Au început pomii să își reverse
Frumusețea peste noi.
Petale albe din ei cad,
Iar păsările cântă precum un leac.
Mi-aș dori ca această frumusețe,
Natura care fură ochii,
Să mă vindece și pe mine,
Să nu mă lase în cădere.
Și cum păsările ciripesc,
Vreau și eu să cânt.
Să cânt ca o privighetoare,
Dar glasul mă doare și ușor moare.
Și când luna răsare,
Gândurile apar,
Și inima mea
În mii de cioburi se sparge iar și iar.
Întunericul nu mă lasă
Să mă bucur un minut
De clipele frumoase,
Care acum, iar au dispărut.
Și când florile răsar,
Eu mă sting ca o stea,
Și vreau sa mă simt iubită...
De cineva.
