O nouă viață

1.

  ʚᄋɞ ◠◠ ˚₊
┊┊┊┊⋆ ✧　 　 · 　 ✧　✵
┊┊┊☆ *　　 * ⋆
┊┊★ *
┊┊* . *　✦
┊☆ ° ✧　 　 ·
★*
Mă numesc Harumi Jade și am ucis direct o sută opt persoane. Numărul persoanelor ucise indirect? Bună întrebare. Este estimat la șaptesprezece mii, dar nu se știe un număr exact. Am început la paisprezece ani.
   Acum am optsprezece ani, iar viața mea s-a schimbat cu mult, activitățile mele zilnice sunt asemănătoare, diferența e că lucrez pentru Overlord, Întunericului în sine. Probabil că vă întrebați cum am ajuns în această situație, dar nici eu nu am un răspuns clar. Tot ce știu e că mi-am petrecut ultimii trei ani fiind un asasin plătit și asigurându-i tronul. Sincer, prima parte nu mă deranjează foarte mult, deoarece asta e practic activitatea mea preferată. În schimb, nu aș vrea să dispar odată cu toată rasa umană atunci când acesta ne va înrobi pe toți. Am încercat să fug de câteva ori, dar de fiecare dată îmi intră în minte și mă face să mă întorc ca marioneta sa. Oare de cine îmi amintește asta? E amuzant cum se învârte roata. M-am gândit să cer ajutor dar am înlăturat rapid ideea deoarece sunt sigură că nimeni nu ar fi dispus măcar să mă asculte.
   În prezent cutreier holurile legendarului palat din regatul de fildeș Shintaro. Locul acesta nu este tocmai pe gustul meu dar trebuie să recunosc că este impresionant. Personal nu sunt mare fană a combinației de alb și auriu, deoarece e mult prea orbitoare, deși frumusețea locului e pe măsură. Am o întâlnire cu împăratul în cinci minute așa că ar trebui să mă grăbesc. Am întârziat deoarece nu mi-am găsit masca mea kabuki pe care o port de obicei, pentru a-mi ascunde identitatea. Mi-a făcut-o chiar fata regelui, Vania, cu care m-am împrietenit de îndată ce am ajuns aici. Surprinzător, ea chiar m-a ascultat și a venit cu ideea de a nu-mi dezvălui fața. Știu că nu are nicio intenție rea, vrea doar să mă ajute să mă pot proteja.
   Intru zgomotos în sala tronului și mă poziționez în fața împăratului Vangelis. O prezență impunătoare dar cu aspect bun și prietenos. Dar aspectul nu e nici pe departe ce ne definește pe noi. Îngenunchez în fața sa, deși nu am altă intenție față de el, în afara hrănirii ego-ului său. Știe că sunt mai puternică și că Stăpânul meu nu vrea să își piardă jucăria favorită. Între noi erau doar afaceri până când m-am împrietenit cu fiica sa, lucru pozitiv după părerea acestuia, deoarece sunt aparent un model bun de conducător. Interesant.
   -"Vangelis, mai chemat" încep eu fără ezitare, pe un ton evident enervat. Întrerupse o ședință bună de bârfit dintre mine și Vany.
   -"Uso," îmi spune pe numele meu clar fals, din cauza faptului că înseamnă "minciună", "avem o mică problemă."
   -"Te ascult" îmi îndrept spatele și îl privesc în ochi, dând de înțeles că are atenția mea.
   -"Ști că fiica mea este o... admiratoare înfocată a dușmanului nostru." M-am tulburat la menționarea ninja, nu vorbim niciodată despre ei, cei putin când eu sunt de față, din motive clare. "Problema este că pentru aniversarea sa de șaptesprezece ani, într-o săptămână, ea dorește să îi primim ca oaspeți, continuă el." Sunt în stare de șoc, cum a putut să nu-mi spună asta?Nu vreau ca Vany să nu își întâlnească idolii, problema e că eu mai trebuie să stau în oraș încă o lună. Mi-am luat asupra mea misiunea de a călătorii în Shintaro pentru a stabili o alianță, deși știu clar că motivul a fost de a scăpa se Stăpân pentru macar câteva luni. Nu pot să mă întâlnesc cu el, nu pot să îl privesc în ochi, văzând ura din privirea sa atunci când va afla. Nu pot. Nu. În niciun caz. Dar vreau. Ritmul cardiac îmi crește, respirația se accelerează. Trebuie să plec acum.
   -"Am un plan" încearcă să explice, dar îl întrerup:
   -"Vorbim mai târziu despre asta, am o urgență de rezolvat" strig și fug la propriu din încăpere.
   Alerg pe coridoare până în dormitorul meu, deschid ușa și o trântesc apoi în spatele meu, lăsându-mă pe podea în același timp. Vocile strigă iar eu simt că mă sufoc.
"Ești o dezamăgire."
"Ai devenit un monstru."
"Ne-ai făcut numele de râs."
"Te urâm."
"Te urăsc."
   -"Nu nu nu nu nu nu nu!" strig până când mi se frânge vocea. Trebuie să mă calmez și să vorbesc cu ea. Respir adânc de câteva ori și mă ridic încet, sprijinindu-mă de ușă. Apăs ușor pe clanță și merg până în camera Vaniei, intrând după ce bat la ușă.
   -"Harumi, ești bine? Pari super palidă" remarcă ea.
   -"Sunt bine. Tatal tău mi-a povestit despre planul pentru ziua ta. Trebuie să vorbim. " spun în timp ce mă așez lângă ea pe pat.
   -"Uite, știu că poate părea nasol, dar e o oportunitate minunată să le arăți că te-ai schimbat."
   -"Vany, nu cred că înțelegi cât de mult mă urăsc. În prima secundă în care m-ar vedea m-ar arunca în Cryptarium."
   -"Dar-"
   -"Vania, te iubesc și nu vreau să nu îți întâlnești idolii, dar eu nu trebuie să știe că sunt aici. Bine?"
    -"Bine."
              ・。・゜✭・・✫・゜・。
   Ninja trebuie să vină dintr-o clipă în alta. Mi-am petrecut toată ziua în camera mea și nu aveam de gând să ies, dar curiozitatea a învins, așa că am ajuns în spatele tronului printr-un pasaj secret pentru a-i putea vedea. Ușile se deschid iar privirea îmi cade pe un anume blond cu ochi de smarald. Pare să fie mai înalt, înainte aveam aproximativ aceeași înălțime dar acum mă întrece cu cel puțin zece centimetri. Pielea îi este puțin mai bronzată dar părul lui pare la fel de pufos. Ochii săi par să aibă ceva diferit, sclipirea din ei pare să fi dispărut.
    -"Lloyd." șoptesc.
          ┌─── ･ ｡ﾟ★: .☪ . :☆ﾟ. ───┐
          └─── ･ ｡ﾟ★: .☪ . :☆ﾟ. ───┘
U

n capitol puțin mai scurt dar asta pentru că vreau ca următorul să fie senzațional<33