Misterul Unor Petale

2

Piază rea ce ești!

Mă așez lângă borbura de piatră ce împrejmuia a ceea ce se numește "mormânt", pamantul era rece. Oare după ce mori se mai simte aceeași răcoare, oare se mai simte ceva?
Au trecut 7 ani de când tu m-ai lăsat aici, știu ca nu e vina ta, nu vreau să te învinovățesc doar ca atunci am simțit că m-ai părăsit. Acum în prezent înțeleg că nu puteai ce altceva să faci. Sincer să îți spun nu eram pregătită de un asemenea șoc, îmi este foarte dor de tine, odată cu plecarea ta ai lăsat o neliniște și un gol în sufletul meu.
Urmează peste câteva zile să plec la Universitate, nici nu știu dacă sunt pregătită pentru un asemenea pas.
Îmi este frică, parcă nu aș vrea să o las nici pe Mătușa în urmă dar nici aici nu aș putea rămâne. Mai pe scurt vreau să fug undeva departe de tot și de toate, să am un nou început frumos. Aici am doar durere și amintiri ce mi-au zdruncinat și orice formă de umanitate pe care o mai aveam.
Am momente când aș vrea să fiu cu tine și mama sa fim o familie fericită, dar oricât de mult m-as gândi mi-as face doar rău..

Oricum, să știi că te iubesc foarte mult și abia aștept să ne revedem. Rămas bun tati...Rămas bun mami...

...

Mă ridic în picioare în timp ce îmi plimb mâinile pe lângă corp pentru a mă scutura de frunzele uscate pe care le aveam lipite de fustă. Asta mi-ar mai trebui să fac dezordine în casă. Mă îndrept cu pași scurți și apăsați pe alee în timp ce mai arunc în urmă câte o privire la părinții mei. Nu ajung la poarta cimitirului pentru a ieși când observ fugitiv o umbră lângă mormântul alor mei. Mă pun să alerg înapoi pentru a vedea cine e persoana, de când tot frecventez aici e prima oară când văd că cineva merge la mormânt.

În repeziciunea mea de a ajunge cât mai aproape de individ mă împiedic de o creangă și dau să cad dar într-o fracțiune de secundă mă redresez și mă uit din nou în jurul meu pentru a-l căuta pe respectivul.
Observ cum fuge în partea opusă cimitirului și alerg din nou, nu puteam să îl las să îmi scape poate știa ceva de ai mei, poate era o cunoștință dar totuși de ce se fugă? În acel moment îmi veneau multe întrebări dar oare puteam primi și un răspuns?
Mă uit la individul din fața mea ce era mult mai înalt decât mine și dă să sară zidul ce împrejmuia cimitirul dar fără succes în repezeala lui calcă aiurea și își succeste ușor glezna. Scoate un scurt icnet de durere și începe să se maseze fiind cu privirea tot îndreptată spre zid.

Cred că își dăduse și el seama că sunt în spatele lui și doar aștepta să vadă dacă rup sau nu tăcerea ce se lăsa-se peste noi.

- Te simți bine? Îl întreb cu gândul de a-la ajuta măcar să se întoarcă și el cu fața la mine să aflu cu cine vorbesc.

- Să nu îndrăznești să mă atingi sau sa te apropii mai mult de mine. Se răstește bărbatul la mine păstrându-și aceeași poziție.

- Tu cred că ești nebun. Bine. Nu te ating dar spune-mi ce căutai la acel mormânt? Îl întreb în timp ce îmi încrucișez mâinile la piept în semn ca de acolo oricum nu plec până nu mi se răspunde la niște întrebări.

- Pff, nu poți doar să pleci și atât chiar trebuie să recurg la amenințări să scap de tine, piază rea ce ești! Îmi vorbește pe același ton de parcă rolurile erau opuse.

- Tu te auzi ce spui? Nu. Clar ești nebun, ce te întreb, ce îmi răspunzi și tu! Întoarce te naibii la mine că simt că vorbesc cu zidul din fața ta, nu cu un om!