Nu a fost cea mai geniala idee a mea sa ies in oras cu Anna astazi. Am fost morocanoasa din prima secunda in care m-am ridicat din pat iar faptul ca am iesit afara unde prostia omeneasca zboara peste tot m-a iritat si mai mult. Iar acest lucru o irita si pe Ana care incercase de cand ma vazuse sa ma puna intr-o dispozitie buna. Dar la cat de incapatanata eram si la cat de mult fierbeam doar cand cineva respira nu a reusit deloc.
“Gata! Renunt!” spuse ea aruncand in farfurie cheeseburger-ul ei si fulgerandu-ma cu privirea. “Esti imposibila!”
Am incercat sa nu o bag in seama pentru a nu incepe sa tip la ea insa era asa de greu sa nu ma enervez in acea zi incat nu am reusit. Mi-am luat privirea de la cuplul din celalalt capat al McDonald-ului si am oftat punand burger-ul meu incet pe masa.
“Scuze, insa eu iti tot spun de ani de zile ca eu si viata sociala suntem doua linii paralele! Atata timp cat te am pe tine, pe mama si pe Jane nu mai am nevoie de nimic.”
“Eve, Jane nu va fi mereu langa tine, iar mama ta apare o data la doua luni pe acasa. Si eu, chiar daca imi doresc din intreaga inima sa iti fiu aproape pana ce vom fi batrane si pline de riduri, nu pot garanta acest lucru. Si daca acum nu iti vei face prieteni, mai tarziu iti va fi greu.” Ana se uita la mine si incerca sa zambeasca. Eu nu am mai spus nimic, m-am intors la burger-ul meu si pentru restul zilei nu am mai scos o vorba.
Cand m-am despartit de Ana soarele deja apusese iar masina mamei nu era parcata pe strada noastra, ceea ce insemna ca deja please.
Si eu care ma gandisem ca ziua mea nu se putea inrautati mai mult..-am gandit oftand si mi-am ridicat privirea din pamat doar ca sa observ ca putin mai incolode complexul meu de apartamente se afla un camion care descarca mobila. Ceea ce insemna ca o alta familie fericita s-a mutat in cartierul nostru plin cu puf si unicorni.
Insa inainte sa intru in bloc m-am mai uitat o ultima data la acel camion si am impietrit. Ma uitam pierduta la silueta (sau, ma rog, spatele) unui baiat si inima imi batea ca nebuna in timp ce o mie si una de sentimente ma strabateau. Nu il cunosc pe baiat si puteam sa bag mana in foc ca nici nu l-am intalnit vreodata insa totusi ceva din mine imi spunea ca il cunosc.
Baiatul se intoarse iar cand ochii nostri se intalnira mi-am dat seama ca a fost strabatut de acelasi sentiment ca si mine, si cu toate astea imi zambi. Ma cerceta cu ochii sai albastri de sus pana jos. Facu cativa pasi spre mine, zambetul largindui-se putin cate putin.
“Buna, numele meu este Niall. Niall Horan!” rase el iar stomacul mi se intoarse pe toate pozitiile posibile. Era asa de dragut cand radea!
Insa ochii mi-au cazut imediat pe bratele sale care pur ri implu imi sareau in ochii. Pareau asa de puternice!
Am fost surprinsa sa ma prinda un sentiment de melancolie asa ca l-am fulgerat cu privirea. Ca si cu mas fi fost nervoasa pe el doar din motivul ca corpul sau era o combinatie indrazneata intre un baiat sexy si un baiat dulce.
Am zambit si eu, insa ceva m-a facut sa ii arunc mai degraba in zambet dispretuitor decat unul atragator.
“Buna, eu sunt Eve Johnson!” am spus intorcandu-ma pe calcaie si am dat sa intru in scara.
“Stai putin!” a spu Niall prizandu-ma de mana. Acest lucru m-a suprins pentru o clipa. Am inchis ochii, sperand ca acea senzatie de ura, dispret, dezgust fata de acest strain sa dispara. Insa cand am deschis ochii ma aflam in bratele sale.
“Ce naiba crezi ca faci?” am spus incercand sa ma scmucesc din imbratisarea lui, insa el ma stranse mai tare si imi puse mana la gura.
“Shh, mai incet!” imi sopti el uitandu-se undeva in departare. Vroiam sa ies din imbratisarea lui si sa ii trag o palma, insa in acel moment am realizat ceva.
