ?După ce ultima suflare va fi predată celui care a creat-o?Oare există posibilitatea ca sufletul meu să se întoarcă acasă sau va fi lăsat în ghearele întunericului?

Trebuie să las ceva bun în urmă,orice,măcar o urmă de lumină care îmi va servi drept far în locurile reci și întunecoase din lumea de dincolo.Măcar o poveste care îi va ajuta pe alții să nu comită aceeași greșeală.

Rayna Tomczak va fi arma mea secretă,sabia luminii care va triumfa pe orice câmp de luptă,în orice condiții,sunt sigur de asta,am văzut-o în ochii ei,în hotărârea de pe chipul ei atunci când am sădit în mintea ei posibilitatea de a ocroti destinele acestor oameni.

Se aud pasii Raynei pe care i-aș recunoaște dintr-o mie,de parcă aș fi invocat-o în gând,treptele vibrează sub greutatea trupului ei și mă blestem în gând pentru faptul că o atrag într-un dans mortal.

Ușa se deschide cu un ușor scârțâit și silueta ei minionă se dezvăluie delicat în lumina insuficientă a unui muc de lumânare care arde pe mica masă improvizată dintr-o lădiță de legume din lemn.

O analizez când își ferește timid privirea de mine și observ nervozitatea pe care încearcă să și-o ascundă prin gestul pe care îl face când își trece cu degetele delicate părul despletit după ureche.

Părul ei lung și bogat mă fascinează într-un mod atât de intens, încât simt că mă pierd în fiecare șuviță care dansează pe umerii ei delicati. Este ca un val de mătase care se revarsă asupra ei, încadrându-i fața angelică și subliniindu-i frumusețea.

Dar știu că acest tărâm este interzis pentru mine, că nu îmi este permis să mă ating de el sau să îl simt printre degete. Pentru că această fecioară este ca o zână pe care nu o pot atinge, ca o floare prețioasă pe care nu o pot culege. Și totuși, mă macină nevoia de a o avea, de a o aduce în lumea mea și de a-i simți părul dulce și parfumat,aș murdări-o cu atingerea mea aș trage-o în iadul meu de unde nu va mai fi cale de scăpare pentru sufletul ei pur.

Încă nu este prea târziu,încă o pot salva,o mai privesc încă odată și decid că nu sunt demn de a fi eu cel care va sacrifica sufletul ei pe altarul coșmarurilor mele pentru a putea salva fărâma de conștiință care mi-a mai rămas.

Nu există pată de lumină între noi decât întuneric și agonie,această ființă pură este blestemată de strămoșii mei ,aș vrea să am puterea să o țin deasupra tuturor acestor mizerii,și poate că totuși am această putere.