Capitolul 1

43 9 1
                                    

Mia întins pe masă o cutie de telefon.

-Fiona mia spus că ți-a  luat asta! Am dat afimativ din cap.

De ce făcea toate astea? Voia să mă facă să mă simt prost că o urasc, nu ea ar trebui să fie aia care se simte prost fiindcă nu ma cautat niciodată?

-săi mulțumești! A spus, m-am uitat la el, nu îl luam, nu aveam nevoie de el.

-dar nu am nevoie de el! Am spus eu vrând să lămuresc. Nu am nevoie nimic de la ea! Am spus eu ridicandu-mă de pe scaun.

Sa ridicat venind în fața mea, era aproape îi puteam simți parfumul care sigur costa foarte mult.

M-am dat în spate, l-am privit în ochii.

-ești mult prea obraznica, ai doar 17 ani dar ai o gură foarte spurcată!

Am coborât capul chicotind nervos. Ceva ce am învățat de la tatăl meu? Degeaba ești bun cu oameni și îi pupi în fund dacă ei nu te plac.

De ce săi vorbesc frumos lui Xavier sau care ar fi numele lui? Nu-l cunoșteam nu mă cunoșteam, mă putea face nesimțită, obraznica sau o fata cu gură spurcata, nimănui nui păsa de ce spune el.

-ai terminat? Am întrebat eu, stătea încă aproape de mine, dacă mă mai dădeam mai în spate cu un pas mă loveam de perete.

L-am privit rece, și-a ridicat coltul guri relaxandusi mușchii.

-accepta cadoul făcut de la sora ta și mulțumeștei!

Ma lăsat să trec pe lângă el, l-am privit în ochii trecând pe lângă el nervoasa.

De ce am venit aici?
De ce nu am fugit?

Doamne iartă-mă!

Am ieșit din casă ducându-mă la lacul din gradina.

Nu știam cum e la New York, aici duc o viata mai bună de cât în Malta?

Categoric, Malta era un orășel părăsit, plim de bețivi și famili abuzive, era ceva normal că copii în Malta să fie bătuți pana la sânge și lăsați fără mâncare sau apă, să speli vasele și sa faci treburile casnice.

Pe care ar trebui sa le facă un părinte.

Îmi plăcea natura era chiar liniștită deși înăuntru era un război.

Îmi plăcea să desenez și sa pictez, noaptea pe ascuns mergeam de acasă pe Stanca casei noastre și pictam peisajul.

Tatăl meu nu mia luat niciodată vreo pensulă sau măcar o pânză.

Trebuia sa merg la lucru, să îi dau "aproape" tor salariul tatălui meu, vreo 100 de euro îmi țineam la mine pentru pasiunea mea și mâncare.

Nu să chinuit să-mi de banii să-mi iau ceva de mâncare sau sa fac ceva de mâncare.

El se ducea la femei și mânca pe gând eu stăteam într-un colt al camerei stragandu-mă de burtă.

Îmi era foame, puteam mânca doar odată pe zi când nu aveam liceu, norocul meu era liceul la cantină unde ni se oferea mâncarea pe gratis.

M-am asezat pe jos, pe iarbă și mi-am strâns genunchi la piept.

Mă simțeam mai singură de cât un Koala, ei preferă să facă torul singuri din frică de nu a fi trădați și furați de cei dragi.

Nu prefeream singurătatea, mereu m-am gândit cum e să ai pe cineva.

Nu cineva care te iubește în felul ăla, cineva care te iubește, nu te lasă să te culci supărat sau nu te lasă să pleci pana nu mânaci tot, cineva care își face griji pentru sănătatea ta sau te întreabă cum a fost ziua ta.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Aug 31 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Păcate În Paradis Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum