Proiectul C.M.

Ques Vander îşi dedicase viaţa ''colectării muzicale'' şi reuşise chiar să definească muzica, aşa cum o simţea, o auzea, şi-o imagina şi o trăia el. Reuşise chiar să schimbe mentalitatea oamenilor, s-o distrugă sau să o modeleze după bunul lui plac. În final, nereuşind totuşi să ajungă la scopul iniţial, s-a retras. Dar nu definitiv. Şi-a creat propria lume, acolo unde Ques era dirijorul, iar ceilalţi erau muzicanţii, simpli şi supuşi.

Îşi notase observaţiile, le notase mişcările şi gândurile, aşa cum le înţelegea el.

Stând la masă şi meditând, nu observase ticăitul mecanic al ceasului şi limbile care arătau ora la care trebuia să-şi reia studiile. Pământul arid, pustiu, pe care se zăreau din loc în loc ghemotoace de iarbă uscată sau pomi fără frunze îi încânta retina. O melodie fragilă se auzea în depărtare. Ques se încruntă şi ascultă atent. Se auzea un tril, tot mai aproape, un glas subţire, firav. O pasăre! Bărbatul s-a ridicat în picioare, vizibil iritat de melodie. O pasăre! Păsările nu intrau niciodată pe domeniu, o pustietate neroditoare lipsită de iazuri, arbori sau prea multă hrană. Îndepărtă rapid scaunul şi sări lângă fereastra deschisă, ascultând. Trilul firav se auzea mai aproape, tot mai aproape. Dl Vander îşi privi caietul cu notiţe de pe dulap şi coborî în grabă scările. De afară, trilul se auzea şi mai clar. Traversă câmpul arid şi se întoarse pe călcâie, privindu-şi casa..Turnurile de un albastru-gri metalic se înălţau spre cerul înnorat. Pereţii lor erau simpli, la fel ca şi restul, cu ferestre destul de mici. Acoperişul era de aceeaşi culoare, într-o nuanţă mai pronunţată. Scările erau simple, de piatră, neacoperite şi duceau către uşa principală. Uşa dintr-un lemn albastru-închis era masivă, cu balamale negre. La unele ferestre se zăreau draperii, iar la altele nu se vedea nimic. Îşi întoarse capul şi-şi văzu de drum.

Ques s-a oprit în faţa unei bucăţi de pământ acoperite de iarbă uscată, unde era înfipt un indicator. Şterse cu mâneca bucata de lemn vechi şi privi scrijelitura elegantă: C.M. Se aşeză în genunchi şi apăsă pământul cu palma. Apoi îşi afundă degetele în suprafaţa aridă şi ridică pământul, sau mai precis, o trapă ascunsă sub pământ. Nisipul se aşternuse serios pe ea, astfel încât atunci când o ridicase, căzuse de pe ea un strat considerabil. Ques s-a ridicat în picioare, scuturându-se şi începu să coboare pe nişte trepte înguste, metalice. Închise trapa în urma lui, rămânând în întuneric şi continuă să coboare. Era atât de familiarizat cu locul, deşi nu-l folosise de o veşnicie, încât ştiuse şi când se terminaseră scările, astfel încât sărise, plin de siguranţă, în picioare. Pe peretele din spatele scărilor dibui cu mâna până când aprinse un întrerupător.

Becurile au pâlpâit şi s-au aprins, luminând întreaga sală. În mijlocul sălii imense stătea o colivie uriaşă, masivă, dar totuşi elegantă. O colivie goală. Pe margine erau bănci şi scaune, într-o parte răvăşite. Câteva instrumente erau aruncate într-un colţ, aşteptând nişte mâini pricepute să cânte la ele.

Dl Vander se năpusti spre o uşă şi fu învăluit de o lumină puternică imediat ce o deschise. Când strălucirea exagerată a luminii îi mai părăsi retina, închise uşa în urma lui şi privi în jur. Liane şi plante agăţătoare atârnau peste tot. Un râu se auzea în depărtare, însoţit de armonia sunetelor unei păduri tropicale. Colibri zburau în jurul unui mănunchi de flori. Camera de simulare, o anexă a Sălii Muzicale, sala cu colivia. Când ajunse de cealaltă parte se împinse în uşa masivă şi trecu pragul într-o altă sală. Plăcile de gresie ce acopereau podeaua și pereții erau  colorate în alb și negru, dispuse în conformația unei table de șah. Forme neclare, ondulate, se ridicau din podea, iar terminaţiile lor ascuţite aproape că atingeau tavanul în unele locuri. Pe o construcție uriașă din alamă era inscripționat SALA SENTIMENTELOR.

Bărbatul îşi roti privirea în jur şi înaintă printre formele colorate, atât de repede încât traversă numaidecât sala. De partea cealaltă a uşii se afla un coridor, care dădea spre alte patru uşi, camere anexate Sălii Sentimentelor. Vander o luă spre stânga, pe un alt culoar şi se opri la capătul său. Ajunsese în sala principală. Un imens cerc amplasat în mijloc, pe o platformă, era mărginit de nişte balustrade. Pe marginea cercului se zăreau fel şi fel de uşi și coridoare. Sala era ea însăşi un imens labirint din sticlă colorată, iar tavanul ondulat părea să se prăbușească deasupra ta.

Ques coborî din balcon şi o luă prin labirintul de sticlă până în centru, unde urcă pe platforma cercului şi se opri în faţa unui monitor. Pe el se vedeau diverse imagini, din interior şi exterior. Pe proprietate nu se zărea absolut nimic, doar o întindere tăcută. Ques apăsă tot mai iritat pe un buton şi un sunet inundă sala. În încăperile de sticlă, cei câţiva oameni îşi opriseră activitatea şi ascultau atenţi trilul păsării. Vander bătu cu degetele lui albe în masă şi în timp ce toţi ascultau, cineva apăru în dreapta lui, surprins să îl vadă pe Vander în persoană acolo. În ultimii ani, orchestra totul dintr-una din camerele casei sale.

-Domnule, Subiecţii sunt gata să treacă la următoarea etapă.

Ques nu-i răspunse, ci doar apăsă pe un buton, urmărind imaginile cu atenție. Momentan, avem câteva probleme. Cât despre Proiect, mai poate aştepta. Trimiteţi Subiecţii în Pregătire de Bază.

-Tocmai în Pregătire De Bază? Domnule.. Dar asta înseamnă să dăm înapoi. Şi încă mult.

-Cloods, mă auzi? Scoateţi-i de aici. Trimite-i în exterior.

-În exterior? se miră Cloods. Dar, Domnule Vander, nu cred că...

-Cloods, avem o problemă, îl întrerupse Ques. Şi până nu ne ocupăm de ea, va trebui să mutăm Proiectul pe cealaltă proprietate a mea. În capătul oraşului. 

Cloods înţelese şi plecă. Ques aruncă o privire spre ecran, în Sala Sentimentelor unde Subiecţii tocmai intraseră. Îşi întoarse mai apoi privirea spre un alt monitor. Pe veranda casei, privind parcă direct în camera de supraveghere, stătea un bărbat. Îi recrutase când aveau doar şapte sau opt ani şi îi minţise cu privire la exterior. Se împinse în masă şi se depărtă, intrând într-unul din coridoare. Îşi plimba privirea pe pereţii de sticlă, urmărind câteva schiţe ale Proiectului C.M. Pornise Proiectul pentru propriile lui studii, păstrase schiţele şi se ocupase personal de paşi. Nu petrecea mult timp acolo, iar angajaţii nu foloseau intrarea pe unde venise el. De aceea reuşea să-şi petreacă timpul la suprafaţă ca un om normal, în casa lui. Uneori părăsea proprietatea, sau cum o numea el, ''interiorul''.

Se avântă mai departe printre schiţele de pe pereţi, în timp ce din capătul opus al holului, unul din subiecți înainta spre el. Ques continuă să meargă cu capul îngreunat de idei și probleme. Înainte să poată spune ceva, Vander îi făcu un semn elegant în direcţia din care venise, grăbind-o spre sala în care trebuia să se afle şi trecu mai departe pe coridor, până când ajunse în faţa unei uşi. Apăsă pe un buton, trase piedica şi deschise uşa. Ajunsese în exterior. În faţă se zărea o câmpie întinsă, cu ceva mai multă iarbă decât cea de pe proprietatea lui. Uşa era ceva mai jos decât solul, ascunsă de ochii lumii, îngropată parcă în colină. Ques se ridică şi îşi continuă drumul atent, privind în jur. Nu era vreo pasăre. De fapt, era o linişte profundă. Probabil că se afla prea departe. Dacă tot ajunsese în exterior, Ques îşi aranjă hainele şi porni pe câmpie. Cerul încă era înnorat, iar vântul bătea uşor, mişcând firele de iarbă. Dură o oră sau două până când ajunse la drumul principal. După o vreme, se întoarse pe drumul pe care venise, străbătu aceleaşi coridoare până ajunse înapoi pe proprietate. Trânti trapa şi traversă din nou câmpia aridă, ascultând cu atenţie. Dar trilul dispăruse.