ENZO

CAPITOLUL 1

  - Domnișoara Smith, te rog repetă ceea ce tocmai am spus, aud ieșind din firul gândurilor mele.
- Îmi cer scuze domnule Parker, nu am fost atentă, spun rușinată.
  - O singură abatere în plus și ajungi în biroul doamnei director, spune foarte răspicat apoi se întoarce și reia lecția de istorie.
   Gândul îmi fuge instant la ale mele iar și în niciun caz nu îmi iau notițe legate de fascismul despre care domnul Parker tocmai a început să discute.
    De obicei sunt atentă la orele de istorie, nu pentru ca îmi place, ci pentru că este materia care mă chinuie cel mai tare și încerc să mai prind câte ceva.
    Salvearea mea venit de la clopoțelul care tocmai anunță sfârșitul orelor, ceea ce mă ușurează.
- Ce ai Aza, ce e cu tine azi ? mă întreabă Ema care pare că s-a teleportat lângă banca mea la auzul soneriei.
Mă uit în jur și doar ridic din umeri în semn de "nimic", moment în care o văd pe Ema cum ridică din sprânceană și își dă ochii peste cap.
- Te aștept pe hol, replica ea și deja se întoarce pe călcâie și pleacă de lângă mine.
Ema este cea mai bună prietenă a mea încă de pe la 7 ani, am fost mereu de nedespărțit până în primul an de liceu când a fost nevoită să se mute la tatăl său în New York timp de un an, dar a revenit imediat la finalizarea anului școlar înapoi în Los Angeles să ne petrecem vacanța împreună și s-a reînscris în SDHS, San Diego High School.
- Iar v-ați certat ? o aud de îndată ce am ieșit pe coridorul imens al liceului.
- E așa evident, o întreb, aruncându-i un surâs.
- Pentru mine, da, îmi răspunde la obiect. Ce s-a mai întâmplat ? mă întreabă dar nu foarte interesată, parcă deja premedita răspunsul.
- Aceeași placă, spun scurt și deja o văd făcând o grimasă.
- Nu știu de ce nu renunți o dată la relația asta, Azaleea. E totul toxic la el, la voi, nu mai funcționați normal, spune cu un ușor chicotit care mă face să zâmbesc.
  - Nu ai vrea tu să schimbăm subiectul, te rog, nu mă simt în măsură să port această discuție.
   - Bine, o lăsăm pe mai târziu doar pentru că sunt curioasă ce planuri ai pentru diseară.
  - Păi cred ca mă pun să citesc ceva, sau poate un serial. De ce ?
  - Fi serioasă, e vineri seara, vrei să stai în cochilia ta toată seara și să îți plângi de milă ?
  - Şi ce ar trebui să fac, mă rog ?
  - Hai să mergem pe plajă la petrecerea lui Mike, o să fie distractiv și nu accept un refuz, îmi spune convingătoare.
  - Ema......nu apuc să spun nimic deoarece ridică un deget în aer în semn de "tăcere" apoi zâmbește către mine.
  - Uite, spune-i și lui Asher să vină, poate reușiți să vă clarificați problemele dacă discutați totul la rece.
  - Da, nu ar fi o idee rea.
  - Perfect, sunt la tine la 8, spune ea in timp ce se urcă pe motor și îl pornește.
  - E perfect, îi răspund.
  - Tot nu vrei sa urci, mă întreba punându-și casca și arătând spre motor.
  - Nu mulțumesc, într-o zi te va omorî, prefer să merg pe jos, îi replic
  - Da, pierdeți o jumătate de oră mergând pe jos când poți ajunge acasă în maxim 10 minute, mă ia ea peste picior.
  - Ne vedem la opt, spun eu și mă pornesc din loc ca la nici două secunde să gonească pe lângă mine în tromba cu motorul.
   Nu îmi place, mi se pare foarte periculos. Ești atât de expus spre deosebire de o mașină.
    Mintea îmi zboară imediat de la Ema la Asher. E iubitul meu de aproape doi ani. E prima mea relație, eu aveam 16 ani și el 18 și aveam același grup de prieteni. Acum mi se pare ca după doi ani, în care ne-am maturizat ca nu mai avem nimic în comun, dar nu îmi vine să renunț la el, am ceva înăuntrul meu care îmi spune să mai încerc, dar simt ca e totul în zadar.
   Decid să îi las un mesaj în legătură cu petrecerea.
   " Hei, petrecerea lui Mike e pe plajă pe la ora 8, ai de gând să vii sau stai bosumflat azi?:))" îl întreb în spirit de glumă.
    " Poate am să fiu acolo:))" primesc răspunsul lui la nici 3 minute de la mesajul trimis de mine.
    " Vii să mă iei?" îl întreb scurt.
     "Da. Pe la 8 și jumătate sunt la tine"
    Bag telefonul în buzunar și îmi dau seama ca picioarele au mers fără a fi conștientă când mă trezesc în fața porții. Mașina părinților mei lipsea semn că sunt încă la birou. Arunc o privire la ceasul cu pendulă din hol și observ ca e puțin peste ora 16. Sora mea e mai mult ca sigur la orele de baschet, la ora aceasta ceea ce înseamnă ca sunt liniștită.
    Iau în fugă o felie de pizza din frigider, rămasă de ieri și îmi iau un pahar de limonadă îndreptându-mă în curtea din spate. Mă așez pe hamacul de lângă piscină.
    Locul acesta este oaza mea de liniște. Hamacul este prins între doi copaci mari și groși care după ora amiezii acoperă piscina complet cu umbră. Aleg să îmi pornesc un playlist și să îmi aprind o țigară înainte de a merge în casă pentru a face un duș.
   Mă ridic de acolo după mai bine de trei țigări fumate în ultima oră, în urma unui apel de la Ema în care voia doar să știe cu ce mă îmbrac. Eu care nici măcar nu am intrat în casă decât pentru a îmi lăsa ghiozdanul și de a lua limonadă și felia de pizza.