Prolog

86 13 5
                                    


Lumina farurilor albe mă făcuse să cad jos din picioare, m-am dat în spate când am văzut umbra care venea mai aproape de mine.

-lasă-mă în pace, nu ți-am greșit cu nimic!

Am spus eu, ma prins de umăr luandu-mă de pe jos, mia dat o palmă peste ceafa care făcut să-mi dea lacrimile.

Avea forța!

-nu e vina mea! Am spus eu încercând să-l liniștesc.

-dacă nu te nășteai tu ea nu murea! Nu era vina mea, nu am putut să aleg dacă să trăiesc sau nu. Să mă nasc sau să mor.

Ma trantit în portbagaj și m-a prins de gât.

-dacă mai încerci vreo dată să fugi te omor!

Tremuram din cauza frigului, aveam doar o rochie de noapte pe mine.

A pornit mașina, nu sa uitat la mine, am luat fierul ce stătea lângă mine, m-am uitat la ușă văzând mica  crăpătură.

Trebuia să fug!

Am spus eu, am luat fierul lung și l-am băgat în crăpătura, dintr-o dată s-a auzit un mic zgomot, m-am uitat la omul care era tatăl meu, am deschis portbagajul.

Trebuia să sar, trebuia să trăiesc!

Am sărit fără sa mă mai gândesc, am început să mă rostogalesc, am închis ochii, mi-am strâns mâinile la piept fără să mă pot mișcă.

Am sâsâit când m-am oprit din tăvălit pe stradă, eram plină de răni, eram zgâriată.

M-am ridicat, am privit drumul.

Acum ori niciodată!

Am luat la fugă, nu știam unde merg sau ce fac. doar fug, departe de iad, departe de foc.

Am tresărit trezindu-mă, priveam peretele dandu-mi seama că plângeam. Era doar plânsul meu, eram în siguranță, acum aici!

Am închis ochii încercând să mă potolesc. Uram că am ajuns aici! Nu voiam aici Dar trebuie să fiu pusă pe picioare.

M-am ridicat, am privit în oglindă fața mea albă cu mici tăieturi de la săritură, trecuse 24 de ore, mâinile mă dureau și picioarele mă usturau, aveam crăpături serioase în talpa piciorului.

Nu eram frumoasa, niciodată nu am fost semanam cu tatăl meu, aveam un păr blond cu câteva fire brunete care era pana la Sâni, aveam niște ochii albaștri care erau cei mai frumoși din punct de vedere, era simgurl lucru ce iubeam la mine și acești ochii sunt sigură că îi moștenisem de la mama mea.

Păcate În Paradis Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum