În amurgul inimii, povara grea mi-a lăsat,
O fată dragă ce-ntr-o ceartă m-a abandonat.
În șoapta vântului, tristețea mea plânge amar,
Iubirea noastră, un vis ce-n noapte s-a stins clar.
Amintiri dulci se topesc în lacrimi grele,
Când mă gândesc la ochii tăi și la clipele mele.
În tăcerea nopții, dorul arde neîncetat,
Căci dragostea noastră a fost un basm nevinovat.
În inima mea ești o stea, luminând departe,
Dar prezența ta e umbră, o umbră ce mă desparte.
Singurătatea își țese pânza rece-n jurul meu,
Fără tine, iubito, sunt un suflet fără Dumnezeu.
Și totuși, în întuneric, speranța încă-și ține loc,
Căci poate într-o zi ne vom regăsi pe-un alt drum, pe-un alt noroc.
Până atunci, voi purta iubirea noastră, dulce povară,
Un ecou al trecutului, o rană ce nu se-ncheagă.
Rămâi în amintirea mea, frumoasă și pierdută,
O fată ce mi-a frânt inima, dar pe veci e iubită.
În cearta noastră, s-a stins lumina din ochii tăi,
Dar în sufletul meu, dragostea noastră va trăi mereu.
